Cincizecimea – dialogul omului cu Dumnezeu (Diac. Dumitru – Ionut Popescu)

Una dintre cele mai semnificative sarbatori ale crestinismului, Pogorarea Duhului Sfant sau Rusaliile constituie momentul fundamental al Bisericii, prin care se formeaza prima comunitate de credinciosi, iar Sfintii Apostoli devin martori ai Invierii si vestitori ai mesajului Sau.

Mantuitorul le fagaduise ucenicilor Sai ca ori de cate ori vor fi prigoniti din pricina numelui Sau, Duhul Sfant Ii va Intari si le va da lor a grai (Matei X, 19-20).

Inainte de Inaltare, ucenicii Sai primesc de patru ori fagaduinta ca li se va trimite Mangaietor care va ramane cu ei pana la sfarsitul veacurilor.

La cincizeci de zile de la Inviere, aceste fagaduinte se concretizeaza, iar Sfantul Luca, autorul lucrarii Faptele Apostolilor, descrie momentul Pogorarii Duhului Sfant peste sfintii apostoli In chip vazut, asemenea unor “limbi de foc” : ”?i cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti Impreuna In acelasi loc. ?i din cer, fara de veste, s-a facut un vuiet, ca de suflare de vant ce vine repede, si a umplut toata casa unde sedeau ei. ?i li s-au aratat, Impartite, limbi ca de foc si au sezut pe fiecare dintre ei. ?i s-au umplut toti de Duhul Sfant si au Inceput sa vorbeasca In alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai” (F.A. 2, 1-4).

Sfantul Luca descrie fenomenul Pogorarii Sfantului Duh folosind imaginile vantului si a limbilor de foc. Cu toate acestea, evenimentul ramane o Taina, mai presus de realitatea terestra imanenta, drept pentru care Sfantul Luca introduce In text conjunctia comparativa „precum, asemenea, ca “. In acest fel, Pogorarea Sfantului Duh peste sfintii apostoli si, implicit, peste toti credinciosii botezati, reprezinta o realitate istorica ale carei profunzime, importanta si roade depasesc ratiunea si coplesesc spiritul omenesc. Ea provoaca extaz, uimire, este o bucurie neexperimentata pana atunci de puterile spirituale ale omului si se adreseaza exclusiv acestora. Aceasta bucurie este extrem de sugestiv exprimata de Cuvintele Mantuitorului : Va veti Intrista, dar Intristarea voastra In bucurie se va schimba.

Femeia, cand naste, Intristare are, caci i-a sosit ceasul ei; iar dupa ce naste copilul, nu-si mai aduce aminte de durere, pentru bucuria ca s-a nascut un om In lume. Deci si voi Intristare aveti acum, dar iarasi va voi vedea si se va bucura inima voastra si bucuria voastra nimeni nu o va lua de la voi. ?i In acea zi nu Ma veti Intreba nimic” (Ioan XVI, 5-6, 16-23). Aceasta bucurie o vor experimenta si cei de fata prin ascultatea cuvintelor apostolilor, iar apoi, In mod direct, prin primirea Sfantului Botez.

Infiintarea Bisericii In chip vazut – unitate In diversitate.
Prezenta si lucrarea Duhului Sfant In crestinism sunt unice. Islamul este unit prin principiul „Umma” (familie).

Problema unitatii lor este ca nu suporta diversitatea. Coranul si limba araba sunt singurele mijloace ale comunicarii adevarului mantuitor, iar prezenta lui Dumnezeu este conditionata de subordonarea politica si teritoriala. Hinduismul la polul opus (si toate religiile nascute din el: budismul, jainismul, sickismul) respecta diversitatea revelatiei lui Dumnezeu In diferitele Sale „Intrupari” (avatara) cu mare toleranta (exceptie fac sectele extremiste), In detrimentul unitatii In adevar si nu valorizeaza suficient iubirea jertfelnica care uneste si mantuieste. Ebraismul se limiteaza la poporul Israel si la rolul sau providential In cadrul istoriei omenirii.

