Adormirea Maicii Domnului – Intoarcerea la Fiul ei cel Preaiubit (Diac. Dumitru-Ionut Popescu)
Ziua de comemorare a Adormirii Maicii Domnului (15 august) Incununeaza sarbatorile Inchinate Sfintei Fecioare Maria, fiind ultimul praznic al anului bisericesc care Incepe la 1 septembrie. Dupa Nasterea ei din sfintii parinti Ioachim si Ana (8 septembrie), dupa Intrarea In Templu (21 noiembrie) si Buna Vestire a Intruparii Mantuitorului (25 martie), crestinii ortodocsi cinstesc Adormirea Maicii Domnului si ridicarea ei cu trupul la Ceruri.
Sfanta Scriptura nu ofera detalii despre adormirea Maicii Domnului deoarece ucenicii lui Hristos erau prigoniti si sufereau nenumarate rautati din partea romanilor, dar mai ales a evreilor, iar cartile lor erau arse si ei osanditi. Cu toate acestea, cantarile si imnurile de la Vecernia si Utrenia sarbatorii marturisesc adevarata traditie a Bisericii In aceasta privinta. Apocrifa In limba greaca atribuita Sfantului Ioan Evanghelistul si cea latina, intitulata Transitus Mariae (Adormirea Mariei), ambele datand din primele secole crestine, ofera mai multe detalii despre acest eveniment.
Inspirat de puterea Duhului Sfant si calauzit de traditiile faurite pana In secolul al VII – lea, Sfantul Maxim Marturisitorul, unul dintre cei mai prestigiosi parinti si scriitori bisericesti (+622), ne lasa mostenire marturii emotionante despre Adormirea Maicii Domnului.
Dupa Inatarea Mantuitorului la Cer cu Trupul Sau cel Inviat si dupa Pogorarea Sfantului Duh, Maica Domnului a ramas In grija Sfantului Apostol Ioan si a locuit In casa acestuia din Sion, la Ierusalim, precum relateaza Sfantul Maxim Marturisitorul: Sfanta Nascatoare de Dumnezeu a vazut cu ochii sai Invierea Fiului si Imparatului ei si s-a umplut de bucurie si a plecat de aici la casa ucenicului iubit asteptand ceasul Inaltarii lui Hristos. Or, aceasta casa era Sionul, caci Evanghelistul Ioan si-a vandut partea parinteasca si averile pe care le avea In Galileea dupa moartea lui Zevedei, tatal sau, si a cumparat la Ierusalim casa din Sion, In care a primit-o pe Sfanta Nascatoare de Dumnezeu dupa porunca Domnului si Invatatorului sau, si Ii slujea (Din viata Maicii Domnului). In acest locas s-a aratat Domnul dupa Inviere “intrand prin usile Incuiate”. Tot aici, dupa opt zile, l-a multumit si pe Toma aratandu-i urmele cuielor din palme, iar, dupa Inaltarea lui Hristos, ucenicii se adunau In acest loc si savarseau cele sfinte. Apostolii au ramas In jurul Ierusalimului o perioada Indelungata, pana In momentul In care regele Irod Agripa (41-45 d.H.), nepotul lui Irod cel Mare, preia conducerea provinciei romane Iudeea si porneste prigoana Impotriva crestinilor. In tot acest timp, Maica Domnului vietuia In rugaciune, coplesita de vapaia dragostei pentru Fiul ei cel Preaiubit si fiind plina de zile dorea sa iasa din trup si sa se duca la Dumnezeu, pentru ca era cuprinsa de necurmata si necontenita dumnezeiasca dorinta, sa vada preadulcea si preadorita fata a Fiului sau, Care sade In Ceruri de-a dreapta Tatalui (Sinaxar la Adormirea Maicii Domnului). Dar Domnul nostru Iisus Hristos a socotit de cuviinta ca Preasfanta Sa Maica sa ramana ani multi In aceasta lume, pentru ca, prin harul ei, nou-botezatii crestini sa fie si mai Intariti, iar Biserica sa sporeasca spre Slava Tatalui si a Fiului si a Duhului Sfant.
Sfanta Fecioara Maria Isi petrecea majoritatea timpului In gradina Ghetsimani, unde Mantuitorul, mai Inainte de Patima Sa cea de voie, sezand In genunchi, se ruga Tatalui cu lacrimi de sange. Aceasta gradina cu saduri din satul Ghetsimani, de langa Muntele Eleonului, era mostenita de catre Sfantul Apostol Ioan de la tatal sau, Zevedei. Aici Maica Domnului vorbea deseori cu Fiul ei si se ruga Lui necontenit, varsand raruri de lacrimi: Cand voi veni si ma voi arata fetei Domnului? Lacrimile mele s-au facut mie paine ziua si noaptea. Cand voi vedea pe Fiul meu cel Preaiubit? Cand voi veni catre cel ce sade de-a dreapta lui Dumnezeu -Tatal? Cand voi sta Inaintea Scaunului Slavei Lui? Cand ma voi satura de vederea Fetei Lui? O, Preadulcele meu Fiu, acum este vremea sa te milostivesti spre Sion! Acum este vremea sa ma miluiesti pe mine, Maica Ta, din valea plangerii a acestei lumi, pe aceea care, pana la atata nevedere a Preasfintei Fetei Tale, ma tanguiesc. Scoate de acum sufletul meu din trup ca din temnita, caci In ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, tot asa doreste sufletul meu de Tine, Dumnezeule, ca sa ma satur, cand mi se va arata Slava Ta (Sinaxar la Adormirea Maicii Domnului).
