UNDE GREȘIM acum? TIPICUL PRESCURTAT… (KSLCătălin)
Auzim această întrebare din ce în ce mai des în zilele noastre, dar mereu formulată la timpul trecut, ca și când “pedepsele de la Dumnezeu” – așa cum ne permitem noi să numim, de fapt, îndepărtarea benevolă de El și, deci, ieșirea de bunăvoie de sub binecuvântarea Sa – ar fi rezultatul unor acțiuni deja trecute.
– Unde să fi greșit noi, oare, Doamne?
În ce privește prezentul, însă – singurul timp real în care, lucrând, ne și putem mântui – asupra lui nu ne convine să ne întrebăm, ori să ne căim pentru vreo stare actuală de păcat. Continuăm, deci, cu nepăsare să persistăm în ea.
Normal, ne convine să considerăm mereu că păcatul ar fi rămas undeva în trecut, iar că pe viitor nu-l vom mai săvârși. Dar de fapt și în trecut, ca și în timpul ce va veni din viitor, păcatul s-a săvârșit și se va săvârși tot prin prezent.
Să nu ne mai scundem de bunăvoie sub vălul duhului înșelător al acestei lumi – care își trădează din ce în ce mai des și mai ușor prezența, bucurându-se deja de o mare agreare din partea oamenilor – pentru a nu mai întârzia continuu să admitem că nu în trecut, ci în prezent, exact acum greșim.
Lăcașuri Ortodoxe,
pentru ca ușile să fie larg deschise…
***
Exact acum…
…scrierile Sfinților Părinți par “exagerări”, iar rânduielile hotărâte de ei nu mai pot fi văzute altfel decât “chestii de mânăstiri”.
Manifestări ale Duhului Sfânt prin Sfinții Părinți, citirile la strană, în majoritatea bisericilor, se scurtează drastic, fără cunoștința credincioșilor, de cele mai multe ori chiar la îndemnul păstorului lor, iar sinaxarele zilnice, centrale în slujbe, cu bogăția modelelor sfinților, sunt rezumate la înșirarea rapidă a numelor*.
‘Sfântul Părinte călugăr Avacum de pe Muntele Athos, din Mânăstirea Marea Lavră, întrebat despre cum să procedăm astfel încât, prin asociația noastră, să putem ajuta ca viața ortodoxă să înflorească:
– Aveți pentru noi un cuvânt, un sfat?
Acest călugăr isihast ne-a dat un răspuns surprinzător, ținând cont că venea din partea unui monah a cărui trăire duhovnicească se bazează în principal pe rugăciune neîntreruptă în propria chilie:
“- Fii foarte credincios Tipicului, iar el îți va dărui ție duhul Bisericii”.
El a insistat mai presus de toate – ca reprezentând baza trăirii creștine – pe acest respect față de Tipic, față de toate rânduielile, toate atitudinile și toate mișcările pe care tradiția Bisericii ni le prescrie în timpul slujbelor’**.
Tipicul nostru bisericesc nu este o compilație de reguli moarte și nu este rodul unor rânduieli abstracte ce țin de slujbă, ci a fost imprimat experienței duhovnicești a sfinților asceți, care au ajuns să înțeleagă pe deplin profunzimile spiritului uman și legile vieții duhovnicești. Sfinții Părinți înșiși au purtat bătălia cu neputințele sufletului și trupului, și li s-au descoperit mijloacele de vindecare a acestora; au ajuns să înțeleagă foarte bine calea rugăciunii luptătoare (a podvigului) și puterea rugăciunii***.
Să luăm aminte: Tipicul Bisericii este un ghid de instruire și școlarizare în rugăciune, și cu cât el este mai respectat, cu atât se va obține mai mult câștig.
Cu ajutorul lui Dumnezeu,
un articol Lăcașuri Ortodoxe, mai 2020 – KSLCătălin
Pentru ca ușile să fie larg deschise, va continua…
* vezi articolul “Când pietrele nu vor mai vorbi…” – KSLCătălin, 4 martie 2020 (https://lacasuriortodoxe.ro/stiri/articole/23975.html)
** întemeiere pe o mărturisire a Pr. Arhim. Placide Deseille, Cununa binecuvântată a anului creștin
*** după Sfântul Ioan Maximovici, într-o expunere din timpul Consiliul Ierarhilor Bisericii Ortodoxe Ruse de peste hotare (1951)
