Cu parintele Eugen Tanasescu, despre jurnalistul crestin
1. Profilul si calitatile unui comunicator crestin.
inainte de toate, pentru ca lucreaza in Biserica, el trebui sa fie bun cunoscator al teologiei, dar si al tehnicilor de exprimare jurnalistice, ajutate de o cultura generala peste medie. Apoi, trebuie sa aiba vocatie de comunicator, adica darul scrisului pentru presa scrisa, al oratoriei si viziunii imaginii pentru audiovizual.
Jurnalistul crestin trebuie sa detina si carisma, pentru a putea avea impact asupra audientei. De asemenea, trebuie sa fie dotat cu punctualitate, rezistenta la stres, disponibilitate de timp si sa cunoasca foarte bine specificul canalului mediatic prin care se exprima.
?i, nu in ultimul rand, conteaza foarte mult aspectul flerului, adica abilitatea de a sesiza sau propune subiecte pertinente pentru public. Scripturistic vorbind, jurnalistul crestin trebuie sa inteleaga perfect cuvintele Sf. Ap. Pavel: „. . .tuturor toate m-am facut, ca, in orice chip, sa mantuiesc pe unii.”
2. Importanta formatiei teologic si a celei jurnalistice.
N-as spune ca sunt numai importante ci si neaparat necesare. Pentru ca, formatia teologica este cea care furnizeaza fondul informatiei, calitatea informationala a materialelor de presa. Fara a cunoaste bine teologia, jurnalistul nu ar avea CE sa spuna. Pe de alta parte, formatia jurnalistica ne ajuta sa dam informatiei teologice o forma accesibila publicului. Fara a cunoaste bine tehnicile jurnalistice, jurnalistul nu ar sti CUM, UNDE si DE CE sa spuna.
De aceea, cred ca un aspect determinant pentru factorii car decid in presa bisericeasca este gasirea acelor persoane care pot indeplini cu succes calitatile prezentate.
3. Defectele jurnalistului crestin
Defectele cred ca sunt usor de inteles, daca tinem cont de calitati. Jurnalistul crestin nu poate fi plictisitor, redundant, cronofag (nb.: mancator de timp) sau lipsit de cultura generala. Aspecte importante sunt si evitarea folosirii termenilor de specialitate fara explicarea lor, precum si neutilizarea unor exprimari greoaie, confuze, lipsite de substanta, sau cu subinteles deoarece este evident ca nimeni nu-si bate capul cu ceva ce nu poate intelege. Aici as face o punctare expresa asupra nefolosirii limbajului de lemn, propagandistic, pentru ca in teologia contemporana, din pacate, se mai intalnesc astfel de cazuri, care nu fac decat sa risipeasca resursele Bisericii. Pe de alta parte, nu-si au locul in presa bisericeasca vulgaritatea, tabloidizarea sau comercializarea informatiei, existand niste limite ale bunului simt crestin.
Un aspect grav il constituie acela de a nu cunoaste publicul caruia te adresezi. Una este sa te adresezi marelui public, ceea ce presupune un anume fel de exprimare, si alta este sa te adresezi celor de specialitate. De regula, majoritatea publicului vrea chestiuni concrete, clare si precise. Mai mult, as spune ca publicul are si anumite asteptari din partea Bisericii, asa cum mentiona si inaltpreasfintitul Parinte Timotei, cand spunea ca noi, ca slujitori ai presei bisericesti, mai avem de dat inca multe raspunsuri.
Tot aici, cred ca un pericol mare este acela de a publica doar pentru a bifa publicarea de materiale, la norma cum se spune, pentru a se putea ingrosa doar numarul de pagini din propriul CV, nu si numarul de suflete aduse la Hristos. Este arhicunoscuta expresia: „Construim ziduri goale, nu si suflete”, fata de care jurnalistul crestin trebuie sa fie cu mare atentie.
Interviul a fost acordat revistei CALEA MANTUIRII – Arad, 2010
©Redactor: Carmen-Ana Ion
publicat in MONITOR Lacasuri Ortodoxe 17/2010
