De ce le dati ocazia sa acuze iar Biserica noastra Ortodoxa?

Pedepse violente…toata vara a zacut in spital. Pasarelele multumesc lui Dumnezeu (n.r. deci Dumnezeu a tras scara!)

Am citit mesajul-raspuns din partea Editurii Sf Mina, prin care se atragea atentia asupra greselilor rautacioase ale Ligii Pro Europa privind "catalogarea" manualelor de religie ca periculoase si totodata, asupra mass-mediei care se pare ca a comis acelasi tip de greseli, sub acuza neprofesionalitatii. Toate aceste greseli sunt puse pe seama relei vointe, care demonstreaza un complot impotriva religiei in scoli.


Personal am fost uimit de acest reactie, intrucat ea avea un grad de duritate care mi s-a parut a fi mai mare decat al mass-mediei (din pacate).
Ne dorim cu totii o religie adevarata in scoli iar, ca majoritari ne dorim, mai bine spus, Ortodoxia in scoli. Cititorul acestui mesaj, al editurii, ramane surprins insa, de raspunsul la atac printr-un alt atac, cu mult mai dur, semn al unei religiozitati deloc ortodoxe. Din pacate, semnatarii reactiei par a-si apara publicarea propriilor manuale, mai mult decat a apara imaginea Ortodoxiei sau propovaduirea de tip ortodox, prin propriile atitudini. Se doreste prin mesajul editurii, nu un raspuns adresat celor din mass-media sau ligii ci, mai degraba, o forma de instigare a ortodocsilor impotriva mass-mediei cu orice pret, pentru apararea propriilor manuale. Exista in raspuns un soi de manipulare si de inducere a unei confuzii intre atacul asupra unui manual si atacul impotriva Ortodoxiei, impotriva copiilor etc.

Greseli dupa greseli par a pune la zid Ortodoxia si, din pacate, unele sunt ale celor care cred ca duc lupta pentru apararea dreptei credinte. Problema apare la toate nivelele: radio, tv, publicatii scrise, site-uri si mai nou in "afacerea manuale". Intr-o lume in care oricum esti banuit de castig chiar daca nu castigi si asta deoarece nimeni nu-si mai ofera ajutorul gratuit – din iubire fata de aproapele sau de Dumnezeu – e clar ca prin asemenea reactii demonstrezi ca telul tau este profitul afacerii propriu-zise si nu promovarea religiei in scoli. Nu pot crede ca semnatarii acestui raspuns nu si-au dat seama de cat de rau poate face o asmutire, mai ales in post, a mass-mediei asupra Bisericii. Sper ca media nu a luat in seama acest mesaj total jignitor prin neprofesionalismul lui si prin modul vadit de manipulare.
Nici unul din punctele legate de manual insa, nu a fost explicat coerent si motivat:

"Sa ne lamurim ce Inseamna un Invatamant religios confesional si unul neconfesional, cum Il doriti Dumneavoastra.
Convingerea noastra este ca Invatamant religios nu poate fi decat confesional"

O editura care se vrea ortodoxa nu poate explica cat de bun este invatamantul confesional ci doar ce bun este invatamantul ortodox. Ciudata reactie.

"Daca sunt si alte discipline care pot forma caractere morale fara Hristos ca model Suprem, asta e treaba
altora care sustin acest lucru, asteptam demonstratii …"

Nu asteptam "demonstratii" caci avem destule si asa. Trebuie spus ca nu exista formare sanatoasa fara Hristos, nu are cum!

"sub titlul Faptele rele – Incalcarea voii lui Dumnezeu"

In privinta articolului despre fapte rele, in care este prezentat un copil lovit de masina, eu cred ca Liga Pro Europa are dreptate: fotografia nu isi avea rostul; de fapt acest exemplu este bun la prezentarea legilor de circulatie: una este sa asculti de Dumnezeu si alta de profesor, politist. sau indicator de circulatie. Nu cred ca e nevoie de a da alte exemple de neascultare mult mai simple si reprezentative pentru Ortodoxie mai ales ca exista deja in atatea alte scrieri si povestiri din vietile sfintilor parinti. Iar plasarea textului "bine faci bine gasesti, rau faci rau gasesti" exact sub aceasta fotografie e deasemenea o greseala si oricum nu pare a reprezenta o concluzie a acestei lectii sau un dicton prea ortodox. Hristos a rasturnat cumva aceasta egalitate prin chiar Jertfa si viata Sa. A facut bine si a gasit rau si ne-a invatat sa facem si noi bine celui ce ne face rau (a propos si de reactia Dvs!).

