Cu ușile larg deschise: Chemarea la Înviere!
Și se făcea că…
…săpam în jurul unui mormânt, plantând flori albe ca o bordură în jurul lui, gândindu-mă la timpul ascuns în el. Un soare luminos, prin aerul curat frumos albastru, făcea ca totul să fie, cu toate astea, încântător. Dar, dintr-o dată, mi s-a părut că un înger, ușor aplecat, săpa acum, în locul meu. Și-am auzit:
– Vă plângeți mereu, că vreți să stați în el! Și vă sfădiți cu Dumnezeu, că nu vă mai iubește, că ține ușile încuiate și nu vă lasă să mai intrați în el. Dar ușile, acum, sunt larg deschise, ca să ieșiți și s-arătați și, tot acum, să faceți ce-ați învățat și ați văzut atâtea zeci de ani că face El!
– Și fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. (Sfânta Evanghelie după Marcu, 16)
– Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo îl veţi vedea, după cum v-a spus. (Sfânta Evanghelie după Ioan, 20)
– Deci suspinând iarăşi Iisus întru Sine, a mers la mormânt. Şi era o peşteră şi o piatră era aşezată pe ea.(…) Au ridicat deci piatra, iar Iisus Şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis. Şi zicând acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară! (Sfânta Evanghelie după Ioan, 11)
Și am continuat, zicând în cugetul meu:
– mergeam să ne rugăm, și știam ce facem;
– aprindeam o lumânare, și știam că facem ce trebuia;
– stăteam 2-3 ore înăuntru, și știam la fel de bine ce făceam…
Dar, acum, cum să mai știm ce e mai bine să facem noi? Ce să-nvățam acum din toate astea? Și am primit pe loc răspuns:
– Când copilul stă în bancă, e chemat să învețe. Dar când este scos la tablă, e chemat să aplice ceea ce a învățat. Acum nu mai este acea vreme de învățat. Acum e timpul de aplicat!
Duhovnicul meu,
la Sărbătoarea Sfântului și Dreptului Iov mult-răbdătorul, 2020
