Povestea Agafiei – o istorie care a fascinat intreaga Rusie

Istoria care face obiectul acestui articol a fascinat întreaga Rusie în perioada 1983 – 1989. Ea nu este încheiată, continuarea fiind așteptată cu nerăbdare, lansată la 1 aprilie 2009 de către Actes Sud, sub titlul „Nuvelele Agafiei”, de Vassili Peskov.

1. Descoperirea familiei Likov

Acestă poveste începe în 1979 cu un zbor de avion, si cativa geologi aflați într-o misiune de explorare a unei regiuni uitate din Siberia, la sute de kilometri depărtare de orice așezare omenească, mai exact la sud, în Khakaze, unde munții Altai se întâlnesc cu munții Saian. În acest loc se varsă un afluent al marelui fluviu Ienissei, numit Abakhan. Aici, pe partea dreaptă a râului, geologii au descoperit, în mijlocul unei sălbăticii total inaccesibile, o serie de terenuri agricole cultivate. La întoarcerea lor la bază au semnalat ceea ce au descoperit, dar abia peste doi ani o altă expediție a mai ajuns la locurile semnalate și au putut intra în contact cu cei care locuiau acolo. Cu stupefacție, au găsit o familie de “vechi credincioși”, Likov, ce trăia în această locație din 1938, complet izolată, fără niciun contact cu lumea exterioară.

Povestea ajunge la urechile unui jurnalist de la Komssomolskaia Pravda, Vassili Peskov, care se hotărăște să meargă acolo, să observe și să înțeleagă modul în care aceasta familie a putut supraviețui în plină taiga, în sărăcie totală, în ierni unde în mod obișnuit temperatura coboară sub minus 40 de grade. El va lega o relație de prietenie cu ei, întorcându-se mai apoi destul de frecvent, vara. Povestirile despre

întânirile lor și observațiile sale vor fi publicate în ziar, ca mai târziu să fie cuprinse într-o carte publicată în Franța, de către Actes Sud, sub titlul „Pustnici în taiga”.

În acest punct al povestirii este esențial să se explice ce sunt acești „credincioși vechi” și de ce această descoperire va atrage atenția asupra rușilor..

2. Vechii credincioși

Trebuie să facem un salt înapoi în timp și să plonjăm la jumătatea secolului al șaptesprezecelea în Rusia. Țarul Alexei (al doilea, din dinastia Romanov, tatăl viitorului Petru cel Mare) și patriarhul Nikon, conducătorul Bisericii Ortodoxe Ruse, inițiază o reformă a cultului, destinată apropierii practicilor ruse de cele ale celorlalte Biserici Ortodoxe (în special a celor grecești și bulgărești) și, de revenire la textele originale, de multe ori traduse greșit din greacă sau prost copiate. Obiectivul era de a consolida puterea țarului asupra nobilimii, clerului și poporului, bazându-se pe o Biserică Ortodoxă restaurată, și a face din Rusia „a treia Romă” (a doua fiind Bizanțul), centrul creștinimului.

În 1653, Patriarhul Nikon impune o serie de modificări minore în ritul Bisericii Ortodoxe, cum ar fi de exemplu, semnul Sfintei Cruci cu trei degete (la greci), simbolul Trinității, în locul semnului cu două degete (deget mijlociu și index) practicat anterior; inovația, mai importantă după opinia mea, (și ignorata în articolul pe această temă din Wikipedia) este introducerea, în Liturghie, a cântării polifonice „în bulgară”.

De această lume exterioară, în mod evident, ei nu au știut nimic, mai ales Agafia care era născută aici și niciodată nu a văzut altceva. Totuși, ei remarcaseră apariția unor astfel de “stele mergătoare” pe cer (sateliți), întrebându-se ce ar putea fi.