"OARE NU TO?I P?RIN?II I?I INVA?? COPIII S? NU MINT? ?I S? NU SE JOACE PE STRAD?, C?CI POT FI ACCIDENTA?I?"

Nu! Daca minti nu poti fi accidentat, ci te poti departa de Dumnezeu, poti ajunge in iad. Iar sa nu te joci pe strada, numai lectie de Ortodoxie nu este.

"DE UNDE ABERA?IA, PRELUAT? DE TOAT? MASS-MEDIA, C? DAC? NU I?I FACI SEMNUL SFINTEI CRUCI, TE CALC? MA?INA???"

De unde? Ce altceva logic rezulta din aceasta lectie, mai ales ca pentru a descoperi o logica, trebuie sa te fortezi singur, caci nu pare sa existe defel? Te poti gandi doar, si pe buna dreptate, la dorinta de a manipula elevii, venita din partea autorilor, exact cum au sesizat cei din mass-media. Daca asa ati prezentat lectia…

Nu intelegeti diferenta dintre "legile " Ortodoxiei , ale lui Hristos, si cele de circulatie? Daca in prima fotografie baiatul neglija semnul de circulatie pentru a salva o batranica sau un coleg sau…un pisoi, din mila …se chema fapta rea ca nu tinea cont de semnul de circulatie? Aceasta face diferenta intre legile de circulatie si cele crestinesti. Deci exemplul este foarte prost si dur, astfel incat sa socheze, sa induca frica…

„Neascultarea se pedepseste!. Iar pedepsele sInt violente."

Pedepse violente…toata vara a zacut in spital. Pasarelele multumesc lui Dumnezeu (n.r. deci Dumnezeu a tras scara!)
Iar are dreptate mass-media. Se pedepseste neascultarea, dar asa? Cu spitale si amenintari atat de dure? Pesemne ca pana la varsta editarii acestui manual, autorii lui nu ar mai fi fost de mult in viata, pedepsiti de Dumnezeu, ca urmare a greselilor facute din neascultare in copilarie sau in tinerete.. Dar nu este asa…plus ca saritura peste un gard nu este neaparat o fapta rea …exemplu ales iar prost, din fuga realizarii unui manual, cu orice pret.

"Morala indusa copiilor este una Intemeiata pe frica de pedeapsa violenta. (Liga Pro Europa)

La pagina 49 a aceluiasi manual, o alta imagine violenta prezentata de o poezie Indoielnica semnata de M. Popescu: „Alina, a mea colega, / E-n spital de-o saptamana, / Jucandu-se fara grija, / Ea, cazand, si-a rupt o mana. (…)". Obsesia autoarelor acestui manual pare a fi o constanta asociere dintre joaca si consecinte nefaste ale acesteia."

Din nou au dreptate si tot datorita Dvs. Ce alta impresie iti poate lasa? Si se vrea un manual de religie. Dumnezeu = pedeapsa dura. De aceasta data, se intelege ca iubirea este pe prim plan si prietenia, dar acum ar trebui sa priviti si dvs asa cum ii sfatuiti pe ceilalti: in contextul povestirilor si imaginilor anterioare…deci mai conteaza? Ati reusit sa faceti sa nu mai conteze prietenia si iubirea, datorita suferintei expusa in paginile anterioare.

"STIMA?I AUTORI AI STUDIULUI LIGII PRO EUROPA, CU LUCIAN BLAGA ?I MIHAI EMINESCU LA CLASA I E PU?IN CAM GREU …"

Cred ca nu a zis nimeni asta. Raspunsul fiind obraznic, nu demonstreaza o atitudine crestineasca si, daca ma gandesc bine, din Eminescu ori din Sfantul Ioan Iacob…etc chiar se poate invata si religie de clase mici, mai bine decat din inventiile sau compunerile manualelor moderne.

"Toate poeziile puse In Manualul de clasa I au fost mai Intai citite elevilor de varsta 6-8 ani, studiindu-se impactul acestora asupra copiilor."

Demonstratie neconcludenta. Daca am cerut cu ceva timp inainte sa nu ne luam dupa ceea ce-si doresc copiii ci dupa ceea ce le face bine, cand era vorba de religia in scoli, acum ii intrebam ce parere au: Eminescu sau M. Popescu? Pai ei stiu ce le face bine? Atunci la ce-i mai invatam?