?i, Intr-o zi, pe cand se ruga astfel, i s-a descoperit Sfantul Arhanghel Gavriil, din pruncie slujitor si hranitor Intru Sfanta Sfintelor, binevestitor al Intruparii Fiului lui Dumnezeu si neobosit ocrotitor Intru toate zilele vietii sale. Acesta a adus cu sine a doua buna-vestire, aceea a mutarii Maicii Domnului Intru Slava Preaiubitului Sau Fiu. Deci, fiind Instiintata cu trei zile mai Inainte despre adormirea sa, Sfanta Fecioara Maria s-a bucurat si a urcat degraba In Muntele Maslinilor pentru a-i multumi lui Dumnezeu pentru ca s-a Indurat de ea.
Luandu-si ramas bun de la toti cei apropiati, Maica Domnului a petrecut ultimele sale zile pe pamant In priveghere si rugaciune, Incurajandu-i pe cei ce plangeau adormirea sa ca nu va Inceta sa se roage pentru ei Inaintea Fiului Sau, ci le va fi lor pururea mijlocitoarea catre Dumnezeu: le poruncea sa nu planga, ci sa se bucure pentru moartea ei caci, stand mai aproape si Inaintea scaunului lui Dumnezeu, privind fata catre fata pe Fiul si Dumnezeul Sau si vorbind gura catre gura, atunci va putea cu mai multa Inlesnire ca sa se roage si sa milostiveasca bunatatea Lui. Ea Ii Incredinta pe cei ce plangeau ca, dupa mutarea sa, nu-i va lasa sarmani; dar nu numai pe aceia, ci toata lumea o va cerceta, o va privi si va ajuta celor din primejdii (Sinaxar).
Cunoscandu-i dorinta, Dumnezeu a randuit ca Sfintii Apostoli sa fie prezenti la adormirea Maicii Sale. Astfel, In toiul preocuparilor pentru ceremonialul Inmormantarii, de care se Ingrijea Sfantul Apostol Ioan, dintr-un nor stralucitor au cazut ca niste picaturi de roua Inmiresmata, Sfintii ucenici si apostoli ai lui Hristos, care, de la marginile pamantului, unde se aflau In misiune apostoleasca, au venit sa aduca dovada dragostei calde fata de mama Invatatorului si Mantuitorului lor.
Un moment de profunda emotie si traire s-a petrecut In clipa cand, din Inaltul Cerului, Inconjurat de ostirile Ingerilor, Dumnezeiescul Fiul al batranei maici coboara peste Sion, pentru a spori stralucirea si importanta clipei, dar si pentru a primi In mainile Sale cinstitul suflet al Sfintei Fecioare. Potrivit Sinaxarului, momentul emotionant al trecerii la Domnul al maicii Sale este descris prin raportare la nastere si buna-vestire, adormirea fiind Incununarea vietii sale duhovnicesti, Intoarcea la Fiul ei cel Preaiubit.
In timp ce trupul sfant era purtat spre Ghetsimani pentru a fi depus In mormant, se spune ca un necredincios smintit si-a facut loc prin multime cu gand necurat de a rasturna sicriul. In clipa In care s-a atins de sicriu, amandoua mainile i-au fost retezate din umeri, astfel Incat a fost cuprins de dureri Infioratoare. Realizand nenorocirea, biruit de durere, omul invoca mila si iertarea Maicii Domnului, iar Sfantul Apostol Petru Ii asaza mainile la loc, ranile se vindeca si necredinciosul de mai Inainte se alatura convoiului de credinciosi, slavind pe Maica Domnului. Dupa ce trupul a fost asezat si pecetluit In mormant, In satul Ghetsimani, la locul unde au fost Inmormantati si parintii sai, Ioachim si Ana, apostolii au ramas trei zile pe munte, ascultand divinele psalmodieri ale Ingerilor. A treia zi ajunge la mormant, cu voia lui Dumnezeu, si Sfantul Apostol Toma, care cere tovarasilor sai de apostolie sa-i deschida mormantul pentru a vedea si el trupul adormit al Maicii Domnului. Indeplinind dorinta fratelui lor, apostolii au deschis mormantul care Insa era gol. A fost dovada de netagaduit a stramutarii si Inaltarii trupului Sfant la Cer de catre Mantuitorul, care nu putea lasa sa se dea stricaciunii trupul Maicii care L-a purtat In pantece.
