“Fenomenologia nesimtirii. Reflectii pe marginea unui ghid” – de Horia-Vicentiu Patrascu (fragmente)
Tema: RADU PARASCHIVESCU, "Ghidul nesimtitului", Ed.Humanitas, 2006, 188 pagini, ISBN: 973-50-1340-1
"Nesimtirea e un virus redutabil, cu instalare rapida si efecte demolatoare. Ea se instaleaza in aproapele anonim, dar ii afecteaza mai mult pe cei din jur.
Nesimtitul devine pe zi ce trece o prezenta constanta, greu de evitat si imposibil de strunit, in tren sau la opera, in autobuz sau la biserica, in parc sau la teatru, in Parlament sau la bloc, reprezentantii acestei categorii fondeaza un cult volatil, fara agenda si fara orizont. Religia lor e sfidarea celorlalti. Nesimtitul nu are un cod de reguli, dar se comporta ca si cum l-ar avea. E invaziv pana la ubicuitate, pisalog pana la nevroza si vociferant pana la delir. II vezi unde nu te astepti, il auzi peste tot, il adulmeci la fiecare colt de strada si pe fiecare culoar de vagon, insa nici macar el nu detine toate parghiile mestesugului. E imperfect si are nevoie de indrumari. Exact asta face Ghidul nesimtitului – furnizeaza reglajele necesare celor ispititi de performanta in domeniu. Sigur, miza lui formativa si informativa e o gluma. Ghidul nesimtitului vrea in primul rand sa amuze. Numai ca in spatele tonului ironic al cartii rasar fapte, intamplari si buclucuri de care foarte multi dintre noi au avut parte. Si peste care n-au putut trece doar cu un dus, o caseta cu muzica de relaxare sau o injuratura bine tintita."
Toata lumea ne spune ce sa facem, nimeni ce sa nu facem. Asa se face ca la umbra binelui vizibil prolifereza raul invizibil, virtutile cardinale protejeaza si ascund (acopera) pacatele mortale. Avem ochi doar pentru bine, raul scapand campului nostru vizual. De aceea este nevoie de moralisti Inzestrati cu o privire microsopica, una care sa depisteze acolo unde celorlalti nu li se arata decat un chip de om norul de mircoorganisme ce-l Inconjoara.
Radu Paraschivescu este unul dintre acestia, unul care nu mai vorbeste doar despre virtuti lasand viciile la latitudinea imaginatiei cititorului. El se ocupa In exclusivitate de cele din urma, le scoate din penumbra umeda a mucegaiului, deschide ferestrele si usile casei unde s-au Incuibat.
Iar aceasta casa este una a obisnuintei si obisnuintelor noastre, una din care n-am iesit din mult, In care miasmele Ingrozitoare nu „ne" mai "put" pentru ca de mult n-am mai tras o gura de aer curat. Mizeria In care traim o numim aer familiar, promiscuitatile zilnice „lucruri normale". Normala nu mai este norma, legea, ci majoritatea actantilor si gradul de repetabilitate a actinilor. Normalitatea nu mai apartine teoriei morale, ci teoriei probabilitatilor.
De ce este nevoie de o asemenea intiativa? Pentru ca Intrebarea fundamentala a nesimtitului, cea prin care reteaza orice pozitie critica fata de el/atitudinile lui este:
„Unde scrie, ba, ca n-am voie sa fac asta?"
?i are dreptate: de foarte multe ori nu scrie nicaieri! E vorba de ceea ce Indeobste numim reguli nescrise sau pur si simplu bun-simt. Lucrurile de bun-simt sunt de la sine Intelese, evidente prin ele Insele, lucuri care nu au nevoie de demonstratii, niste axiome pe care le pricepi intuitiv. Dar este absurd sa-i ceri tocmai nesimtitului sa aiba bun-simt. La el bunul-simt este atrofiat, paralizat, inactiv; nesimtitul este handicapat de acest al saselea simt, este un infirm. De aceea este nevoie sa i se spuna explicit ce nu are nevoie sa faca, ce nu se face, sa Invete pe de rost ceea ce ar trebui sa simta.
