In memoriam: Parintele Porfirie Bairaktaris (7 februarie 1906

Thursday 2 december 2010

Parintele Cleopa Ilie In memoriam: Parintele Porfirie Bairaktaris (7 februarie 1906 – 2 decembrie 1991), Parintele Ilie Cleopa (10 aprilie 1912 – 2 decembrie 1998)
in vremuri de sete duhovniceasca, au inceput sa circule intre cartile religioase de la romani multe scrieri relativ scurte, de tipul „Ne vorbeste parintele…”. Ne vorbesc: parintele Ilie Cleopa, parintele Arsenie Papacioc, parintele Teofil Paraian…, dar si multi parinti greci contemporani ne-au vorbit si vorbesc prin traduceri: parintele Epifanie Teodoropulos, parintele Porfirie Bairaktaris, parintele Simeon Kraiopoulos… in cazul lor, tiparul s-a facut trambita a cuvantului plin de sfat si a exemplului plin de har.
©Un articol pentru Lacasuri Ortodoxe: Mirela ?ova

in ziua de 2 decembrie pomenim trecerea la cele vesnice a doi dintre cei mai cunoscuti parinti duhovnicesti ai sec. XX: parintele Ilie Cleopa (2 decembrie 1998) si parintele Porfirie Bairaktaris (2 decembrie 1991).

Parintele Cleopa Ilie „Fratii mei, cand vom intelege ca Dumnezeu ne cheama prin boli, prin suferinte, prin pagube, prin necazuri, prin robie, prin seceta, sa nu stam impietriti, ci sa ne intoarcem acasa la Tata si sa zicem: „Iarta-ne, noua, Doamne, pacatele si ne miluieste pe noi”. Atunci Bunul Dumnezeu ne iarta, pentru ca El nu ne cearta din ura. (…) Noi suntem totii fiii lui Dumnezeu dupa dar. Auzi ce zice Scriptura: „Eu am zis: dumnezei sunteti si fii ai Celui Preainalt toti. Iar voi ca niste oameni muriti si ca unul dintre boieri cadeti”, adica ca unul din diavoli. Daca suntem fiii lui Dumnezeu dupa dar si avem darul punerii de fii prin Sfantul Botez, avem Biserica mama si pe Dumnezeu Tata, dupa cum zicem pururea: Tatal nostru Care esti in ceruri, daca-i asa, sa stam pururea cu ochii mintii la Tatal nostru si sa stim ca daca nu vom voi de buna voie sa-L iubim si sa-L cunoastem ca exista, El va pune mana pe varga. Dar mai bine sa-L ascultam din dragoste si sa-L iubim pe Dumnezeu si sa facem poruncile Lui din cumintenie, ca El pururea sa aiba mila de noi si sa ne poarte de grija.”

Asa vorbeste parintele Cleopa, vorbeste, in grai neaos romanesc, simplu, clar si raspicat, presarat cu invataturile Scripturii sau ale Sfintilor. Cuvant cu putere multa, provenit din sudoarea ciobanului si a sihastrului, a arhimandritului si a duhovnicului de calugari si mireni, de zeci de ani. Cuvantul bun care vine din rugaciunea de toata vremea.

„Lui Cleopa i se zicea intr-adevar „prostul de la oi”. Venise in manastire cu cinsprezece ani inainte, baetan cu armata facuta, si Batranul (Ava Ioanichie de la Sihastria) il incercase ca pe nimeni altul”, povestea mitrop. Antonie Plamadeala intr-o lucrare a sa. „Cleopa nu stia carte; Cleopa nu stie sa vorbeasca cu lumea, Cleopa nu se va descurca cu reparatiile, Cleopa n-are experienta duhovniceasca pentru ca a stat numai la stana… (…) ?i nu e nici macar diacon”, atunci cand a fost ales staret al manastirii Sihastria. insa avea un secret. Sus, la oi, vreme de 15 ani, facuse ascultare si „nu-i lipsisera din traista cartile, imprumutate in taina, fie de la Neamtu, fie de la Secu, manastirile vecine de care se apropia anume cu turmele prin padure”.

