Titlul de mai sus este acelasi cu cel al cartii semnate de preotul Gabriel Herea aparuta recent la Ed. Patmos (Cluj-Napoca, 2010), lucrare care-si propune o noua perspectiva asupra picturii bisericesti din nordul Moldovei. Din anul 2003 Gabriel Herea are sansa sa fie preot paroh in comuna Patrauti (Suceava) si custode al binecunoscutei biserici ridicate de Stefan cel Mare. Fiind inca doctorand (din 2007) al Universitatii din Iasi – cu o teza intitulata "Mesajul eshatologic al spatiului liturgic crestin: arhitectura si icoana in Moldova secolelor XV – XVI" – Pr. Gabriel Herea se grabeste, iata, sa ne impartaseasca o parte dintre studiile acestei teze.
Ceea ce se poate observa ca fenomen interesant in breasla foarte mica de altfel a celor care se ocupa cu hermeneutica frescelor moldave sunt doua tendinte complementare. La un pol se afla ghizii teologi (majoritatea calugari sau calugarite, dupa ‘89) al caror discurs a ramas tributar, din pacate, unei interpretari facile, fara subtilitati ori filosofii. Esti introdus in temele frescelor de la Voronet sau Sucevita prin povesti cuminti pigmentate uneori cu observatii ridicole mostenite inca din perioada ghizilor de dinainte de ‘89: "Ia priviti cum s-au semnat austriecii pe fresce! (dupa ocuparea Bucovinei)", prefacandu-se a nu vedea ca fresca este murdarita de semnaturi regretabile apartinand in egala masura si unor straini, dar si unor romani verzi, de la noi, din popor. Daca pui cumva intrebari despre studiile recente cu privire la fresce esti concediat cu o grimasa care sa te descurajeze. Pe de alta parte, la celalalt pol, exista cartile laicilor care in ultimii ani au propus viziuni de o exceptionala coerenta – ma gandesc la splendidul album si studiu facut de Anca Vasiliu, "Monasteres de Moldavie: XIVe-XVIe si’cles: Les Architectures de l’image" (Humanitas, 1998), sau la inedita si foarte ofertanta carte a lui Sorin Dumitrescu intitulata "Chivotele lui Petru Rares si modelul lor ceresc" (Anastasia, 2001).
Plasandu-se in siajul studiilor Teresei Sinigalia, indrumatoarea tezei sale de doctorat, Pr. Gabriel Herea incearca sa se aseze undeva la mijloc. Nu stiu insa de ce ignora complet albumul-studiu al Ancai Vasiliu si mentioneaza doar in treacat volumul lui Sorin Dumitrescu, fara a-l lua in serios.
Cartea preotului de la Patrauti este, pe de alta parte, unul dintre primele discursuri pe acest subiect venite din partea unui teolog ortodox care mentioneaza cu dezinvoltura si monumentele egiptene de la Luxor (Egipt), si basilicele din Roma, si cartea "Simboluri ale stiintei sacre" scrisa de René Guenon, autor nu tocmai comod, pentru a le folosi, pe toate, in demonstratia sa – ceea ce nu este deloc putin lucru si merita laudat.
Preluand de la Maria Urma expresia "spatiul cale", Pr. Herea "include atat structurile arhitectonice si impartirea lor rituala cat si decoratia pictata, cu mesajele ei teologice, explicite sau imbracate in mister, dar si pe cele simbolice, absconse, care isi asteapta descifrarea sau reinterpretarea", observa Teresa Sinigalia intr-o scurta recomandare. Insa "spatiul cale" (completat de "spatiul popas") este un concept discutabil: sacralitatea unui spatiu sacru este in mod evident intarita sau diminuata de vectori nevazuti, dar aceasta face parte din intreg asa cum arterele fac parte din corpul cel viu al unui om.
Dar paginile cele mai interesante ale cartii sunt acelea in care autorul lanseaza explicatii originale asupra desenelor existente la baza frescelor moldave – este vorba despre benzile decorative continand motive geometrice. Pornind de la observatiile personale efectuate in biserica din Patrauti, Pr. G. Herea sustine ca aceste motive geometrice nu sunt intamplatoare, ca, de pilda – si argumenteaza cu o multitudine de fotografii acest lucru – rombul l-ar simboliza pe Iisus etc. Ipoteza pare serioasa, merita luata in considerare. Cu siguranta studii ulterioare ale autorului (inca foarte tanar) sau ale altora o vor confirma sau nu. Aceste desene-benzi existente in partea bazala a frescei, dar si in acele spatii murale care sunt prea stramte pentru a contine o reprezentare iconica cu subiect religios explicit se constituie intr-un fel de labirint, mai sustine autorul, – plasandu-se in siajul unor studii care vorbesc despre temple ale altor spatii sacre. Asadar, teza cartii ar putea fi rezumata astfel: biserica ortodoxa este un labirint in care, pe masura ce reusesti a gasi si strabate "spatiul cale", ajungi la Hristos. Ipoteza este temerara, dar ignora tocmai "revolutia" adusa de Iisus Hristos. Fiindca, printre altele, tocmai asta a facut crestinismul: a simplificat labirinturile acestei lumi, oricare este natura lor. Biserica este o nava pe care daca ai urcat si starui in rugaciune inaintezi pilotat de Iisus cel dinainte de toti vecii. Faptul ca inertia unor bresle de constructori s-a perpetuat multe secole dupa Hristos, generand adevarate labirinturi simbolice in chiar inima crestina a Europei de confesiune catolica, este fara doar si poate adevarat. Greu de pus semnul egal insa intre constructorii basilicilor catolice si cei ai firavelor manastiri moldave, ale caror secrete de breasla, ce-i drept, nu pot fi ignorate. Cu toate acestea, a vorbi despre labirinturi intr-un spatiu ortodox (slab influentat de catolicism) este excesiv din punctul meu de vedere si ignora tocmai simplitatea si franchetea ortodoxiei.