"sunt imagini cu o fetita care se roaga sa castige un campionat de sah, iar Dumnezeu Ii Implineste rugaciunea si o ajuta sa ia locul Intai. Acest lucru sugereaza ca alti competitori nu s-au rugat si ca din acest motiv nu au reusit ei sa ocupe primul loc."


Din nou, autorii au comis greseli mari:

– sa te rogi pentru castigarea unui concurs de sah nu poate fi rugaciune bineplacuta Lui Dumnezeu. Poate fi pornita din egoism, sa duca la mandrie etc. fapt pt care Dumnezeu poate sa nu o asculte. Prost exemplul, pe fuga. Competitiile sportive, prin natura lor, prin tipul de egoism dezvoltat si ambitia nesanatoasa (ceilalti pot cadea – eu sa ajung primul!), prin timpul pierdut de la rugaciune sau energie consumata pentru activitati care nu au legatura cu invatatura crestina si mai ales ca se desfasoara de regula in timpul Sfintelor Liturghii sunt discutabile.

– in ce priveste promisiunea baiatelului – poate fi nerespectata din cauza unui accident sau a unei erori regretabile, care nu are cum sa reiasa din fotografie, deci iar o alegere neinteligenta. De fapt, tineti cont ca trebuie retinere in a face promisiuni! Putem noi face ceva fara Dumnezeu? Deci cum sa promitem? Promitem ca va face Dumnezeu? Asta e adevarata greseala din cazul baietelului. Nu inteleg care e meritul fetei care alerga dupa un castig lumesc? Pe podium nu spunea o rugaciune de multumire lui Dumnezeu! Si nu a facut-o spre slava Lui ci poate a sa!

Daca cei ce se roaga ajung primii mereu, insemna ca am fi avut doar o treapta la podium, fiindca s-ar fi rugat toti concurentii. Dar nu este asa. Nu poti generaliza. Exemplul induce o impresie de adevar universal valabil. Fata se putea ruga drept si placut lui Dumnzeu, insa Dumnezeu sa aiba un alt plan!

In ce priveste baiatul, stiu cazuri in care unii iau note mai slabe la matematica, fizica, de exemplu, fiindca au inclinatii spre munca, rugaciune, preotie…. E pacat?

"(nu s-a putut adauga "sufletesc" langa cuvantul folos, Intrucat este prea dificila notiunea la clasa I)."

Daca nu le puteti explica ce este sufletul, atunci cum le puteti explica ce este Dumnezeu si mantuirea? Ciudata scuza. Atunci, cand merg la biserica si aud de suflet, ce fac? Se joaca pe-afara?

"De aceea multi Il iubeau, Il urmau si Il ascultau. Oamenii rai nu credeau ca El este Dumnezeu."

Nu are legatura rautatea cu a crede in Dumnezeu. De exemplu, din intreaga dvs reactie rezulta intr-o anumita masura rautate, dar credeti in Dumnezeu, puteti proceda dupa cum va permite libertatea data de Dumnezeu. Asa face toata lumea. Exista oameni buni, care nu cred in Dumnezeu. Diferenta apare la judecata si mantuire.

"Deci…Necredinta sau scepticismul sInt asociate cu rautatea"

-concluzie trasa din aceasta pagina de manual, perfect adevarata, judecati si Dvs, dar fara subiectivitate.

"Halal presa obiectiva! Halal mari "vipuri" mass-media, Inaltate In scaunul dreptei judecati morale!"

O atitudine si o exprimare de piata (si inca eu aici am scris-o cu caractere mici fata de modul in care ati scris-o Dvs.), care face de rusine Biserica Ortodoxa!

Si mai sunt sunt explicatii chiar la general cum ca indoctrinarea e buna, desi se intelege in ce sens a folosit acest termen presa (doctrina comunista atunci a fost buna? si indoctrinarea de tip comunist?) etc. etc…etc…
Cum Dvs stiati in mod sigur, ca mass-media si o liga antiortodoxa lucreaza cu tot profesionalismul necesar unei atat de aprige lupte (pe cat o vedem cu totii) impotriva Bisericii, vreti sa credem ca lor le explicati aceste definitii si generalizari (in loc de dorinta de a indrepta manualele)? Sau vreti sa ne convingeti pe noi ca licitatia a fost in ordine si ca manualele sunt cele perfecte? Modelul este al politicienilor in campanie si dupa campanie, iar punctul de plecare este premiza ca in tara asta toti sunt usor de pacalit (fiindca sinonimul e prea dur), de manipulat, ba chiar sunt si supusi.