Atitudinea lui Toma se aseaza si de data aceasta ca o marturie de netagaduit la temelia unui adevar de credinta. Prima data cerand sa vada ranile din palmele si coasta lui Iisus, a Intarit adevarul despre Inviere, iar acum, cerand sa vada trupul Maicii Domnului, a dovedit adevarul despre Inaltarea cu trupul la cer a Maicii Domnului.
Sfintii Parinti vorbesc la Inceput destul de rezervat despre ridicarea la Cer cu trupul a Sfintei Fecioare, subliniind Indeosebi caracterul tainic al acestui moment. Cu timpul, cuvantarile acestora Incep sa afirme cu tot mai multa putere ideea ca dupa adormirea sa, Fecioara Maria a fost Inviata de Fiul Sau si luata cu trupul In Imparatia Cerurilor. Unul dintre argumente teologice este acela ca nu putea suferi stricaciunea cea care Il nascuse pe Fiul lui Dumnezeu sau, cum spune Condacul Praznicului, mormantul si moartea nu o puteau tine pe Maica Vietii. Cu toate acestea, ceea ce s-a Intamplat exact cu trupul Maicii Domnului ramane o taina In iconomia mantuirii, precum nasterea Fiului Omului, Intruparea, Invierea si Inaltarea Lui sunt acte incomprehensile ratiunii sau cugetarii omenesti.
Dupa acest ceremonial divino-uman, Sfintii Apostoli s-au Intors din nou fiecare la misiunile lor, raspandind adevarul despre noua si marea minune a Adormirii si Inaltarii Maicii Domnului cu trupul la Cer.
Originile instituirii acestui praznic la data de 15 august sunt incerte. Cel mai posibil, aceasta data marcheaza consacrarea unei biserici Inchinate Maicii Domnului si nu ziua propriu-zisa a Adormirii. Pana la mijlocul secolului al V-lea, sarbatoarea a avut un caracter local. Imparatul Mauriciu (582-602) va impune In tot imperiul comemorarea acestui eveniment la data de 15 august. Sarbatoarea era precedata de o pregatire ce dura 40 de zile, timp In care crestinii locuiau In colibe improvizate pe valea Cedronului.
Astazi, perioada de pregatire pentru praznicul Adormirii Maicii Domnului este de 14 zile. Postul acesta nu presupune numai abtinere de la anumite alimente, ci este si un mod al crestinilor de a-si manifesta devotamentul si dragostea pentru cea care este grabnic ajutatoare tuturor celor aflati In nevoi si neobosita rugatoare catre Dumnezeu pentru neamul omenesc. Este un post al bucuriei, al celebrarii vietii celei vesnice In Lumina lui Hristos, precum spune troparul sarbatorii: „Mutatu-te-ai din moarte la viata si de pe pamInt la cer!“.
Maica Domnului este Scara pe care Dumnezeu S-a coborat la noi iar noi ne urcam la El. Pentru crestini suferinta si moartea, ca finalizare a suferintei, capata un sens pozitiv, de eliberare din jugul materiei si Intoarcere la Cel Care ne-a creat. De aceea, sfintii si dreptmaritorii crestini nu mor, ci adorm Intru nadejdea Invierii celei de obste. Moartea nu destrama relatia noastra cu cei adormiti ci aceasta continua prin intermediul rugaciunilor si a slujbelor savarsite de Biserica pentru cei ce au trecut la Domnul dar si prin harul lui Dumnezeu si rugaciunile sfintilor, In special ale Sfintei Fecioare Maria, care mentin vie aceasta legatura dintre Biserica luptatoare si cea triumfatoare.
In aceasta zi de praznic se pomenesc cei adormiti si se Inalta rugaciuni pentru acestia iar, dupa Sfanta Liturghie, In biserici se oficiaza slujba parastasului, binecuvantandu-se prinoasele aduse. Dar Adormirea Maicii Domnului nu este numai o sarbatoare pentru cei adormiti, ci si un prilej pentru noi, toti, sa reInviem In suflete noastre Chipul cel minunat si plin de Slava al Sfintei Fecioare si sa-l urmam In toate zilele vietii noastre pe pamant: Ea era In tot lucrul cinstita si statornica. Graind foarte putin si numai ce era de trebuinta. Lesnicioasa spre a asculta, graitoare de bine, dand fiecaruia cinstire; era masurata la sfat, obisnuia totdeauna a vorbi cuviincios catre fiecare om, fara de ras si fara de tulburare, dar mai ales fara de manie. Vederea fetei ei era ca vederea grauntelui de grau; parul, galben; ochii, ascutiti la vedere; iar luminile erau asemenea cu maslina. Sprancenele ei erau negre si plecate; nasul, potrivit; buzele, ca floarea trandafirului, pline de cuvinte dulci. Fata, nici rotunda, nici scurta, ci putin lungareata. Mainile si degetele, lungi. In scurt, era Impartasita de toata maretia; smerita, neprefacandu-si fata deloc si nicio moliciune nu avea cu sine, ci totdeauna umilinta aleasa. Hainele care le purta erau proaste, precum le arata si sfantul acoperamant al preasfantului ei cap. (Sinaxar)
Diac. Dumitru-Ionut Popescu
