Hristos a Înviat!
Sfinţii zilei – calendar ortodox, astăzi prăznuim:
– Sfântul Prooroc Ieremia
– Sfântul Sfinţit Mucenic Vata Perşul
– Sfântului Mucenic Filozoful
– Cuvioasa Isidora, nebuna în Hristos
– Sfântul Mucenic Sava
– Sfinţii Cuvioşi Mucenici: Eftimie, Ignatie şi Acachie
Nu uitaţi, mâine este “Izvorul Tămăduirii”!
Vineri, în Săptămâna Luminată, prăznuim “Izvorul
Tămăduirii”, sărbătoare ce datează din perioada anilor 500 (după Hristos), având ca punct de plecare vindecarea minunată a unui orb care, udându-şi faţa cu
apa unui izvor din pădurea situată lângă Constantinopol, şi-a recăpătat vederea. În prezent există o Biserică pe acel loc, zidită din ordin împărătesc. În toate Bisericile şi Mânăstirile, după
Sfânta Liturghie, se săvârşeşte Slujba de Sfinţire a apei, transformându-se în Aghiasmă Mică, cu har vindecător, pe care credincioşii ortodocşi o vor lua de la preoţii
bisericii.
Atenţie! În dreptul judeţului Galaţi, este aşteptată o viitură pe râul Prut, peste 5 zile! Sperăm ca rugăciunile îndreptate către Dumnezeu să-i păzească
pe credincioşii acestor zone…
Din păcate, după ce apele
Prutului s-au umflat din cauza ploilor din ultimele zile, autorităţile gălăţene se aşteaptă ca o viitură să ajungă în dreptul judeţului, peste cinci zile. Reprezentanţii
Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au cerut primăriilor din localitaţile de lângă Prut să aibă un stoc de o mie de saci cu nisip,
precum şi utilaje care să poată ridica diguri temporare în calea apelor. Zona cu riscul cel mai mare de inundaţii este în dreptul comunei Slobozia
Oancea, unde Prutul trece foarte aproape de DN 26 Galaţi – Bârlad. (Prefectura
Galaţi)
PS Ioachim Băcăuanul – 8 ani de Slujire Arhierească
Prea-Sfinţitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Romanului, sărbătoreşte astăzi 8 ani de slujire Arhierească. Prea-Sfintia sa, a
beneficiat în 1991, cu binecuvântarea PF Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, de o bursă de studii postuniversitare la Institutul de
Teologie Ortodoxă “Saint Serge” din Paris, în 1994 devenind Doctor în Teologie la acest Institut, prin lucrarea: “Îndumnezeirea omului în gândirea Părintelui
Dumitru Staniloae”. Aflat în Franţa s-a preocupat de comunitatea ortodoxă din Paris înfiinţând Mânăstirea “Buna Vestire” din
Rosiers. În anul 2000, Arhim. Ioachim Băcăuanul a fost ales Arhiereu Vicar al Episcopiei Romanului, fiind hirotonit la data de 1
mai.
Întru mulţi ani, Stăpâne!
Ipopsifierea Părintelui Macarie Drăgoi – la Catedrala Mitropolitană din Cluj
Astăzi are loc la Catedrala Mitropolitană din Cluj Napoca rânduiala Ipopsifierii Părintelui Arhimandrit Macarie
Drăgoi, primul Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, în cadrul Slujbei Vecerniei, ce va începe la orele 18.00 şi va fi oficiată de către
IPS Mitropolit Serafim Joanta al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord, în fruntea unui sobor de ierarhi, membri ai
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Mâine, în ziua Izvorului Tămăduirii, începand cu orele 10.00, în Catedrala
Mitropolitană din Cluj Napoca, va avea loc Hirotonirea întru Arhiereu a Părintelui Macarie Drăgoi. După slujbă şi agapa frăţească, soborul va pleca spre
Mânăstirea Floreşti.
Primul cotidian creştin din România a ajuns la numărul 1000
Ziarul Lumina din cadrul Centrului de Presa “Basilica” al Patriarhiei Romane a ajuns la
ediţia cu numărul 1000. Ziarul Lumina conţine ştiri, informaţii din viaţa ortodoxă din România şi diaspora şi a apărut pentru prima dată în februarie 2005. În acelaşi
an, cu prilejul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, a fost lansat şi săptămânalul “Lumina de Duminică”.
Revista Apostolia
Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale a lansat primul număr al revistei lunare „Apostolia”, continuarea
„Foii Sfântul Ioan Casian”, cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti. Revista lunara „Apostolia”, apare cu binecuvântarea IPS Mitropolit
Iosif şi va fi distribuită în cele 9 ţări ale Mitropoliei (Franţa, Anglia, Irlanda, Elveţia, Italia, Spania, Portugalia, Belgia, Olanda) şi în România, pentru a face cunoscută viaţa Bisericii
Ortodoxe Române din Occident.
