Hristos a Înviat!
Sfinţii zilei – calendar ortodox, astăzi prăznuim:
– Sfinţii Mucenici Timotei şi Mavra, soţia sa
– Sfinţii Mucenici Diodor şi Rodopian diaconul
– Preacuviosul Părinte Petru, făcătorul de minuni, episcopul Argosului
– Sfinţii douăzeci şi şapte de
mucenici
– Preacuviosul Părinte Teodosie, egumenul Lavrei Grotelor din Kiev şi începătorul monahismului de obşte în
Rusia
Târgul Anticarilor în Parcul Obor din Capitală
Peste 80 de anticari din întreaga ţară se găsesc în acest week-end la cea de-a VI-a ediţie a
“Târgului Anticarilor”. Vizitatorii pot admira obiecte vechi, cărţi, fotografii, mobilier, numismatică, pot asculta muzica
Bucureştiului de altădată, la standurile din Parcul Obor din Bucureşti. Alte câteva standuri se găsesc la Primăria Sector 2 a Bucureştiului.
ROMTELECOM îşi anunţă abonaţii: Toate numerele locale şi naţionale se vor forma cu prefix, începând de astăzi
Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi
Tehnologia Informaţie, ANRCTI, anunţă că numerele locale şi naţionale din reţeaua ROMTELECOM se vor forma cu prefix, din ziua de 3 mai, deci
numerele locale şi cele naţionale se vor forma cu tot cu prefix.
Numărul unic pentru apeluri de urgenţă – 112 – va rămâne neschimbat, şi numerele de telefonie mobilă sau din alte reţele fixe, se vor forma la fel ca şi până
acum.
Această decizie a ANRCTI a fost luată pentru
închiderea Planului naţional de numerotaţie (PNN), care presupune ca toate numerele de telefon, indiferent dacă sunt locale sau naţionale, să se vor forma cu prefix (prefixul naţional
‘0’ + indicativul de arie geografică – de exemplu pentru Bucureşti: prefix 021 + număr local). Astfel nu vor mai exista discriminări
între operatorii de pe piaţă.
Până, la data de 1 octombrie 2008, apelurile se vor putea face şi în vechiul format, însă, de la
1 octombrie, la apelarea unui număr în vechiul format, utilizatorii vor fi anunţaţi că numărul nu există.
Atenţie turişti!
Salvamontiştii recomandă turiştilor care şi-au programat călătorii în platoul Padiş, să se
limiteze la ture scurte, cu dificultate redusă,şi să fie echipaţi corespunzător pentru iarnă, evitând traseele accidentate care pot pune probleme de orientare şi în condiţii normale.
Drumul de acces auto pe platoul Padis este blocat de prezenţa unui strat de zăpadă şi gheaţă, fiind îngreunat chiar şi pentru vehiculele cu tracţiune
4×4. În caz de urgenţă, solicitaţi ajutorul S.J. Salvamont-Salvaspeo Bihor, la numărul 112 sau la: 0 SALVAMONT (0 725826668 ) – Dispeceratul Naţional
Salvamont.
Informaţii de la Preasfinţitul Lucian, Episcopul
Caransebeşului Duminică, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, va sluji
Sfânta Liturghie împreună cu peste 10 Ierarhi, membrii ai Sf. Sinod B.O.R în faţa noii Catedrale Episcopale din Caransebeş, de la ora , ora 9.30.
Începând cu orele 12.00, va participa la deschiderea tradiţională a rugii bănăţene, alături de formaţiile de tineri şi copii care reprezintă toate zonele Banatului
Montan, în faţa Catedralei Episcopale.
De la orele 18.00, va prezenta Ierarhilor oaspeţi noul sediu al Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş şi expoziţia foto-documentară
din incinta Centrului Eparhial;
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL cu prilejul anului jubiliar al Eparhiei Caransebeşului
† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Hristos a înviat!
Preasfinţite Părinte Episcop Lucian,
Cu multă bucurie, am primit vestea că, prin arhiereasca înrâurire a Preasfinţiei Voastre, Sfânta Episcopie a
Caransebeşului organizează, în perioada 4-11 mai 2008, un amplu program de manifestări culturale bisericeşti, sub frumosul generic: Zilele credinţei şi culturii în Caransebeş. Sunt omagiaţi, într-o pioasă comemorare, trei dintre cei mai de seamă arhipăstori
ai acestei eparhii: episcopii Ioan Popasu (1865-1889) – 200 de ani de la naştere, Nicolae Popea (1889-1908) – 100 de ani de la trecerea la cele veşnice şi
Iosif (Traian) Bădescu (1920-1933) – 150 de ani de la naştere şi 75 de ani de la trecerea la cele veşnice.