Lui, nesimtitului, trebuie sa i se educe bunul-simt, sa i se trezeasca la viata, sa fie pus In miscare prin masari energice si sustinute ale obrazului. ?i Radu Paraschivescu efectueaza acest tip de fizioterapie vorbind despre „limbajul nesimtitului", despre „nesimtitul calator", „nesimtitul la bloc", „formele nesimtirii curente" si despre „nesimtitul V.I.P.". E o Incercare de sistematizare a unei realitati mucilaginoase In care ne Impotmolim zi de zi. Cu cata placere intelectuala aflam ca atatea si atatea atitudini care ne-au iritat sau oripilat, fapte si ziceri care ne-au facut sa scrasnim din dinti si sa Injuram In barba, vorbe si gesturi care ne-au lasat fara replica si ne-au facut viata amara poarta un singur nume si sunt semnele uneia si aceleiasi boli: nesimtirea.
Raul exprimat, suferinta numita este pe jumatate vindecata, spunea Emil Cioran, si aceasta este cealalta fateta a terapeuticii aplicate de Radu Paraschivescu, destinata de aceasta data victimelor nesimtitilor.
De la manelele pe care suntem obligati sa le ascultam In autobuze, troleibuze, microbuze pana la emanatiile pestilentiale ale calatorilor; de la semnalele luminoase si sonore ale soferilor grabiti care vor sa te retragi cuminte pe banda unu (unde tocmai trece o caruta) pentru a-i lasa sa te depaseasca pana la cei care, dimpotriva, vorbind la telefon sau mancand la bord trebuie sa reduca viteza pana la evitarea oricarui pericol, Incolonandu-i pe ceilalti participanti la trafic; de la descaltarea In tren pana la tragerea semnalului de alarma a navetistului care domiciliaza Intre statii; de la terorismul blocativ al bormasinii pana la nuntile, chefurile, bairamurile si parastasurile organizate In fata blocului sau In casa scarii; de la telefoanele mobile folosite la teatru, opera, cinematograf pana la Infruptarile animalice din bucatele cu care se garnisesc de obicei vernisajele si lansarile de carte; de la cheile de masina trantite pe masa unei cine romantice pana la tutuirea ospatarului; de la cearceafurile asezate pe plaja milimetric unul de altul, nu din lipsa de loc, ci din gregaritate si din dorinta de public pana la motoscuterele folosite pe post de arme neconventionale; de la sindicalistul Imbracat In haine de firma care deplange soarta membrilor sindicatului sau pana la traseistul politic; de la moderatorul locvace si temperametal care Isi foloseste invitatii ca public al emisiunii sale – In care vorbeste, evident, numai el – pana la versatilitatea si labilitatea psihica a invitatului cvasi-permanent al tuturor emisiunilor, acela care se pricepe la toate (fotbal si politica, creatie artistica si arta culinara, decoratii interioare si chestiuni teologice) si care trece cu o gratie de baletist de la lacrima la racnet, de la rugaciune la Injuratura si de la sarut la scuipat – toate acestea sunt semnele, simptomele unei singure boli, NESIM?IREA, tara cu manifestari multiple, cancer cu metastaze.
In doua pagini memorabile, Radu Paraschivescu schiteaza portretul nesimtitului.
„Nesimtitul este, din capul locului, adeptul gesticulatiei luxuriante. Nici n-ar putea fi altfel, fiindca – e lucru stiut – nesimtirea n-a facut niciodata casa buna cu discretia. Energia debordanta a nesimtitului se regaseste In felul In care se misca acesta, In agitatia spastica a membrelor, In exuberanta sufocanta a Intregului corp. (…) Nesimtitul nu ocupa loc In spatiu, ci Il colonizeaza, Il supune unei navale neInduratoare, Il impregneaza cu esenta lui rezistenta la orice tratament de combatere.