In crestinism, Duhul Sfant are rolul unificator, sfintitor, desavarsitor si datator de viata. Prin cele sapte Sfinte Taine, Biserica constituie izvorul harului Duhului Sfant In lume. De aceea, Ciprian al Cartaginei afirma Extra Ecclesiam nulla salus (In afara Bisericii nu exista mantuire). Iar Sfantul Botez este usa de intrare In Biserica, renasterea In Hristos prin Duhul Sfant, renastere esentiala pentru a primi celelalte Taine ale Bisericii: mirungerea, cununia, preotia, maslul, spovedania si Impartasania.

Desi Sfintii Apostoli primisera de la Iisus Invatatura Sa, ei nu putea Intelege In mod tainic profunzimea acesteia. Desi le-a prevestit ca va Invia a treia zi, ei nu au crezut In marturisirea femeilor mironosite si s-au Indoit de realitatea trupului Sau Inviat, drept pentru care Iisus a mancat Impreuna cu ei. Fusesera martori ai minunilor Lui, ai Cuvintelor Lui, dar nu erau Inca martori ai Invierii, adica ai Dumnezeirii Lui. Isi Insusisera Invatatura mesianica In mod rational, dar nu erau Inca luminati pentru Intelegerea si asumarea puterii pe care aceste Cuvinte o detineau. Era necesar ca Hristos sa Indumnezeiasca natura umana prin Invieze si Inaltarea la Cer si sa o copleseasca apoi prin Duhul cel Sfant. De aceea, Sfantul Duh este numit sfintitorul, desavarsitorul sau datatorul de viata. La Cincizecime, Cuvintele Mantuitorului prind viata, lucreaza din interiorul fiintei omenesti, devin Indumnezeitoare.

Evenimentul Pogorarii Sfantului Duh este precedat de predica apostolilor, care marturisesc despre mesianitatea si dumnezeirea lui Hristos, aducand ca argument profetia lui Ioil. Este pentru prima data In istoria omenirii cand cuvintele sunt viata si putere, iar nu logica si argumentatie. Ele se adreseaza puterilor spirituale, sunt foc ce arde pe cei necredinciosi si lumineaza pe cei ce cred. De aceea, spune Grigorie Palama, ca Sfantul Duh s-a Infatisat In chip de limbi de foc, ca sa arate Indoita forma de lucrare a predicii Apostolilor. Caci ea poate sa aduca, pe de o parte, binefaceri, iar pe de alta, sa pedepseasca. ?i, dupa cum focul are puterea de la natura, si de a lumina si de a arde, tot asemenea si cuvantul Invataturii celei dupa Hristos, pe cei care-l asculta si i se supun Ii lumineaza, iar pe cei ce nu tin seama de el, In cele din urma Ii da focului si pedepsei vesnice.

In urma acestei cuvantari minunate se organizeaza prima comunitate de credinciosi, Biserica In chip vazut: Deci cei ce au primit cuvantul lui s-au botezat si In ziua aceea s-au adaugat ca la trei mii de suflete. (Faptele Apostolilor 2, 41). Unitatea noii comunitati este asigurata de harul Duhului Sfant, care lucreaza tainic si In chip deosebit In fiecare si, deopotriva, In toti. Biserica devine Trupul lui Hristos, iar credinciosii madulare Impreuna-lucratoare ale acestui trup. Daca Dumnezeu a amestecat limbile neamurilor, cand au construit turnul Babel din pricina mandriei si a neascultarii (Fac. 11, 1-10), acum Duhul Sfant sfarama barierele dintre oameni si dezleaga limbile, ca sa se Inteleaga din nou. De aceea Duminica Pogorarii Sfantului Duh este socotita ziua Intemeierii Bisericii vazute, sau mai bine zis a Botezului ei direct cu Sfantul Duh, revarsat de sus sub forma limbilor de foc.

Prin Botez intram In comunitatea ecleziala, In Trupul Inviat al lui Hristos si suntem ridicati la demnitatea de a dialoga cu Dumezeu prin harul Duhului Sfant care face „din pescari apostoli si din pagani mucenici”.