Autorul explica, pe rand, frescele de la principalele manastiri bucovinene, incercand sa integreze ipotezele lansate anterior. Iata ce spune, de pilda, despre Voronet: "Usile de intrare in exonartexul-gropnita sunt integrate semantic in paradigma spatiului cale prin inserarea "labirintului" pe intradosul arcadelor si prin pictarea arhanghelului Mihail ca paznic al intrarii. Se pare ca simbolul <<Labirintului>> era important pentru mitropolitul Grigorie, care picteaza acelasi simbol pe canturile stranelor donate Voronetului si in gropnita Manastirii Probota, acolo unde lucrarile de constructie si pictarea fusesera organizate in timpul egumeniei sale" (p. 155). Care este simbolul in cauza: este un brau format dintr-o repetare continua a unui brat de zvastica care se roteste in sens invers acelor de ceasornic. Motiv pe care-l vom regasi deopotriva pe costumul national bucovinean si de aiurea, pe ouale "inchistrite" de Pasti ori pe exteriorul caselor din Ciocanesti si Carlibaba. Este un motiv universal care nu mai este folosit "cu metoda", in ideea unei doctrine. Sa reprezinte aceasta ideea de labirint? Poate, dar, mai degraba aleatoriu. Este riscant sa sustii ca Mitropolitul Grigorie Rosca ar fi dispus pictarea acestui simbol pe canturile stranelor donate Voronetului, cand este un simbol care "pluteste" oriunde intorci capul in Bucovina traditionala, dar si pe multe alte meridiane crestine sau extracrestine.
"Motive geometrice ca Labirintul, Rombul, Steaua cu sase colturi, Patratul, si Cercul nu aveau doar un rol ornamental, ci sunt elemente simbolice cu rol important in constructia spatiului sacru", observa pe buna dreptate Gabriel Herea (p.183). Perfect de acord si remarcabil pentru un teolog si un bucovinean prin adoptie care a facut deja enorm de mult pentru promovarea si restaurarea bisericii de la Patrauti. Iata de ce, fiindca este si ghid la acelasi monument, il sfatuiesc pe Pr. Gabriel Herea cu toata prietenia si pretuirea sa se grabeasca incet si sa nu mai vorbeasca vizitatorilor despre labirinturi acolo unde poate fi doar o interpretare de tinerete.
Un articol semnat si oferit Lacasuri Ortodoxe de MARIUS VASILEANU (n. 14 apr. 1964 la Gura Humorului, Bucovina) are o licenta in filosofie (Universitatea Bucuresti) si un master in antropologia spatiului sacru (Universitatea de Arhitectura ‘‘Ion Mincu’‘). Este doctorand al Universitatii Bucuresti, Facultatea de Litere, cu o tema interdisciplinara in care continua studiile de antropologie a religiei. A fost director al Editurii Muzicale si profesor de istorie a religiilor in invatamantul preuniversitar. A sustinut o bogata activitate in presa: studii, articole, eseuri, recenzii, proza scurta, editoriale, interviuri – in jurnale, reviste culturale si cu profil spiritual -, producator si realizator de emisiuni radio, numeroase colaborari la principalele televiziuni centrale. In ultimii ani a fost editorialist si editor coordonator (departamentul cultura-religie) la ziarul ‘‘Adevarul’’ si redactor-sef al revistei ‘‘Adevarul literar si artistic’‘; ulterior a fost senior editor la agentia de presa ‘‘NewsIn’‘, coordonand departamentele de cultura-religie si media-publicitate. Actualmente semneaza o rubrica saptamanala in suplimentul ‘‘Aldine’’ al ziarului ‘‘Romania libera’’ si preda istoria religiilor la Universitatea Bucuresti.
©redactare Teo-CHristian – publicat in MONITOR Lacasuri Ortodoxe 12/2010