El stie ca Isi poate disloca aproapele In doi timpi si trei miscari, motiv pentru care Isi Ingaduie sa traiasca relaxat. Cand un nesimtit Isi propune sa te alunge de pe propriul teren, sunt rarisime cazurile In care nu reuseste. Gesticulatia nesimtitului e bogata, gratuita, incomoda si agresiva. Exista un preaplin coregrafic, o abundenta
motorie de rau augur. Chiar si atunci cand intentiile nesimtitului par In buna regula, ceva din morisca mainilor sau In bulbucarea ochilor sai te inhiba si te face sa te Intrebi pe unde o sa scoti camasa."(Cum gesticuleaza nesimtitul. Limbajul trupului)
Dar nesimtitul nu se livreaza numai In gesticulatie, ci si In vorbire. Nesimtirea nu se opreste la atitudine ci continua cu tonalitatea, inflexinile si cuvintele folosite: „In ce priveste retorica nesimtitului, ea nu face decat sa-i dubleze gesticulatia. Nesimtitul are un fel de-a vorbi sintetizabil In cateva epitete: zgomotos, rastit, grosier, ofensator. Nici un nesimtit autentic nu va folosi surdina. Verbul lui trebuie sa fie sonor pana la timorare si excesiv pana la vertij. Nesimtitul nu coboara spre soapta In nici o Imprejurare. Nimic nu-l poate convinge sa taca. (…) Un nesimtit care vorbeste Incet este o contradictie In termeni. (…) Nesimtitul veritabil se exprima raspicat, Intrerupe, confisca atentia auditoriului, taie macaroana si nu e interesat de punctul de vedere al celorlalti. Conteaza el si numai el. Orice tentativa de sustragere a aproapelui e sanctionata drastic si imediat. Nesimtitul abhora clipele dubitative, deplange ifosul patetic al revoltatului de langa el si militeaza pana In panzele albe pentru rasteala, ciorovaire sau insulta. El rade la propriile bancuri (majoritatea stupide) si te someaza sa i te alaturi. Vorbeste fara sa filtreze, iar pentru asta asteapta complimente. Nu se prezinta niciodata, presupunand ca-l cunosti. Este locvace, pisalog si afiseaza de fiecare data o deplina indiferenta fata de ceea ce-l Inconjoara." (Cum vorbeste nesimtitul. Limbaj pur si simplu)
Cred Insa ca nesimtirea nu se opreste aici. Ea are oroare de vid, umpland totul, luand cele mai neasteptate chipuri, aratandu-se acolo unde este cel mai putin probabil sa apara. Nesimtirea nu te-ar surprinde, nu te-ar descuraja si nu ti-ar lasa un gust atat de amar daca ar veni doar de la cei la care Radu Paraschivescu se refera.
Am spune, resemnati: „zi nesimtit, si pace!" Dar ea loveste neanuntat, Imprumutand si parazitand cate o minte sclipitoare, cate un talent remarcabil ori cate un personaj de neam ales. Nesimtirea poate izbucni din randul celor dragi si apropiati, parinti, copii, prieteni. Niciodata nu e prea tarziu sau prea devreme sa fii nesimtit sau cel putin sa dai dovada de nesimtire. Nesimtirea nu este numele unei clase sau caste, ci mai degraba al unui virus. Exista bolnavi de nesimtire, nesimtirea este o boala – de multe ori una care se ia -, o afectiune a bunului-simt.
Nesimtitul poate fi la fel de bine erudit, inspirat, melancolic si meloman. Poti sa fii nesimtit si vorbind cu dumneavoastra", nu numai tutuind. Poti sa fii nesimtit si respectand eticheta, nu numai Incalcand-o. ?i, In sfarsit, poti fi nesimtit fara sa stii ca esti, fara sa-ti propui asta, fara sa ai vreo intentie sau vreo pregatire In acest sens.
Astfel, nesimtitul este acel individ aflat Intr-o conditie In care este mai degraba animal decat om, intrat Intr-o coma morala, In care Isi Indeplineste primordial, daca nu exclusiv trebuintele primare. El nu tine cont decat de el Insusi, de interesele lui particulare, de nevoile si de placerile lui. Ceilalti nu sunt altceva decat mijloacele sau publicul propriilor sale realizari. „Nu te gandi la ceilalti. Fii egocentric!" suna prima porunca din decalogul nesimtitului, formulat de Radu Paraschivescu.
De aceea, o sistematizare a nesimtirii poate fi obtinuta cu ajutorul instinctelor care, cum spuneam, iau locul sentimentelor morale. (Bunul-simt este singurul simt care, In loc de senzatii, furnizeaza sentimente, ba Inca cele mai Inalte si deopotriva elementare sentimente).
As Imparti instinctele In trei categorii principale:
1. instinctul de supravietuire (conservare);
2. instinctul (sau vointa) de putere si
3. instinctul de perpetuare.