Primii doi, Ioan Popasu şi Nicolae Popea, ucenici ai marelui mitropolit al Ardealului Andrei Saguna, el însuşi comemorat în acest an, la împlinirea a 200 de ani
de la naşterea sa, au urmat pilda de necontenită şi roditoare jertfelnicie a mentorului lor, cârmuind eparhia Caransebeşului, ca
ierarhi luminaţi şi patrioţi, în vremuri de puternică oprimare a populaţiei româneşti majoritare din Transilvania şi Banat. Amândoi au depus, în acele grele împrejurări, multă stăruinţă pentru
afirmarea şi propăşirea naţiunii române şi a Bisericii sale Ortodoxe de pe meleagurile aflate sub arhipăstorirea lor.
Cel de-al treilea, Iosif (Traian) Bădescu, ales pentru prima dată ca episcop al
Caransebeşului în 1909, nefiind însă recunoscut atunci de către guvernul de la Budapesta, a putut urca în scaunul arhieresc abia în anul 1920, ca o consecinţă directă a Marii
Uniri din 1918, şi a păstorit până la trecerea sa la cele veşnice, la 11 iulie 1933. Păstorirea sa a coincis, se poate spune, cu vremea în care desăvârşirea Statului naţional unitar român a fost
urmată, în mod firesc, de făurirea unităţii administrative bisericeşti depline a Ortodoxiei Româneşti.
Şi nu putem uita, rememorând acele vremuri, că în 1925, ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhat s-a făcut sub cârmuirea altui mare arhipăstor,
patriarhul Miron Cristea, ardelean din Topliţa de pe Mureş, fost şi el, episcop de Caransebeş între 1910 şi
1919, participant de seamă, în această calitate, la făurirea României Mari în 1918 şi ales, încă din 1920 mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Române, pentru a se arăta,
astfel, odată în plus, însemnătatea şi necesitatea istorică a unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu Ţara Mamă.
Privit în ansamblu, programul manifestărilor bisericeşti şi cultural – religioase din perioada 4-11 mai, organizate atât în Caransebeş, ca centru eparhial, cât şi în cuprinsul episcopiei, impresionează prin bogăţie şi varietate. El este expresia atât a unei cinstiri
deosebite a valorilor istoriei şi spiritualităţii noastre strămoşeşti, cât şi a unei trăiri autentice şi active a duhului pastoral – misionar pe care Biserica Ortodoxă Română este chemată să-l
exprime şi să-l facă lucrător în zilele noastre.
Adresându-Vă călduroase felicitări Preasfinţiei Voastre, Părinte Episcop Lucian şi tuturor colaboratorilor
Preasfinţiei Voastre, pentru organizarea Zilelor credinţei şi culturii în Caransebeş, binecuvântăm pe toţi participanţii la cest eveniment de profundă simţire creştină şi românească.
Cu aleasă preţuire şi frăţească dragoste în Hristos Domnul,
† D A N I E L
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
Un Lăcaş Ortodox în Bucium (Iaşi) provoacă discuţii politice
“Cu tupeul binecunoscut, domnul Fenechiu va
spune că beneficiarul banilor este biserica şi nu domnia sa, dânsul fiind doar ctitorul, binefăcătorul de serviciu. Fundamental fals. Când vinde vilele, domnul Fenechiu descrie propriul cartier ca fiind plin de confort şi avantaje, inclusiv prin existenţa bisericii. Asta înseamnă că banii alocaţi din fondul
de rezervă al Guvernului, în dauna infrastructurii comunităţilor locale din judeţul Iaşi, sunt incluşi în preţul încasat de Relu Fenechiu atunci când vinde vilele din cartierul domniei
sale”, a susţinut Cârlan într-o conferinţă de presă.