Lucrarea rodnica a Duhului Sfant In noua comunitate
Rolul Sfantului Duh este acela de a descoperi Apostolilor si urmasilor lor tot Adevarul, de a conduce pe credinciosi spre desavarsire, mantuire, prin harul Sau, dar si acela de a asigura triumful final al Bisericii lui Hristos In lume. In acest ultim si suprem scop, Sfantul Duh insufla credinciosilor frica de pacat si revarsa darurile Sale In Biserica. In acest sens, Sfantul Luca ne relateaza pe scurt modul de convietuire al primei comunitati crestine. Principalele preocupari erau: Invatatura apostolilor, sfanta Impartasanie si rugaciunea comuna: si staruiau In Invatatura apostolilor si In Impartasire, In frangerea painii si In rugaciuni (F.A. 2, 42). Ei traiau In frica de pacat, caci harul Duhului Sfant era rodnic si facator de minuni: si tot sufletul era cuprins de teama, caci multe minuni si semne se faceau In Ierusalim prin apostoli, si mare frica Ii stapanea pe toti (v. 43). Averile erau Incredintate comunitatii si administrate de catre Sfintii Apostoli astfel Incat nimeni sa nu duca lipsa de nimic: iar toti cei ce credeau erau laolalta si aveau toate de obste. ?i Isi vindeau bunurile si averile si le Imparteau tuturor, dupa cum avea nevoie fiecare (v. 44). Iubirea de aproapele, cumpatarea, ajutorul reciproc, rugaciunea comuna si particulara, comuniunea, sunt doar cateva din caracteristicile vietii de obste a Bisericii primare.

Societatea de astazi ar trebui sa urmeze ca model de viata si organizare principiile comunitatii apostolice.

Dezechilibriul social este cauzat de conceptia consumista asupra vietii, de egoismul personal, caci In timp ce In diferite tari unii oameni se Imbolnavesc de obezitate sau mor prematur din cauza excesului de hrana, In alte tari multi oameni mor prea devreme din cauza saraciei si a foamei. In acest sens, postul restabileste echilibrul Intr-o societate secularizata si dezorientata. Daca In perioada primara a crestinismului bogatii erau considerati iconomi si nu stapani peste averile lor, iar bunurile materiale erau puse In folosul comunitatii, astazi, de cele mai multe ori, bogatia Inseamna putere, exploatarea aproapelui, devenind un scop In sine. Un Intelept se ruga astfel: Doamne, da paine celor ce au prea multa foame! Si da-le foame de Tine celor ce au prea multa paine!

Cincizecimea continua – prezenta si lucrarea Duhului Sfant In societatea contemporana
Sarbatoarea Cincizecimii reprezinta Inceputul propovaduirii apostolice la toate neamurile, Incepand din Ierusalim, conform poruncii Domnului Iisus Hristos: ?i le-a zis : Mergeti In toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura. Cel ce va crede si se va boteza se va mantui, iar cel ce nu va crede se va osandi. Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne : In numele Meu demoni vor izgoni, In limbi noi vor grai, serpi vor lua In mana si chiar ceva datator de moarte de vor lua nu-i va vatama, peste cei bolnavi Isi vor pune mainile si se vor face sanatosi” (Marcu XVI, 15-18).

Cuvantul apostolilor devine foc ce arde pentru cei necredinciosi si mantuieste prin Botez pe cei ce vor crede.

Credinta presupune viata iar necredinta moarte. Nu exista decat doua alternative! Este Intr-adevar o realitate dura, transanta dar adevarata, plina de esenta. A crede sau a nu crede – acesta este nucleul care misca Intreaga fiinta catre cautarea continua si sincera a lui Dumnezeu.