In concluzie, am tinut sa atrag atentia asupra faptului ca nu este de ajuns ca in scoala se preda religia. Conteaza cel mai mult, cum se preda religia. Daca punem pe prim plan o reusita in publicarea unui manual, in castigarea unei licitatii sau mai stiu eu ce alt castig si nu tinem cont de ce pierd copiii in tot acest timp, din aceste certuri si exemple negative, cum sa iasa ceva sanatos? Si chiar Biserica poate pierde.

Se observa aceeasi linie ca si in cazul celorlalte manuale. A vazut cineva vreun manual bun, la vreo materie? Nu! Sunt facute sa incurce, sa deruteze, ca si datele si continutul examenelor permanent neclare, gresite, schimbate. Existau cateva manuale bune inainte de "reforma in invatamant", pe care majoritatea acum le cauta pentru a stii ceva dupa ce termina scoala. Se vor vinde la negru! Cine se astepta ca aceasta reforma in invatamant sa urmareasca de fapt ca absolventii de noua generatie sa fie usor de manipulat si fara cultura? Caci asta este adevaratul motiv. Daca cei ce fac manualele de religie gresesc si ei, ce ne facem?

Faptul ca aceasta mass-media, care, e clar, are multe parti rele, a atras atentia asupra acestor greseli, ne poate prinde bine, daca nu suntem manati de o razbunare de tipul celei infierate de Hristos. Noi, ca ortodocsi, stim ca daca mai multi iti atrag atentia asupra unei greseli, se poate ca Dumnezeu chiar sa vorbeasca prin ei si , macar ceva din asta sa folosesti. Nu se poate ca cineva sa fie perfect, dar asta trebuie sa fim dispusi sa recunoastem. Nu se poate ca un manual sa fie perfect, dar crestineste este sa recunoastem. De ce sa ne aparam manualele proprii?… sunt cumva Evanghelii?

De ce scuza ca fondurile sunt mici, odata ce ati acceptat si chiar ati cerut sa editati Dvs acest manual? Mai intai castigam licitatia, prin ajutorul Lui Dumnezeu si apoi Ii "multumim" prin scuza obraznica cum ca nu sunt fonduri. Nu conteaza fondurile la continutul manualului. Nu trebuie nici macar hartie frumoasa (credinta s-a citit si de pe piatra)…dar continutul e altceva, este ceea ce transforma cuvintele scrise in traire reala. Deci riscul e mare.
Daca nu crezi ca poti fi un nas bun, de ce botezi? Cine te obliga? De ce nu lasam loc altora, profesionisti? Exista preoti, arhierei, calugari, care pot capta atentia unor copii cateva ore la rand, timp in care practic le povestesc cel putin 1 manual de religie de acest gen, iar ei chiar se folosesc cu ceva. Deci, sa-i lasam pe altii, daca nu reusim din cauza fondurilor reduse. Sa vina la ore calugari si fara manuale, decat cu Evanghelia si Traditia si, atunci VOM AVEA RELIGIE. Sa li se aduca profesori cu experienta si seriosi, cu "carte" si cu credinta in primul rand, pentru aceste ore si atunci se va cunoaste si in vietile lor.

Dupa cum se stie, la seminar nu se studiaza mai nimic din matematica, fizica si alte stiinte "lumesti", dar cei mai buni preoti cunosteau aceste materii. Daca mergi la o slujba si auzi in predica mai nou – asa cum am patit personal – ca Soarele se invarte in jurul Pamantului si se mai amestecau si notiunile despre eclipsa, se amestecau definitii de forte, acceleratii etc etc etc nu mai ai nevoie de manuale de religie sa te lamuresti ca stiinta, cultura, cunoasterea lipsesc si din randul celor din Biserica. Caci si ei si noi suntem toti una si toti in Biserica iar ei sunt dintre noi.