Chilia Parintelui Cleopa

Nici nu si-a dorit sa fie staret, nici nu s-a asteptat. Dar: „Daca e din ascultare fata de Batranul, primesc. Dar sa nu ma lasati, Parintilor, fara ajutor”, le-a zis el calugarilor obstii, dupa cum relateaza mitropolitul.
Asadar, vorbeste Parintele Cleopa: dupa ani de tacere si ascultare depanate in linistea muntilor:

„Apostolii au ascultat de Hristos, proorocii au ascultat, cerul asculta, pamantul asculta, roua asculta, grindina asculta, stelele asculta, noianurile si toata natura asculta! Numai omul, fiinta cea rationala, nu vrea sa asculte de Parintele sau Cel ceresc. (…) Dar sa nu uitati, de astazi inainte, ca orice necaz care vine peste noi, este o chemare a lui Dumnezeu. Caci zice: Dumnezeu bate pe tot fiul pe care-l primeste.
?i sa nu cartim daca suntem chemati intr-un fel sau altul, caci spune Apostolul Pavel: Fiecare, intru ceea ce este chemat, intru aceea sa ramana! Te-a chemat Dumnezeu sarac, nu dori sa te imbogatesti; te-a chemat sa fii calugar, calugar sa ramai pana la moarte; te-a chemat sa fii preot, preot vrednic sa fii; te-a chemat sa fii meserias, meserias bun si cinstit sa fii; te-a chemat sa fii filosof sau mecanic sau in alt serviciu, asa sa ramai. Dar sa slujesti cu cinste, sa cunosti ca Dumnezeu este Cel ce te-a chemat intr-un fel sau altul si fiecare din noi intru ceea ce este chemat, intru aceea sa ramana! Amin.”
Ne-a ajutat prin aceste cuvinte. Inclusiv pe tinerii abia iesiti din comunismul oficial (’89), care doreau sa auda si sa citeasca altfel de cuvinte: „Ne vorbeste parintele…”. Pe inteles, sa se puna si ei pe treaba.

Gerontas Porfyrios, Parintele Porfirie Traducerile despre parintele Porfirie Bairaktaris din Atena au venit putin mai tarziu, dupa primul deceniu post-revolutionar, pe un teren pregatit, re-insamantat prin cuvintele parintilor. Ca o revelatie, ca o uimire profunda: se poate – Hristos printre noi, prin crestinii care lumineaza ca faclia pusa in sfesnic. Prin multimea harismelor sale (darul stravederii, inainte-vederii, discernamantului, facerii de minuni), grefate pe o smerenie dusa pana la duiosie, parintele Porfirie i-a lasat muti pe tineri. Adica fara… cuvant: e ceva imposibil. Pentru noi, nu, dar cerandu-I lui Dumnezeu, primind de la El… – da. Parintele Porfirie nici nu a cerut aceste daruri. Pur si simplu i s-au daruit, pentru simplitatea si ardoarea cu care il cauta pe Dumnezeu si asa, din mila dumnezeiasca, de a inzestra pe unul pentru multi.

„Ca toti sa fie una”, au fost ultimele cuvinte ale parintelui Porfirie, inaintea bucuriei mortii. Asa a lucrat el, cu acelasi scop ca Mantuitorul: Ca toti sa fie una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica. „Aceasta este Biserica; eu, tu, el, celalalt, sa simtim ca suntem madulare ale lui Hristos, ca suntem una. Iubirea de sine este egoism. Sa nu cerem „Eu sa stau, eu sa merg in Rai”, ci sa simtim pentru toti aceasta iubire. Ati inteles? Aceasta este smerenia”, zicea parintele.