Se resfinţeşte astăzi biserica din parohia Piscu Vechi, judeţul Dolj
PS Gurie Gorjeanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei va săvârşi Slujba de Resfinţire a Bisericii din parohia Piscu
Vechi, protoieria Băileşti, judeţul Dolj, iar la ora Vecerniei se va afla la Biserica “Izvorul Tămăduirii” din municipiul Calafat.
Sărbătorirea “Zilelor Severinului”
Sărbătorirea “Zilelor Severinului” va avea loc în acest an în zona Casei
Tineretului în perioada 2 – 4 mai. Până acum, “Zilele Severinului” s-au sărbătorit pe 23 aprilie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul
oraşului,insă, în acest an, s-a decis ca manifestarea “Zilele Severinului” să aibă loc în intervalul 2-4 mai, din respect faţă de Patimile Mântuitorului şi faţă de
Biserică.
Episcopul Daniil din Serbia :“unicul Episcop in Europa nerecunoscut de catre un stat”
Episcopia Bisericii Ortodoxe Române în Serbia, reprezentată prin Episcopul Daniil, nu este recunoscută de Statul Sârb,
deşi este recunoscută de Biserica Ortodoxă Sârbă. Episcopul Daniil consideră acest lucru inacceptabil: ” se urmăreşte crearea unui fel de schismă”, a spus Prea-Sfintia
sa.
Zilele Braşovului
Azi încep manifestarile “Zilele Braşovului”. Muncitorii de la spaţii verzi, îndrumaţi de un arhitect peisagist, au plantat 120.000 de lalele în
parcuri, sensuri giratorii etc. dorind ca numele de “oraş al lalelelor”, pe care îl are Piteştiul acum, să fie acordat Brasovului.
Obicei stramosesc
Păstrat din moşi – strămoşi, obiceiul ca în ziua de 1 mai să se ţină
Odihna Pământului, este perpetuat până astăzi în unele zone ale României. În această zi, tăranii pun la porţi ramuri verzi de copaci. Specialiştii ne spun că această
tradiţie are ca punct de plecare zeul Armindeni, al vegetaţiei.
Comunicat de presă
Eparhia Caransebeşului, înfiinţată în anul 1865, a fost păstorită de Ierarhi de seamă, care au făcut cinste Bisericii Ortodoxe şi neamului
nostru românesc. Datoria noastră de urmaşi întru credinţă şi faptă este de a cinsti memoria şi activitatea celor care, de-a lungul timpului, ne-au transmis din generaţie în generaţie ceea ce
Mântuitorul Hristos cel Înviat ne-a propovăduit.
Dintre Ierarhii demni ai Bisericii noastre ortodoxe din Banatul Montan, anul acesta se face
pomenirea Episcopilor Ioan Popasu (1865-1889) – 200 de ani de la naştere, Nicolae Popea (1889-1908) – 100 de ani de la trecerea la cele veşnice
şi Iosif (Traian) Bădescu (1920-1933) – 150 de ani de la naştere şi 75 de ani de la trecerea la cele veşnice.
Cu acest prilej, cu binecuvantarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian se organizează manifestarea
spiritual-culturală numită „Zilele credinţei şi culturii în Caransebeş”. Calendarul manifestărilor cuprinde următorul desfăşurător:
Sâmbătă, 3 mai 2008: Ora 19.00 – Săvârşirea
unei slujbe de pomenire pentru Episcopii adormiți ai Caransebeșului, Ioan Popasu, Nicolae Popea si Iosif (Traian)
Bădescu în prezenţa mai multor Ierarhi din ţară, la biserica „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” din Caransebeş, necropola ierarhilor caransebeşeni;
Ora 20.00 – Dezvelirea bustului Episcopului Nicolae Popea în Piaţa Sf. Gheorghe din Caransebeş;
Duminică, 4 mai 2008: 9.30 – Slujirea Sf. Liturghii arhiereşti de către mai mulţi Ierarhi, membrii ai Sf.
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pe treptele noii Catedrale Episcopale, slujire prilejuită de prăznuirea hramului Catedralei „Învierea Domnului – Duminica Tomii” din
centrul Caransebeşului; 12.00 – Deschiderea tradiţională a „rugii bănăţene” de către formaţiile de tineri şi copii care reprezintă
toate zonele Banatului Montan ce va avea loc în faţa catedralei episcopale; 18.00 – Vizitarea de către invitaţi a Seminarului
Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş şi a expoziţiei foto-documentară din incinta Centrului Eparhial; Marţi-Miercuri 6-7 mai 2008 – Ora 10.00 – în Sala de
Festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeşului, Simpozionul internaţional „Istorie şi spiritualitate în
Episcopia Caransebeşului”. Participă cu comunicări științifice cercetători, istorici și profesori universitari din mai multe universități din țară și de peste hotare.
