“Sfintii” inchisorilor comuniste – “Moartea violentă şi cinstirea populară nu sunt suficiente pentru ca un creştin să fie canonizat, ca martir!”

Potrivit participanţilor la colocviul „Persecuţiile politice împotriva clerului şi credincioşilor din Rusia secolului XX” , care a avut loc la 10 martie, la Academia de ştiinţe din Rusia, pentru ca un creştin să fie canonizat nu este suficient ca acesta să fi fost ucis sau să fie cinstit de popor. Trebuie să existe certitudine clară în privinţa motivaţiei creştine a morţii sale şi a integrităţii vieţii sale.

Egumenul Damaschin Orlovski, membru al comisiei sinodale pentru canonizarea sfinţilor, consideră că o responsabilitate specială revine istoricilor Bisericii, însărcinaţi cu pregătirea dosarelor pentru canonizarea noilor sfinţi.

După părerea lui Damaschin, faptul că un creştin şi-a găsit moartea în timpul persecuţiilor împotriva Bisericii, nu este suficient pentru ca acesta să fie considerat martir. Nu reprezintă mai mult decât apartenenţa sa la cler sau la monahism. Este important de ştiut, insa, care a fost starea sa interioară în momentul morţii şi de-a lungul vieţii sale.

„Sfântul oferă un model de conduită creştină. Trebuie luate în considerare toate etapele vieţii sale”.

Atunci când discutăm despre canonizarea unui credincios ortodox nu este suficient să aflăm că a murit violent şi că a fost cinstit de masele populare. Este nevoie de un studiu laborios asupra vieţii acestuia, bazat pe surse care să confirme o adevărată motivaţie morală creştin-ortodoxă.

Egumneul Orlovski, după cum am amintit – un istoric cu responsabilitate mare in Biserică, lucrând la arhivele destinate canonizării sfinţilor, iniţiator şi editor a mai multe lucrări în Biserica Ortodoxă Rusă, precizează că metodologia unui astfel de studiu este total diferită de cea a unui studiu laic: istoricii bisericii sunt obligaţi să examineze nu numai faptele istorice ci, totodată, “influenţele credinţei asupra stării morale a persoanei”. În acelaşi timp, trebuie studiată şi înţeleasă viaţa religioasă şi cea morală, în consonanţă, cu celelalte condiţii istorice, culturale, socio-politice interne şi de context. Din nefericire, acestea sunt deseori ignorate de istoricii moderni ai bisericii, a spus părintele.

Principala caracteristică a unor astfel de cercetări – este analiza referitoare la numărul maxim de surse care demonstrează viaţa martirului, “în măsura în care oamenii şi-au dat viaţa pentru Dumnezeu”. Damaschin a subliniat, în mod repetat, în discursul său, că simplul fapt al morţii violente a unui creştin nu este îndeajuns pentru a recunoaşte moartea lui ca martir.

Un astfel de studiu complex presupune o cercetare de zeci de ani, pentru o apreciere „completa”. “Stim foarte bine că, uneori, ce s-a stabilit, în anii 20 a căzut în 30 şi ce s-a susţinut în 30 s-a considerat laşitate în 40”. Pentru a canoniza martirii trebuie să luăm în considerare toate circumstanţele morţii lor. Astfel, de multe ori, curajul s-a putut naşte ca o consecinţă a stării de plângere şi de laşitate a creştinului încarcerat, care putea să nu fie caracterizat decât de o slăbiciune momentană, şi aproape, practic deci, să demonstreze chiar o repudiere a lui Hristos. În plus, materialele de investigaţie din dosare nu întotdeauna creează o idee exactă despre persoana respectivă ca informator al securităţii (NKVD – Rusia). Avem atătea exemple de cazuri, elocvente, care indică faptul că puterea bolşevică a ucis nu numai pe martirii pentru credinţă ci, deopotrivă, şi pe agenţii colaboratori. Este deci important ce fel de viaţă – creştină sau anti-creştină – au avut aceşti oameni”, a spus istoricul.

Explorând imaginea vieţii omului, coerenţa sa ca model creştin, Biserica trebuie să cerceteze şi să verifice conştiinţa omului în funcţie de poruncile evanghelice. Potrivit pr. Damaskin, “un cercetător ştiinţific care distorsionează studiile sale pentru susţinerea unei idei sau convingeri, ca şi în acest caz, încălcă poruncile lui Hristos”.

În examinarea materialelor, nimic nu poate fi neglijat. “Biserica ortodoxă, ca cercetător, nu condamnă ci, ca cercetător, trebuie să examineze toate datele, până la ultima”, pentru că “nu este vorba doar de lipsurile unui om, ci de păstrarea traditiilor bisericeşti intacte”. “Acest tip de om – fiind un model de comportament creştin, trebuie observat cu toate episoadele din viaţa sa”, pentru a nu dăuna Bisericii, a subliniat raportorul.

Problema este una foarte complexă. Mai ales ca, din antichitate, Biserica a crezut că moartea pentru Hristos îi ridică la sfinţenie chiar şi pe cei care nu au fost botezaţi.

Dupa un articol de Iulia Zaieteva – martie 2009 …