Chilia Parintelui Porfirie

Spunea de multe ori ca e obosit, cand il asaltau oamenii. Ei se minunau: parintele mai si oboseste si o spune asa, direct? Dadeau inapoi, parca nu l-ar mai fi deranjat… Iar el, incet, le rezolva cererea, aproape fara sa observe ei… Durerile altora le stia el, de la distanta, si le dadea telefon sa-i incurajeze sau le iesea in intampinare. Parea pretutindeni, dar, de fapt, era acolo unde il chema Dumnezeu sa fie, foarte… prezent in rugaciune, in slujire.
Spunea: „Rugaciunea, adorarea lui Dumnezeu, preface incet-incet intristarea si o intoarce in bucurie, fiindca lucreaza harul lui Dumnezeu. Aici este nevoie sa ai putere, asa incat sa smulgi harul lui Dumnezeu, care te va ajuta sa te unesti cu El. Este nevoie de mestesug. Cand te daruiesti lui Dumnezeu si devii una cu El, atunci vei uita de duhul cel rau, care te tragea de la spate, iar acela, dispretuit, va pleca. Apoi, cu cat te vei darui Duhului lui Dumnezeu, cu atat nu vei mai privi in urma ta, ca sa-l vezi pe cel ce te trage. (…)

Un lucru care-l poate ajuta pe cel intristat este munca, grija pentru viata. Gradina, plantele, florile, copacii, plimbarea in natura de la tara, calatoria, toate acestea il scot pe om din lancezeala si il insufletesc. Ele actioneaza ca medicamente. Preocuparea pentru tehnica, muzica si celelalte face foarte mult bine. insa lucrul caruia ii dau cea mai mare insemnatate este grija pentru Biserica, pentru studiul Sfintei Scripturi, pentru slujbe. Studiind cuvintele lui Dumnezeu, te vindeci fara sa-ti dai seama.”

Prof. de Pedagogie Gheorghios S. Kroustalakis povesteste despre parintele Porfirie ca „in anul 1923, pe cand avea 17 ani, intr-o duminica, dupa Sfanta Liturghie, indata dupa ce se impartasise, pe cand se plimba prin padure plin de bucurie, a simtit cum se revarsa in el Harul Dumnezeiesc. O lume noua i se deschidea inainte. in ziua aceea Dumnezeu i-a daruit darul stravederii” si „Cuviosul Parinte era din fire un spirit mereu in miscare, dornic de cunoastere. De aceea cauta mereu sa-si largeasca orizontul cunostintelor si al experientelor. Vorbea cu specialisti in diverse domenii, citea carti, cerceta mereu si incerca sa se apropie de tainele lumii animalelor, a plantelor, stelelor, de tainele functionarii organismului omenesc. insa dincolo de aceasta tendinta de a invata mereu, principalele forte care ii calauzeau sufletul, erau darurile Sfantului Duh”.

De multe ori i se intampla chiar, sa calatoreasca mental in timp si spatiu, in trecut sau in viitor, prin puterea Duhului Sfant. Cea mai puternica emotie pe care a a marturisit ca a avut-o, a fost trairea „momentului scrierii cartii Apocalipsei” de catre Sfantul Apostol Ioan Teologul, atunci cand a vizitat pestera din insula Patmos, unde Sfantul Ioan a scris „Apocalipsa”.

Cartile despre viata si invatatura parintilor Cleopa si Porfirie circula si astazi, reeditate, retiparite.
„Sa te rogi simplu de tot, cu smerenie, cu suflet curat, fara sa astepti raspunsul lui Dumnezeu. Sa nu-ti trebuiasca sa vezi mana Sa sau chipul Sau sau lumina Sa. Nimic din toate acestea. Doar sa crezi ca in timp ce I te adresezi lui Dumnezeu, chiar vorbesti cu Dumnezeu.” – parintele Porfirie Bairaktaris (Grecia).

articol publicat in paginile scrise MONITOR Lacasuri Ortodoxe® nr. 46/2010