În cadrul Simpozionului va avea loc lansarea cărţilor: –
Biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din Caransebeş. Autori: P.S. Lucian al Caransebeşului, Prof. univ. dr. Petru Bona şi Lect univ. dr. Mihaela
Vlăşceanu; –Episcopul Iosif Traian Badescu (1920-1933). Pastorale, Cuvântări şi Ordine Circulare. Autor
Pr. Cristian Tomescu; Vernisarea expoziţiei foto-documentare despre viaţa şi activitatea celor trei episcopi, la sediul Centrului
Eparhial.
Joi, 8 mai 2008 – Ora 11.00 – Slujbă de
pomenire întru veşnica odihnă a episcopului Traian Badescu, în Parohia Şopotu Vechi, localitatea de naştere a ierarhului şi vernisarea
expoziţiei de obiecte personale şi documente inedite ale episcopului Traian Badescu organizată la Şcoala din Şopot.
Vineri 9 mai 2008 – Ora 17.00 –
Festivalul coral Timotei Popovici, ediţia a XXVI-a ce va avea loc în sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei
Caransebeşului.
Prin intermediul acestui comunicat adresăm invitaţie tuturor reprezentanţilor mass-media, iubitorilor de cultură
şi spiritualitate creştină, precum şi tuturor credincioşilor de a participa la Sf. Liturghie arhiereacă din Duminica Tomii şi la toate manifestările organizate în
cinstea înaintaşilor noştri şi a Eparhiei Caransebeşului. (Biroul de presă al Episcopiei
Caransebeşului)
Sărbătoarea Învierii în China
Câteva mii de ortodocşi de diferite naţionalităţi şi origini, alături de numeroşi chinezi, au
celebrat Paştele la Pekin printr-o Liturghie nocturnă, cu procesiunea tradiţională, la vechiul lăcaş al Misiunii Ortodoxe Ruse. În ziua de 27
aprilie, mai mulţi cetăţeni chinezi, s-au întâlnit în catedrala catolică Sfântul Mihail din Pekin, sărbătorind fără preot, întrucât, legislaţia chineză limitează destul
de dur contactul preoţilor ortodocşi cu populaţia chineză. Până la urmă celebrarea a putut fi totuşi însoţită de prezenţa diaconului Evanghelos Lu, al
Bisericii Autonome Ortodoxe a Chinei, în vârstă de 81 de ani.
Sărbătoarea Învierii în Elveţia
Ortodocşii din Elveţia s-au întâlnit la Mânăstirea Sfânta Treime din Dompierre, singura Mânăstire Ortodoxă
din Elveţia, în noaptea Învierii, la Liturghia săvârşită de Arhimandritul Mart de Caflisch. Ca în fiecare an, au primit Lumina
Sfântă de la Ierusalim, păstrată nestinsă în Mânăstire din 1998.
Misionari ruşi, iniţiatori ai unei misiuni arabe ortodoxe în Palestina
În discuţiile ce au avut loc la întâlnirea de Paşti a Patriarhului Teofil al Ierusalimului cu ziariştii ruşi, Diaconul Andrei
Kuraev, profesor al Academiei de Teologie din Moscova, a amintit rolul pe care Rusia îl are în păstrarea Patriarhatului Ierusalimului în perioadele
dificile ale istoriei sale încapând cu secolul al 18 – lea. Fondatorul Misiunii Ruse în Ţara Sfântă, Porfir Uspenski, a fost primul care, în secolul al XIX-lea, a
dezvoltat o activitate misionara in Arabia, în sânul populaţiei ortodoxe din Palestina. Astăzi încă, majoritatea fidelilor Patriarhatului
Ierusalimului sunt arabi, pe când episcopatul este compus exclusiv din greci, această situaţie provocând regulat tensiuni în sânul Bisericii Ierusalimului.
Misiunea rusă a deschis, în a doua jumătate a secolului 19, mai multe şcoli şi seminarii arabe şi a editat mai multe cărţi în această limbă. Această misiune s-a dezvoltat mult în ultimii 15 ani,
fiind înfrânată în perioada sovietică, mulţi recunoscând această ascensiune, ca fiind şi rezultatul emigrării masive din Uniunea Sovietică.
Expoziţie de fotografii pe
internet
Darko Dozet este un tânăr fotograf sârb, originar din Novi Sad (Serbia), care a lansat o
expoziţie de fotografii pe internet, intitulată “Cosovo şi Metohia – rădăcinile sufletului”, în care prezintă Mânăstirile şi
Bisericile din Cosovo (Pec, Decani, Gracanica, Zociste, Banjska, Gorioc, Devic, Sokolica) şi alte câteva oraşe şi sate ale regiunii.