In primul sens, nesimtitul se manifesta parasindu-si prietenul pentru a se salva el Insusi, furand din ratiile de hrana si de apa ale coechipierilor cu care s-a ratacit In conditii vitrege, facandu-se ca nu aude atunci cand o cerere a cuiva i-ar putea periclita situatia confortabila; dar nesimtirea, In aspectul sau conservator, se manifesta si altfel: indisponibilitatea la schimbare, alergia si furia pe care o provoaca solicitarea de a privi dintr-un alt punct de vedere, de a-si schimba modul de viata sau viziunea asupra lumii si vietii; „asta sunt", spune nesimtitul, cu o maxima dezinvoltura, cu gandul secret ca faptul de a avea un eu Ii permite sa Impartaseasca sau sa emita nejustificat orice teorie, credinta opinie sau fel de a fi, „asta cred", „asta-i punctul meu de vedere" (la care nu renunta orice argument i-ai servi), „nimeni nu ma poate schimba", „nu mi-e rusine cu ce sunt". Nesimtitul conservator este narcisist, plin de
el, sigur pe el. Daca-l rogi sa revada o decizie pe care a luat-o, nesimtitul Iti raspunde sadic, invocand reversibilitatea hotararilor pe care le ia si fatalitatea personalitatii sale: „eu cand zic ceva, asa ramane", „niciodata nu m-am razgandit", „niciodata nu am regretat ce am facut". Nesimtitul de acest gen este In lupta directa cu evidenta, el nu vrea sa se schimbe sau sa-si schimbe punctul de vedere atunci cand bunul-simt este grav prejudiciat din cauza inamovibilitatii sale. Daca e om de stiinta nu va renunta In ruptul capului la teoria pe care a lansat-o, desi s-au gasit suficiente dovezi care s-o infirme, daca e creator, e imun la critica, daca e om politic, va continua sa duca pana la capat masurile pe care le-a luat, cu toate ca s-au dovedit catastrofale, fara a recunoaste si fara a-si da demisia.
Pentru a se manifesta In cel de-al doilea sens, nesimtitul nu cunoaste oprelisti: orice Ii va servi drept mijloc de a-si arata muschii, de la varsta pe care o are, pana la scolile pe care le-a urmat, banii pe care-i face sau respectul celorlalti. Nesimtitul cu vointa de putere este prezent In orice domeniu. „Bai taca, stii cu cine vorbesti?!", asa ti se adreseaza acest tip de nesimtit, fie pe sleau, fie prin eufemisme. El este cineva, si In fata lui ar trebui sa taci, sa i te Inchini respectuos, sa-l asculti, sa te smeresti. Este maestrul care vorbeste tacticos elevilor, Incantandu-se la fiecare cuvant pe care-l rosteste, dispretuindu-i pe toti ceilalti pentru vina ontologica de a nu fi, orice-ar face, el Insusi. Acest nesimtit se va umfla In idei, In pile, In functii. Ba chiar In varsta: „am scoala vietii", „sunt mai batran, trebuie sa ma respecti", „mai ai pana vei ajunge ca tine", „eu am fost ca tine, tu n-ai fost ca mine" s.a.m.d. (Sau invers, cand nesimtitul e tanar: „ti-ai trait traiul, ti-ai mancat malaiul", „mai lasa si pe altii, tataie, respectiv mamaie", „te cauta moartea pe-acasa") Nesimtitul stie una si buna, ca trebuie sa se impuna si sa impuna. Daca e manager va comunica cu angajatii nu verbal, ci prin note de serviciu, Isi va compune o morga preocupata, importanta si inaccesibila, daca e profesor va astepta de la elevii lui un furor de adulatie, de teama si respect, daca e parinte, copiii trebuie sa-i stie de frica. Ce Inseamna pentru nesimtit principiul moral ca toti oamenii sunt egali, ca toti merita respect si Incredere? O vorba goala! Ce reprezinta pentru acest nesimtit iubirea de aproapele? O gogorita popeasca!
In sfarsit, cel de-al treilea instinct, instinctul de perpetuare se manifesta In nesimtit astfel: odraslele lui trebuie sa-i semene, sa-i fie bucatica rupta din carne, iubindu-le pe cele care Indeplinesc acest criteriu, Indepartandu-le de la el pe cele care se Indeparteaza de el; progenitura va trebui sa-i transmita mai departe nu numai numele (nesimtitul de acest gen vrea Intotdeauna baiat) si fizionomia, dar si opiniile, credintele, prejudecatile, ba chiar si meseria. A-ti respecta parintii Inseamna, In viziunea acestui nesimtit, a-i idolatriza, a te transforma In clona lor, a le da dreptate chiar atunci cand gresesc.
