publicat în: Arhivă

Ceva mai înalt decât toată logica și înțelepciunea masculină din lume…

A treia duminică de după Paște nu este dedicată Apostolilor sau altor sfinți mari canonizați pentru marile lor lucrări și nevoințe, ci femeilor obișnuite, ale căror istorii și slujiri sunt cuprinse nu doar în câteva rânduri din Sfânta Evanghelie. Aceste femei și-au urmat neîncetat Învățătorul și au desfășurat o lucrare obișnuită, obișnuită pentru femei, cunoscută oricărei gospodine din vremurile noastre: au spălat, au curățat casa, au gătit mâncare și făceau toate cumpărăturile necesare. Printre ele s-au aflat și Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni, și Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod, şi Suzana şi multe altele care slujeau din avutul lor (conform Luca 8: 2–3). Ioana, soția iconomului lui Irod, și-a slujit Iubitul Învățător cu bogăția ei; ea a salvat capul Sfântului Înaintemergător și Botezător Ioan, care a fost ucis la îndemnul Irodiadei, și l-a păstrat în Muntele Măslinilor. Maria lui Cleopa, rudă a lui Hristos, se presupune că era soția lui Cleopa, fratele logodnicului Iosif. Despre Suzana știm doar că ea L-a slujit pe Hristos prin cele materiale; adică era o femeie înstărită care îi ajuta pe Apostoli cu bani. Iar Maria Magdalena a fost de asemenea slăvită pentru osteneala ei, ca fiind Întocmai cu Apostolii. După cum știm din Evanghelii, pentru credința ei înflăcărată, Domnul Înviat îi apare ei mai întâi.

Slujirea lor pentru Hristos nu se deosebea prea mult de ceea ce făceau acasă, dar Biserica le slăveste în egală măsură cu Apostolii și făcătorii de minuni. Mai mult decât atât, Apostolilor și rugătorilor profunzi nu li s-a dezvăluit cea mai mare taină a noii credințe – Învierea lui Hristos – ci acestor femei simple, care și-au îndeplinit în liniște slujirea umilă, ingenuă.

Ziua femeilor purtătoare de Mir este triumful iubirii nevinovate femeiești, deasupra lucrării masculine pragmatice. Prevalaseră până în acea zi, cele mai pline de întristare și mai înspăimântătoare circumstanțe din viața Bisericii care se născuse. Învățătorul a fost Răstignit, Apostolii risipiți, iar Trupul lui Hristos fusese ascuns într-un mormânt, sigilat cu o piatră uriașă lângă care se afla o pază înarmată. Ce ar fi făcut bărbații într-o situație similară? S-ar fi dus să-și găsească tovarășii și să se înarmeze până în dinți pentru a trece de paznici. Și-ar fi adus niște unelte pentru a muta imensa piatră de lângă mormânt. Dar nu existau bărbați în jur – bărbații uitaseră de vitejie și de datorie și pur și simplu fugiseră, iar aceste femei obișnuite, slabe, știau pur și simplu că trebuie să meargă și să ungă Trupul Iubitului lor Învățător cu mir de preț mare. Tot restul le interesa mai puțin. Au mers și au discutat între ele: Cine va muta piatra departe de mormânt. pentru noi? Și fără a găsi un răspuns, ele au crezut doar în felul lor de femeie că, într-un fel, va ieși bine.

Orice bărbat care s-ar fi putut găsi în compania lor s-ar fi obosit să încerce să le invite la rațiune și și-ar fi pierdut mințile. Dar ele au crezut și au mers pur și simplu acolo. Și când au ajuns la mormânt, paza s-a dovedit că dormea, piatra s-a rostogolit și la mormânt stătea… un înger, care le-a spus să alerge și să le spună Apostolilor despre Vestea Cea Mare pe care o au despre Învățătorul lor Înviat. Iar această veste extrem de importantă a credinței noastre a fost cumpărată cu dragostea de nesecat a femeilor, care s-a dovedit a fi mai mare decât toată logica și înțelepciunea masculină din lume! În această zi lumea a aflat că dragostea adevărată este lipsită de rațiune – este mai presus de rațiune. Iubirii arzătoare și inimii iraționale i-au fost dezvăluite Cerurile și toate tainele universului, iar această inimă aparținea femeilor obișnuite.

Ziua femeilor purtătoare de mir ne dezvăluie înălțimile slujirii de zi cu zi a femeilor, pe care bărbații de multe ori nici nu o observă. La urma urmei, îndeletnicirea casnică liniștită a oricărei femei de pe pământ a dobândit în această zi o semnificație inedită și universală. În epistola Apostolului sfânt Petru se află aceste cuvinte remarcabile, care vorbesc direct despre acest lucru:

“Asemenea şi voi, femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri, aşa încât, chiar dacă sunt unii care nu se pleacă cuvântului, să fie câştigaţi, fără propovăduire, prin purtarea femeilor lor, văzând de aproape viaţa voastră curată şi plină de sfială.” (Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 3: 1–2).

Bunicile noastre care se trezeau devreme în zorii zilei pentru a coace plăcinte pentru nepoții lor iubiți și erau gata să ni se dăruiască până la sfârșit, sunt purtătoarele de mir. Mamele noastre care stăteau zi și noapte la căpătâi când eram bolnavi, care se bucurau de cele mai mici reușite ale noastre și se rugau pentru noi când nu reușeam, sunt purtătoare de mir. Nevestele noastre obosite de la lucru, uitând de ele în timp ce se grăbesc spre casă să ne pregătească cina și să ne spele șosetele, sunt nevoitoarele [lucrătoare în asceză]. Dragostea lor plină de sacrificiu, răbdarea și purtarea umilă de zi cu zi a crucii lor fac ca viețile noastre agitate și îmbolnăvite și deformate de patimi să fie mai luminoase și mai bune; iar singurul lucru pe care îl putem face, este să fim iubitori, grijulii și infinit de recunoscători.
Traducere Lăcașuri Ortodoxe 2020, după un articol de Denis Akhalashvili / https://pravoslavie.ru/112355.html )