Cine a închis bisericile? Sau, cum a început totul: OSÂNDIREA CELUILALT… (KSLCătălin)

Să se fi scurs, oare, atât de mult timp, încât să fi rămas cu totul uitate strigătele disperate ale celor care, crezându-se în interiorul Bisericii, se îmbulzeau să o discrediteze, însetați după așa-zisa “dreptate”, așezându-se seară de seară în fața televizoarelor și participând satisfăcuți la acțiunea de lapidare a unor clerici, pentru fapte despre care propriii avocați susțineau îndreptățiți că li s-ar fi înscenat?

Sunt exact 3 ani * de când, pentru prima dată, Europa libertină avea să tacă atunci când un preot și – fiindcă nu era îndeajuns – un episcop, ortodocși din România, erau supuși pedepselor și oprobiului public, înainte de o cercetare și de judecata legale, pentru așa-zise fapte pe care aceeași Europă, altfel, se luptă din răsputeri să le promoveze, acuzând pe orcine și-ar permite să i se opună, ca fiind “intolerant”.

“Era unul din părinți, anume Nicon, și petrecea în Muntele Sinai. Și s-a întâmplat unui tânăr, de a intrat în casa unui egiptean și, aflând pe fiica lui singură, a căzut cu ea în păcat, apoi a învățat-o pe ea să zică: Ava Nicon mi-a făcut mie aceasta. Deci, după o vreme, venind tatăl ei, a aflat de aceasta și, luându-și sabia, s-a dus la stareț și bătând în ușă, a ieșit starețul. Și ridicându-și mâna ca să-l ucidă pe el, îndată i s-a uscat.

Apoi, întorcându-se acasă, egipteanul a spus celor mai bătrâni din sat și ei au trimis după stareț și l-au adus. L-au bătut, rănindu-l, și voiau să-l gonească pe el, dar el i-a rugat, zicându-le: Lăsați-mă, pentru Dumnezeu, ca aici să mă pocăiesc!

Deci, l-au pus pe el 3 ani într-un loc, mai departe, poruncind ca nimeni să nu meargă la dânsul. Și a făcut acei 3 ani, venind în fiecare Duminică, căindu-se, la biserică. Și, se ruga tuturor, zicându-le: Rugați-vă pentru mine!

Iar, mai pe urmă, acela ce făcuse păcatul și care aruncase vina asupra starețului s-a indrăcit și s-a mărturisit înaintea tuturor, zicând: Eu am făcut păcatul acesta și am năpăstuit pe robul lui Dumnezeu! După aceea, mergând tot poporul se căia înaintea starețului: Iartă-ne pe noi, ava! Ca să vă iert pe voi, vă iert, dar, ca să mai petrec aici, cu voi, nu voi petrece, de vreme ce nimeni nu s-a aflat din voi, având socotire dreaptă, ca să mă miluiască pe mine. Și, așa s-a dus de acolo.”**

La Sfântul Sinod din Niceea, Sfântului Împărat Constantin unii episcopi și clerici îi scriau lucruri rele, unul la adresa celuilalt. Văzând aceasta, Împăratul a poruncit să fie adusă o lumânare aprinsă și, necitind scrisorile acelea, le-a ars pe loc, zicând:

“Chiar de aș fi văzut cu ochii mei pe vreun episcop, preot sau monah în vreun lucru de păcat, l-aș fi acoperit cu haina mea, ca nimeni să nu-l vadă pe el greșind!”.****