„Nu-ti judeca parintii!" spune crezul acestui nesimtit, tot ce spun ei e sfant, parintii au dreptate Intotdeauna, ei nu gresesc, ei stiu ce e mai bine pentru copilul lor. Nesimtirea parinteasca se traspune, desantat, In acea imemoriala amenintare „eu te-am facut, eu te omor!" Parintele-nesimtit Isi considera plodul o creatie proprie asupra careia are drept de viata si de moarte. Copilul nesimtitului nu trebuie sa miste-n front, el trebuie sa vorbeasca la ora copiilor sau cand va fi Intrebat, caci, nu-i asa, va vedea si el cum e sa fii parinte cand va avea si el copii. Atunci sa vorbeasca! Parintele-nesimtit va face caz de sacrificile pe care le-a facut, de „bucatica pe care si-a rupt-o de la gura pentru a te creste pe tine", de noptile nedormite si de toate suferinte si frustrarile pe care le implica statutul parental. Pentru toate cere In schimb „un dram de recunostinta", recunostinta Insemnand nici mai mult nici mai putin decat depersonalizarea completa a copilului si transformarea acestuia In umbra parintelui. Parintele-nesimtit Isi va pune la punct copilul oricat de mare va creste acesta. El uita sa se maturizeze ca parinte, ramane permanent parinte de copil mic. „Pentru mine vei ramane mereu copilul meu si la 80 de ani!" Ii spune acesta duioscastrant fiului sau.
Dar acelasi instinct de perpetuare – de asta data Intr-un sens spiritual (nemurirea In spirit, nu In carne) – va duce la un comportament corespunzator: profesorul va astepta sa i se reproduca lectia cuvant cu cuvant, sugrumand orice tentativa de originalitate a elevului, omul politic sau artistul Inclina mai degraba spre exterminarea dizidentilor programului la care adera, refuzand orice atitudine critica la adresa lor. Ceilalti nu exista decat pentru a-i Intretine cultul personalitatii sau pentru a-i fi epigoni. Cum e cu principul care spune ca fiecare fiinta e unica si trebuie sa-si
manifeste personalitatea (diferita de a noastra), ca, pentru a reusi acest lucru trebuie sa ne punem In umbra si doar sa-l ajutam, discret, pe nebagate de seama, pe cel mai slab decat noi In acest sens? O maxima din carti!
Iata deci ca nesimtirea nu apartine, asa cum crede Radu Paraschivescu, doar mojicului. Nesimtirea se Intinde pana la cele mai Inalte varfuri si coboara pana In cele mai profunde straturi. Nesimtirea Inseamna a raspunde ca un animal Intr-un context specific uman. In loc de Incurajare si sustinere – intimidare si supunere; In loc de ajutorare si solidaritate – urmarirea egoista si exclusiva a binelui propriu; In locul deschiderii la puncte de vedere critice – resentimentul fata de cel care el expune si afisarea infailibilitatii.
Ca daimonul socratic, bunul-simt se opune unor acte si actiuni ale noastre; nesimtitul nu-l asculta Insa, merge mai departe, luptandu-se cu el, contrazicandu-l mereu, gasind o mie si una de motive pentru a face ce vrea sa faca. In cele din urma daimonul bunului-simt amuteste pentru totdeauna. Nesimtitul e liber sa faca ce vrea.
Dar nesimtirea nu ar fi completa daca s-ar recunoaste ca atare. Nesimtirea Insa devine strigatoare la cer In momentul In care nesimtitul se crede (si de obicei se crede) ca avand „mult bun simt", ca fiind, cu toate lipsurile lui (recunoscute generic, fara tragere de inima si fara constientizarea lor reala) „un om bun". Nesimtitul este In ochii proprii un om moral, un om cu principii pe care nu le-a Incalcat niciodata. In apararea lui, nesimtitul nu va uita niciodata sa aminteasca cati oameni a ajutat (Incepand cu copiii lui), cat de mult bine a facut, ce suflet mare detine.
Nesimtitul Ii va taxa cu o foarte mare usurinta pe ceilalti ca fiind „lipsiti de bun-simt". Injuria preferata a nesimtitului este „Nesimtitule!"
Fragmentele au fost preluate din: Revista Vox Philosophiae
"Fenomenologia nesimtirii. Reflectii pe marginea unui ghid"
Horia-Vicentiu Patrascu