Din timp, pentru abonaţii noştri din Franţa:
În perioada 7 – 18 iulie, asociaţia Nepsis (France), organizează un pelerinaj în România, în
nordul Olteniei şi în zona de sud a Transilvaniei. Astfel, vi se propune o experienţă spirituală în inima României. Per durata a 11 zile, veţi avea ocazia să întâlniţi călugări şi călugăriţe
într-un cotidian simplu, aproape de natură, consumându-vă timpul pentru cultivarea vieţii de suflet. Veniţi să descoperiţi tradiţiile Mânăstirilor, frumuseţea slujbelor ortodoxe, bogăţiile
culturale pe care le oferă România, şi liniştea acestor locuri. Preţul este: 550Є. De preferat este ca înscrierile să se facă până pe data de 25 mai. Relaţii
suplimentare: – Bogdan GRECU, mail : nepsis.axios@yahoo.com, sau Gabriela PIPIRIG tel: +40 (0)7 23 98 02 69 (seara, după orele 18.00)
(Un pèlerinage est organisé en Roumanie, du 7 au 18 juillet prochains, du nord de l’Olténie (1, 2) au sud de la Transylvanie (1, 2,
3) par l’association Nepsis. Présentation : « L’association Nepsis, vous propose une expérience spirituelle au coeur de la Roumanie. Durant 11 jours, vous aurez l’occasion de rencontrer des
moines et des moniales dans un quotidien simple, de vous rapprocher de la nature, de prendre du temps pour cultiver votre vie intérieure. Venez découvrir la tradition des monastères, la beauté
des offices orthodoxes, les trésors culturels qu’offre la Roumanie et le calme de ses campagnes. – ») Info: Bogdan GRECU, par mail : nepsis.axios@yahoo.com
– Gabriela PIPIRIG par téléphone au : +40 (0)7 23 98 02 69 (après 18h)
Şi, pe viitor…
– În data de 5 mai se sărbătoreşte Ziua Artistului Plastic Băimarean,
expoziţia „Salonul de Primăvară 2008”. Evenimentul are loc de la ora 17.00, la Colonia Pictorilor (str. Victoriei nr. 21) fiind organizat de
Uniunea Artistilor Plastici din Romania, Filiala Baia Mare. (Glasul Maramuresului)
– Zilele Culturii Maramureşene debutează pe 5 mai, de la ora 12.00, cu inaugurarea Târgului de Carte Vox Librorum 2008. În program se au în vedere vernisaje şi lansări de
carte. Inaugurarea oficială va avea loc în Piata Libertatii. Pe data de 6 mai, de la ora 11.30, în holul Bibliotecii Judeţene
„Petre Dulfu” se va deschide şi o expoziţie de fotografie realizată de Cosmin Mesaroş si Florin Puşcaş.
– La data de 8 mai, se va săvârşi o Liturghie Ortodoxă
la Moaştele Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu, în Biserica din Veneţia. Anul trecut, o Liturghie a fost deja săvârşită pe Mormântul
Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu de Arhiepiscopul Innocent de Chersonèse. Un acord între parohia Ortodoxă a oraşului şi
dioceza catolică locală a permis pelerinaje anuale ale comunităţii ortodoxe la Moaştele Sfântului Apostol Marcu.
– La 11 mai Arhiepiscopul Innocent de Chersonèse va oficia o Liturghie în parohia Sfintele
Femei Mironosiţe, cu ocazia Hramului acesteia.
– La Hoteni în data de 11 mai, se vor organiza: festivalul “Mandra mea din
Maramures” şi Tanjaua de pe Mara, tipărindu-se, din iniţiativa autorităţilor, un catalog intitulat “Maramures – brand local”.(?) – La 22 mai,
Arhiepiscopul Innocent de Chersonèse va oficia o Liturghie la Moaştele Sfântului Nicolae, în Biserica cu hramul Sfântului
Nicolae în Insulele Lido din Veneţia.
Alte evenimente:(faza Lunii, astazi)
– 1359: Recunoaşterea Mitropoliei Ţării Româneşti, cu sediul la Curtea de Argeş, de către Patriarhia din Constantinopol– 1581: Sigismund Bathory este ales principe al Transilvaniei
– 1707: Anglia s-a unit cu Scoţia sub numele de Marea Britanie– 1821: Turcii pătrund în Moldova , pe la Brăila , şi în Ţara
Românească, pe la Giurgiu , Călăraşi, Calafat şi Bechet, pentru a înăbuşi revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu
– 1975: Preotul Constantin Galeriu devine paroh al bisericii Sfântul Silvestru din Bucureşti.–
Ziua Muncii
– conf. Platforma 1 LacasuriOrtodoxe @KSLCatalin_int-act.01.05.8 Bucuresti/ Media Gallery (Chronicles) 1news15