Liderul PDL Iaşi, Dan Cârlan îşi acuză rivalul de la PNL Iaşi, Relu Fenechiu, de alocarea de bani publici
către un cartier de vile construit de firma lui. De cealaltă parte, şeful PD – ului spune că: “La cererea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care întâmpina problema de nu putea
oferi o soluţie spirituală pentru câţiva mii de locuitori ai acelei zone (nu numai din cartierul I.C. Brătianu) am donat un teren de 2500 de metri pătraţi pentru construirea Bisericii „Sf. Ioan Botezătorul” – Bucium. Pe această suprafaţă puteau fi construite cinci case şi valorează 500 000 de euro. Aceasta îmi este
„vina”! Însuşi Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel a semnat cererea de finanţare pentru acest lăcaş spiritual “. (Bihoreanul) Sperăm ca şi alţii sa ia modelul “reclamei” prin construcţia de Biserici Ortodoxe – mai mult sau mai puţin
altruist – mai ales, atâta timp cât sume mari manevrate de clasa politică nu ajung în buzunarele propriilor firme de publicitate, consultanţă, sau
“borduri”…(KSLCatalin)
Dan Puric : “Cine suntem” Actorul şi regizorul Dan Puric va lansa, luni, volumul
„Cine suntem”,la Sala Rapsodia, începând cu orele 19.00. Cartea conţine seria de conferinţe cu acelaşi nume, susţinute de
Dan Puric la: Bucureşti, Cluj, Oradea, Arad, Iaşi şi Constanţa.” (membru al grupului
KSLCatalin)
„Trienala de arte
textile” După ce a putut fi vizitată la Bucureşti, Cluj şi în alte localităţi din ţară, „Trienala de arte
textile” poate fi vizitatã în Baia Mare, la Muzeul Judeţean de Artã – Centrul Artistic Baia Mare, până pe 7 mai. „Sperãm sã avem public si pânã la închidere,
pe 7 mai”, a spus Dorel Topan, coordonatorul proiectului expozitional “Trienala de arte
textile”.
Topul revistei Time Magazine il promoveaza pe Dalai Lama
Conform Time Magazine, “Liderul spiritual
Dalai Lama este cel mai influent om din lume” fiind în topul listei din categoria “Leaders & Revolutionaries” ce cuprinde 100 de persoane din toată lumea, “bărbaţii şi femeile a căror putere, talent şi exemplu moral transformă
lumea” (dar cum?) informează Sky News.
Şi, pe viitor…
– Între 7 şi 11 mai, Timişoara va găzdui Caravana
Gaudeamus, eveniment care se va desfăşura într-o locaţie deja familiară iubitorilor de carte: Piaţa Unirii. Deschiderea oficială a acestei ediţii va avea loc miercuri, 7 mai, de la ora 11.00. Preşedintele de onoare al Târgului Gaudeamus
Timişoara va fi, în acest an, prof.univ.dr. Ioan Talpoş, rectorul Universităţii de Vest. Programul de vizitare (gratuită) este: miercuri – vineri, între orele
11.00 şi 20.00, sâmbătă – între orele 10.00 şi 19.00 şi duminică – între orele 10.00 şi 15.00 (bănăţeanul)
– din taberele acestei veri, în Franţa:
1. Tabăra catehetică din Bretagne, pentru adolescenţi între 14 şi 16 ani – 17 – 24 august, organizată de “Asociaţia Bisericilor
Ortodoxe din est” (pelerinaje, marşuri, rugăciuni, cuvinte de învăţătură ale părinţilor şi maicilor contemporani;
2. Întâlnirea de la Bois-salair, pentru tineri între 7 şi 14 ani – 17 – 24 august, organizată de “Asociaţia Bisericilor Ortodoxe
din est” (o vacanţă ortodoxă, în rugăciune, momente de cateheză, cântece religioase etc.);
3. Tabăra ACER-MJO, pentru tineri între 7 şi 18 ani – 4 iulie – 1 august, deja cu tradiţie din 1927 (150 de tineri ortodocşi vin
din toate regiunile Franţei şi din străinătate, însoţiţi de profesori, se întâlnesc la Servagère (Vercors) să experimenteze o
viaţă de comuniune bazată pe aprofundarea trăirilor ortodoxe.
Alte evenimente:
Faza lunii, astazi
– Ziua Mondială a Libertăţii Presei
– Ziua Mondială a Astmului
– Sărbătoarea naţională a Poloniei (adoptarea, în 1791, a “Constituţiei de la 3 Mai” – a doua constituţie democratică din lume,
după SUA şi prima din Europa
– 1560: Diaconul Coresi începe tipărirea (până la 30 ianuarie 1561), la
Braşov, a “Tetraevanghelului românesc” tradus din limba slavonă.
– 1848: Are loc marea Adunare Naţională de la Blaj, în cadrul căreia
românii ardeleni au adoptat programul Revoluţiei române din Transilvania, “Petiţiunea Naţională”.
– 1937: Romanul “Pe aripile vântului” al scriitoarei Margaret Mitchell
câştigă premiul Pulitzer
– 1975: La vârsta de 13 ani şi jumătate, Nadia Comăneci devine campioană
mondială absolută a Europei la gimnastică şi campioană continentală la sărituri, paralele şi bârnă.
– 1979: Margaret Thatcher a câştigat alegerile şi a devenit prima femeie
prim-ministru din istoria Marii Britanii. A deţinut această funcţie până la 22 noiembrie 1990
– conf. Platforma 1 LacasuriOrtodoxe @KSLCatalin_int-act.03.05.8 Bucuresti/ Media Gallery (Chronicles)
1news17