Cunosc preoti care stiu mult din scoala: matematica, fizica, chimie si atunci stiu cum sa predea si religia, cum sa propovaduiasca, cum sa discute si sa explice ce este Dumnezeu, intr-un mod logic. Caci Dumnezeu Insusi nu poate fi decat Logica. Sunt deosebiti si nu mai poti pleca de langa un asemenea preot. De cealalta parte insa, ignoranta duce cumva la un refuz permanent din partea preotilor de a avea discutii cu oameni mai invatati, cu invatatura de ordin matematic, fizic,etc. Exista teama de a nu face fata discutiei si mandria de a refuza o stiinta care nu pare, dar este si ea de la Dumnezeu, cu mai putina importanta poate pentru mantuire.
Parintele Cleopa spunea ca daca nu cunosti ce se intampla sub ochii tai, pe pamant, cum poti intelege ce se intampla, dincolo. Matematica, fizica, chimia, biologia sunt daruri si ele de la Dumnezeu, care ar trebui predate cum trebuie si in Seminariile si scolile teologice. Asa vom sti sa concepem si manuale dupa cum ar fi meritat Ortodoxia, sau macar ne-am fi folosit inteligenta matematica in calculul estimarilor de reactie din presa, preventiv, astfel incat sa nu ajungem sa ne invinga o presa care este fara de Dumnezeu si exact asta astepta.

Gasiti dvs. vreun teolog dornic sa fie meditat la asa ceva? Aceasta mi se pare adevarata problema si greseala. De aici vin astfel de reactii nefericite. Daca una dintre parti ar fi fost cu adevarat condusa de principiile crestine, aceasta discutie ar fi fost din start incheiata, spre binele Ortodoxiei. Daca ar fi fost o lucrare cu dragoste fata de Dumnezeu si cu logica matematica macar, atunci s-ar fi evitat postarea oricarei fotografii sau oricarui sfat care sa insemne motiv de discutie sau interpretare.
Daca acesti autori, si par destui, inexplicabil dupa volumul de date cuprins in manual, sunt mai inteligenti decat cei din mass-media, asa cum singuri sustin, cu emfaza, atunci de ce au conceput acest manual astfel incat sa dea ocazia unor asemenea comentarii, mai ales cand stiau ca se urmareste scoaterea Ortodoxiei din scoli, si nu numai din scoli!?

As lua-o ca pe un semn de la Dumnezeu ca poate e spre binele tuturor ca acestea sa fie modificate, inlocuite cu altele care sa nu considere copiii niste maimutele subdezvoltate care nu inteleg ce este Dumnezeu, decat din poze cu treceri de pietoni si spitale. Dumnezeu este mila, iubire, iertare si pentru copii, nu doar pentru noi, cei mari si pacatosi. De cele mai multe ori, ei sunt mai aproape de Dumnezeul pe care noi L-il explicam cu manualele si vorba, dar pe care li-L "furam" imediat prin exemplele faptelor noastre!

In ce priveste acest material cu reactia Dvs.: unde este toleranta mai intai, apoi smerenia, acceptarea si corectarea greselilor…si intoarcerea celuilalt obraz? Ar fi fost cea mai buna lectie de religie data elevilor. Nu sunt convins ca asa lectia a fost de Ortodoxie ci una "confesionala", cel mult… Daca niste putin-credinciosi sau atei cum ii considerati, au gasit scapari si greseli clare, atunci sa va feriti de cercetarea celor ce se asteptau de la editori ortodocsi sa editeze ortodox. E un semnal de alarma ca cei ce pot sa nu mai stea si sa readuca ori sa reconstruiasca mai rapid si la propriu, scoala in Manastiri, asa cum era odata…caci era scoala. Vrem religie in scoala si din acest motiv trebuie sa avem grija ca oamenii care se ocupa de asta sa nu riste "pe pielea noastra", astfel incat sa nu mai avem nici icoane nici manuale in clase.

Cedarile sau diplomatia, de orice tip (ca se numesc mascat ecumenism, ori modernism, ori adaptari ale canoanelor la zilele noastre) ar trebui intelese ca lepadari. Ne miram ca acum deja nasc monstri precum mass-media sau liga…? Normal este ca toti sa sarim in ajutor, dar de ce ne aduceti in situatii imposibile cand stiti ca toti sunt cu ochii pe noi? Dvs. le-ati scris, noi ce sa mai facem? Acum le plasati in seama Bisericii. repet, cativa oameni au scris ceva care a asmutit presa si nu se mai opresc ca sa se corecteze (si nu sa renunte la Ortodoxia din scoli!), asta e impresia mea si am elevi, preoti si profesori cu aceeasi impresie in jur. Manualele in continuare raman, la majoritatea materiilor, doar o afacere castigata, imbracata in coperte stralucitoare…si cam atat.

Doamne miluieste!
KSLCatalin

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.