Când i-au întâlnit pentru prima dată pe geologi a prevalat neîncrederea, dar, treptat, s-a instalat încrederea, acești geologi încercând tot posibilul să îi ajute și să le îmbunătățească condițiile materiale, creându-le în special un cadru de protecție proprie, dar și un mod de a rămâne în contact. Likovii s-au acomodat treptat, întorcând la rândul lor vizita la tabăra de bază aflată la 18 km depărtare. Adesea se mirau de toate, de îmbrăcămintea pentru femei, de placările cu aur, de joagăre, de mașinile de debitat, de electricitate, acceptau cu recunoștință câteva cadouri, dar toate celelalte le refuzau politicos, întotdeauna cu același argument: „ne este interzis”…

——————————————————————————-

(continuare, amanunte si text dezovoltat in articolele viitoare – urmariti Lacasuri Ortodoxe)

5. Lykovii, superstaruri

Dar ceea ce nici jurnalistul, nici Karp Lykov și fiica ei nu au putut prevedea este că, de la prima apariție din

Komssomolskaia Pravda, a povestirii lui Vassili Peskov, întreaga Rusie i-a iubit și și-a ațintit ochii asupra lor. „Am început să scriu la ziar pentru a le da un sfat sau pentru a îi încuraja, ca apoi oamenii să le trimită pachete cu șosete de lână, pantofi sport, semințe, produse alimentare, cărți religioase în slavonă…”

Jurnalistul a fost invadat cu cereri ale etnologilor, istoricilor, lingviștilor, medicilor care întrebau de la starea lor de sănătate până la varietatea cartofilor care au fost plantați și care în 40 de ani nu au degenerat. Sau, de exemplu: cum își tratează dinții? La care, răspunsul Agafiei a fost: «Prin rugăciune. Dacă rugăciunea nu este suficientă, vom ține gura deschisă pe un cartof fierbinte. »

Karp Lykov și fiica sa Agafia au devenit staruri în pofida voinței lor. Toată Rusia cunoștea istoria lor, încerca să le vină în ajutor și aștepta cu răbdarea relatarea vizitelor lui Vassili Peskov care aveau loc în fiecare vară, ca un foileton anual, mereu plin de peripeții și evenimente amuzante sau emoționante.

Dar unul dintre efectele neașteptate ale acestor articole a fost acela că rude îndepărtate, necunoscute de Karp și Agafia, au apărut.

6. Agafia, vizita „secolului”; dar refuză să rămână

Aceste rude (veri primari din partea mamei), de asemenea credincioși vechi, s-au stabilit într-o comunitate din Siberia, într-o regiune mai apropiată și mult mai populată decât cea din Choria. Ei au vizitat familia Likov pentru a îi convinge să părăsească schitul și sa traiasca alaturi de ele, ceea ce au refuzat cu îndărătnicie. Dar Agafia, interesată, a reușit să-l convingă pe tatăl său să o lase să plece să trăiască împreună cu ei timp de o lună.

Acest lucru va fi pentru ea, probabil, o experiență puternică, tratată cu curiozitate și aparent fără traume. Astfel, Agafia a mers pentru prima dată cu avionul, cu trenul («o casă pe roți» unde ea a fost recunoscută și foarte populară!). A văzut pentru prima dată vaci, cai, automobile, clădiri, magazine… A fost întâmpinată și serbată cu căldură de familia sa (destul de extinsă), și, când a revenit la tatăl ei cu un singur obiect din lumea profană, un castron de email, era schimbată: mai matură, mai preocupată de curățenie, cu un vocabular mai bogat și cu noi cunoștințe ale forțelor «secolului». Și a avut și o explicație, întâmplător, a ceea ce s-a întâmplat în apropiere de Kiev (Cernobâl).

Cu toate acestea, atunci când tatăl ei a murit, câteva luni mai târziu, în februarie 1988, în ciuda insistenței din întreaga lume, ea a refuzat să părăsească schitul siberian și a continuat să trăiască singură, în contact cu urșii și lupii.

Motivele pentru această alegere teribilă sunt, fără îndoială, multiple: ea revine, în fond, la faptul că ceea ce îi este cunoscut este cel mai potrivit pentru ea. Dar asta nu e tot: potrivit jurnalistului, înainte să moară tatăl său, acesta a pus-o să promită că nu va irosi acest capital al «adevăratei credințe» pe care ea îl poartă. Promisiune care va fi onorată, mai ales că, la scurt timp după dispariția acestuia, ea a trăit un experiment ciudat , coabitand cu un lup, lucru interpretat ca un semn divin.

Din ceea ce se cunoaște din cartea ce se pare ca deja a apărut zilele acestea, Agafia încă trăiește în același loc și încearcă să reunească alte schituri pentru a le împărtăși credința și modul său de viață. Mica flacără a vechii credințe va arde mereu în adâncimile Siberiei…

Un program Lacasuri Ortodoxe 2009

© Copyright 2004-2009 JFG Networks – Tous droits réservés