Nicolas Werth va publica un nou studiu despre noii martiri (represiunea din Rusia 1937-1938) – În timpul Postului Mare să ne gândim si noi la noii nostri martiri
Nicolas Werth, autor al cărţii negre a comunismului, va publica un studiu dedicat Marii Terori: “Beţivul şi florăreasa” (<
Cum a fost redus numărul de episcopi ai URSS în 1940? Nicolas Werth are răspunsurile.
La pagina 172 avem mărturia unui contabil de colhoz din regiunea Tomsk, din iulie 1937:
„La 23 iulie am fost la debarcaderul din Baturino, unde l-am recunoscut pe preotul Pribilov. Avea în jurul său şase persoane, în special bătrâni. Spunea: „oamenii din colhozuri trăiesc foarte rău azi. Adulţii primesc 1 kg de cereale pentru ziua de muncă iar copiii nimic. Asta e viaţă?”
Mai discuta şi despre ultima rezoluţie a guvernului, privitoare la diminuarea colectelor pentru Stat pe producţiile colhozurilor, spunând că toate aceste măsuri nu sunt decât praf în ochi, Statul făcându-se că îi iartă pe ţărani, în timp ce îi jupoaie.
Legat de Constituţie, el spunea că este şi asta o înşelăciune, că nu dă nimic oamenilor din colhoz. Se promite libertatea cultelor, dar Biserica este redusă la tăcere, asuprită de impozite, totul este numai propagandă”.
Altă mărturie:
„Nu mergeam niciodată la Liturghie, dar ceea ce vă spun ştiu de la cumnata mea care frecventează biserica. La slujbă preotul spunea: Hristos va veni din nou pe pământ şi păcătoşii vor fi pedepsiţi. Sunt tare mulţi în Uniunea asta a noastră, Sovietică, singura ţară atee din lume; şi toţi cei ce s-au depărtat de Dumnezeu vor merge în iad”.
Aceste cuvinte demonstrează clar că preotul ţinea un discurs anti-sovietic. Altă dată a spus: „ Trăiam mai bine înainte. Pe atunci credeam în Dumnezeu, nu erau cozi şi erau mai multe produse în magazine. Acum avem colhozul şi nu mai e nimic în magazine. Şi toate acestea pentru că am uitat de Dumnezeu”.
Preotul cu pricina a primit un glonte în ceafă la zece zile după cercetarea dosarului său.
La capitolul „Victimele”, pagina 257, iată ce avem:
„Primul grup cu risc, unde probabilităţile de a fi “saltat” erau mari, era clerul. La recensământul din ianuarie 1937, 31.298 de servitori ai cultelor au fost înregistraţi în toată ţara. Numărul de 45.000 membri ai clerului reprimat, care figurează în statisticile NKVD, fără îndoială umflat – ca toate numerele ce se refereau la „grupările sociale mobilizate” – trebuie insa corectat din start: de fapt, aici au fost incluşi „consilierii enoriaşilor” la fel şi „membri ai sectelor” (baptişti, evanghelişti, penticostali) văzuţi ca fiind de partea clerului, în directiva nr.00447 a NKVD. Chiar redus la 30.000, acest număr reprezintă distrugerea a 90% din membrii clerului.
Am văzut în primul capitol motivele pentru care, în 1937, clerul „a fost văzut ca o ameninţare iar membrii săi ca activişti contra-revoluţionari”. Chiar şi slăbită tare, Biserica ortodoxă a fost considerată ca fiind ultima structură organizată, cu ierarhia sa, reţeaua sa, cu consiliile parohiale care încă mai existau prin ţară, în afara partidului comunist şi cu „organizaţiile sale sociale” (sindicate, uniuni profesionale, etc). Însaşi existenţa acestor structuri, îndeaproape supravegheate de poliţia politică, făceau din membrii clerului o ţintă ideală: permitea, printre altele, construirea de conspiraţii formidabile, în care erau implicaţi sute de participanţi.
Dupa un articol de Nichita Krivoşina
În această perioadă a Postului Mare să ne gândim si noi la preoţii, la credincioşii care au avut curajul de a-şi mărturisi credinţa ortodoxă, înainte şi după „marea teroare” (când restul societăţii a fost redus doar la a supravieţui şi nimic mai mult), fiindca tăria credinţei lor şi tot ceea ce au îndurat, le-au adus triumful asupra comunismului ateu! KSLCatalin
