Colinde TV
Publicat pe 05.04.2009

Politiei i se pareau ca se bat cap in cap… “credincioasei”, nu

 

 

 

Brigada de poliţie anti-drog din Samara a reţinut o femeie care făcea trafic cu droguri, căreia i-a confiscat peste 100 de grame de heroină.

 

Ea a mai fost cercetată deja de alte patru ori pentru că se ocupa cu droguri şi jafuri, după cum a raportat Biroul de presă al Serviciului Federal de Control din Regiunea Samara.

 

Recent, femeia a devenit foarte credincioasă şi cânta în corul unei biserici din Togliatti. Cu toate acestea, nu şi-a schimbat stilul de viaţă.

 

Sub influenţa morfinei, a fost reţinută când părăsea locuinţa. Poliţia a surprins-o cu droguri în buzunar.

 

“Două cantităţi de heroină au fost găsite în apartamentul ei şi confiscate. Ce este curios, e că femeia a ascuns drogurile în spatele unei icoane din bibliotecă, iar în timpul percheziţiei, a spus poliţiştilor să nu atingă cumva icoana, fiindca ar fi blasfemie”, se spune în raport.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.