Sarbatoarea Pogorarii Sfantului Duh aduce In prim plan axa predica – credinta – Botez – mantuire. Aceasta este axa vietii sau a dobandirii Sfantului Duh. Predica slujitorilor lui Dumnezeu (episcopi, preoti, diaconi) Inseamna Cuvantul lui Iisus Hristos plin de putere, de Duh Sfant, de viata. Acest cuvant lucreaza In sufletul omului precum samanta care da roade In pamant bun. Cuvantul nu se mai adreseaza cugetului si nu mai poate fi curpins de cuget, el trezeste simtirile sufletesti, se adreseaza inimii. De aceea el rodeste credinta lucratoare, vie. Credinta Inseamna deschiderea persoanei umane spre dialogul cu Dumnezeu si de aceea ea se concretizeaza In Botez. Credinta fara Botez este precum samanta care cade pe piatra si nu da rod. Ea nu presupune neaparat acceptarea automata si exclusiv rationala a Invataturii Lui. Sfanta Scriptura istoriseste faptul ca nici ucenicii Mantuitorului nu au crezut In Inviere atunci cand femeile mironosite au venit de la mormantul gol. Deci, a crede nu Inseamna a accepta neconditionat si automat, In mod rational, cele marturisite de altii. Credinta cere primirea Botezului sau a pecetei Duhului Sfant si se manifesta ca o lucrare a Duhului Sfant In omul ce se deschide acesteia. Ea rasare din interior, din convingerea inimii, fiind exclusiv o marturisire si o miscare a puterilor sufletesti. O astfel de credinta este lucratoare, radiaza iubire si Il aseaza pe om In dialog cu semenii lui. Credinta misca fiinta umana spre Botez, iar Botezul Il pregateste pentru Intalnirea finala cu Dumnezeu, convietuirea In comuniunea Slavei Dumnezeiesti.

La Inceput credinta era Insotita de minuni (alungarea demonilor, grairea In limbi, Imblanzirea naturii, vindecarea bolnavilor) ca sa se certifice Invatatura propovaduita de apostoli si sa se Intareasca noua comunitate de credinciosi. Duhul Sfant veghea asupra lor iar scopul lor era dobandirea Duhului Sfant, asa cum spune Sfantul Simeon Noul Teolog.

Astazi credinta oamenilor se confrunta mai ales cu problema secularizarii, o lume fara Duhul Sfant. In Biserica, harul Lui se revarsa prin cele sapte Sfinte Taine, astfel Incat ea devine izvor viu prin care Duhul Sfant se revarsa In societate si o sfinteste. Cu toate acestea, harul nu lucreaza automat In sufletul persoanei umane, ci este nevoie de deschiderea acestuia la Impreuna-lucrare.

Societatea contemporana tinde sa se Indeparteze tot mai mult de harul Duhului Sfant, iar omul se Inchide tot mai mult In sine si se plaseaza In afara dialogului si comuniunii cu ceilalti. Lipsa Duhului Sfant In societate determina moartea spirituala, sinuciderea, boli psihice grave, violenta, ura, razboi si, In final, distrugerea sufleteasca si trupeasca a persoanei umane. Diferenta dintre bine si rau este tot mai insesizabila, caci raul se Infatiseaza In culori tot mai frumoase, uneori chiar prin minuni. Cautam senzationalul, minunile de duzina, cu caracter comercial, de marketing religios, Insa uitam ca minunile nu lauda credinta, ci Intaresc cuvintele Mantuitorului. Orice minune are un scop fundamental In iconomia mantuirii. Nu este nevoie sa vedem o icoana care plange atata vreme cat stim ca “Duhul se roaga pentru noi cu suspine negraite” (Romani 8, 26).

Este necesara a actualizare permaneta a Cincizecimii In societate prin deschiderea omului pentru lucrarea Duhului Sfant In si prin Biserica. Participarea la sfintele slujbe trebuie completata cu promovarea normalului In societate pentru refacerea echilibriului ei. Postul, rugaciunea, faptele bune, comuniunea cu cei bolnavi si In suferinta regenereaza rana tot mai adanca a lipsei Duhului Sfant din societatea contemporana.

Diac. Dumitru – Ionut Popescu