Fostul Episcop al Bisericii Ruse din Marea Britanie – care a decis cu ani in urma sa treaca ilegal de la Patriarhia Moscovei la cea a Constantinopolului – Vasili (Osborne), a demisionat

Episcopul Vasili Osborne, care la timpul sau a trecut ilegal de la Patriarhia Moscovei la cea a Constantinopolului, si-a anuntat demisia.

in parohia sa din Londra, el a declarat ca isi paraseste postul din cauza problemelor de sanatate.


Clericii vicariatului britanic al exarhatului Vest-European al parohiilor ruse, au primit din partea Episcopului Vasili, scrisori circulare, prin care anunta ca statutul lor canonic va fi discutat la urmatoarea adunare a acestei structuri a Bisericii Constantinopoliene, in data de 28 noiembrie 2009. ?edinta va fi condusa de catre Arhiepiscopul Gavriil. In plus, Episcopul Vasili a decis sa paraseasca Marea Britanie si sa plece in Franta.

Dupa cum au declarat responsabili din cadrul Eparhiei, pe fundalul procesului pierdut de vicariat cu privire la Biserica Eparhiei de Surojsk – hramul „Adormirea Maicii Domnului" – din Londra, „demisia espicopului Vasili este intemeiata".

in 2006, Episcopul Vasili, care conducea la acel moment Eparhia de Surojsk, a decis sa treaca de la Patriarhia Moscovei la cea a Constantinopolului. Pe el l-au urmat mai multi preoti din Episcopia de Surojsk, ceea ce a complicat semnificativ situatia atat in Eparhie, cat si in ceea ce priveste relatiile dintre cele doua Biserici, pentru ca cea din urma a primit clericii din cadrul Bisericii Ruse fara consimtamantul celei dintai.

Ca raspuns la actiunile Episcopului Vasili, Sanctitatea Sa, Patriarhul Alexei al II-lea, l-a eliberat din functie. Peste cateva luni, in iulie 2006, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse l-a oprit pe Arhiereu de la savarsirea serviciilor divine.

in 2007, Patriarhia Moscovei, „pentru a evita orice alt fel de tulburari printre crestinii ortodocsi de pe insulele Britanice si pentru pace in Biserica", a luat decizia de a incuviinta trecerea Episcopului sub obladuirea Patriarhiei de Constantinopol.

in acelasi an, o parte dintre clericii care slujeau in Catedrala Episcopiei de Surojsk au trecut de partea Episcopului Vasili, si-au anuntat dreptul de proprietate asupra acestui Sfant locas. Procesul de judecata s-a incheiat in acest an cu decizia Procuraturii Generale si a inaltei Curti de Justitie a Marii Britanii, prin care se confirmau drepturile Eparhiei de Surojsk asupra Catedralei achizitionata de la anglicani la mijlocul anilor 70 ai secolului trecut.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.