EXCLUSIV (2): Deochiul (Ochiul rau, Ochiul dracului) o realitate provocata de invidia omeneasca, de invidia demonica sau de superstitie?
„Ochiul rau” / „Deochiul” / „Ochiul dracului”– realitate provocata de invidia omeneasca, de 
invidia demonica sau de superstitie?
„Trebuie sa dam un pas Inapoi pentru a ne apropia de Intelegerea a ceea ce Insemna ochiul rau In antichitatea clasica si In lumea romana tarzie. Michael Herzfeld a propus cu un anumit motiv ca denumirea de „deochi” (ochiul dracului, ochi rau) sa nu fie folosita In comparatii inter-culturale, pentru ca expresia e folosita adesea in cadrul unor credinte care au putin In comun una cu cealalta".
©Un articol realizat in exclusivitate pentru Lacasuri Ortodoxe
Apoi, se ridica unele probleme vizavi de notiunea de „deochi" sau "ochi rau" chiar si In cadrul unei singure culturi”.
In cazul antichitatii clasice si al lumii romane tarzii, termenul de „deochi” nu era folosit decat accidental. Mai degraba apar termenii de „ftonos” si „baskania”, pentru vorbitorii de limba greaca, si „invidia” si „fascinatio” / „fascinus”, pentru vorbitorii de limba latina.
In privinta temerii de "deochi" – „ochiul rau” – cel mai adesea, precizeaza autorul, se vorbea de frica de invidia pe care ar putea-o atrage norocul unora, din partea altora. Se temeau ca poate veni de la semenii lor, de la demoni, de la zei, de la destin, manifestandu-se ca o putere supranaturala („numita pur si simplu phthonos sau invidia”).
De cele mai multe ori, frica oamenilor nu avea o cauza clara, ci mai mult un sentiment de teama nediferentiat. „Explicatiile care se dadeau la acea vreme despre necazurile abatute asupra oamenilor erau puse pe seama unor combinatii de forte, de exemplu demonii invidiosi care ar lucra prin intermediul oamenilor invidiosi; sau pur si simplu se spunea ca ochiul rau (deochiul, phthonos, invidia) i-a lovit.”
Pentru sustinerea acestor afirmatii M. W. Dickie citeaza din Platon – „Phaedo” si Libanius – corespondenta care face referire la baskania. In antichitatea pagana, deci, se credea ca norocul omului va atrage ostilitatea fortelor supranaturale invidioase. Oamenilor li se parea atunci imposibil sa accepte ca semenii lor (deci nu forte supranaturale, invizibile) ar putea face rau de la distanta, fara contact fizic. Insa In fortele supranaturale se incredeau clar. Aceasta, deoarece, in general, oamenilor le era greu sa creada ca un alt om ar putea interveni In mersul firesc al naturii, sau ca ar putea interveni In ordinea evenimentelor „menite” sa se intample.
In alte scrieri timpurii apare insa si ideea de "deochi" („ochi rau”) venit din partea unei persoane umane, si aici trebuie sa ii vedem pe: poetul Grattius („oculique venena maligni”), In „Cynegetica”; satiristul Persius, din timpul lui Nero; Heliodorus, Plutarh („baskanos oftalmos”) s.a.
Gustul pentru scrierile despre deochi era insa dezvoltat In epoca elenistica, fiind legat de cautarea senzationalului, miraculosului, paradoxului. Aceasta Inclinatie spre miraculos a fost dispretuita de doua scoli filosofice din acea perioada, Epicurienii si Stoicii. Stoicii, asupra carora autorul se opreste cu preponderenta, negau pur si simplu posibilitatea oricarei forme a minunii. Ei considerau ca orice credinta In supranatural ar putea dauna „echilibrului mental uman”, deci le respingeau pe toate.
Din punct de vedere intelectual, paganii educati Intampinau dificultati in interpretarea „deochiului”, observand si ei, la randul lor, ca acesti ochi ar putea produce rau, fara un contact fizic concret. Formulasera trei variante de raspuns pentru aceasta problema:
1. (probabil cel mai comun) sa ignore problema deochiului;
2. sa nu creada In deochi;
3. sa creada ca a existat un contact prealabil Intre acesti ochi si „victima”. Spre exemplu, explicatia lui Plutarh este ca ar exista o „emanatie din ochii persoanei invidioase, care intra In ochii partii invidiate, cauzandu-i tulburari psihice si fizice”. In acest sens, Plutarh a urmat teoria filosofului presocratic Democrit.
„In concluzie, In antichitatea pagana deochiul era o fateta a unui complex mult mai larg de credinte, al carui nucleu a constat in sentimentul ca norocul este vulnerabil la fortele supranaturale invidioase.” (op. cit.). Iar ideea aceasta, fie era considerata unica explicatie, fie era respinsa in totalitatea ei.
Este important sa cunoastem aceste lucruri, inainte de a cauta sa ne Intoarcem la cele spuse de Sfintii Parinti ai Bisericii, chiar daca ei nu au citit (sau nu avem vreo dovada ca au citit) parerile autorilor citati mai sus, pe tema deochiului. Totusi, si ei au mers pe aceeasi linie, acceptand ca o fiinta umana propriu-zisa ar putea face rau alteia, prin baskania, fara a lua Insa in discutie ideea fortelor invidioase supranaturale, ne asigura autorul Inainte de a intra In analiza propriu-zisa a ceea ce au mentionat Parintii Bisericii din sec. IV-V, despre „deochi" – "ochiul rau”.
articol publicat in paginile scrise MONITOR Lacasuri Ortodoxe® nr. 39/2010
