Prințul acestei lumi continuă să umple țara cu vicleșug și nebunie, demonstrând furie împotriva autorității legitime a lui Dumnezeu

În lume, oamenii continuă să se supună tiraniei diavolului. Prințul acestei lumi, la fel ca Saul, continuă să umple țara cu vicleșug și nebunie, demonstrând furie împotriva autorității legitime a lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, la mijlocul Săptămânii Sfinte, ne amintim de o ocazie în care Iisus a fost uns, nu prin Duhul Sfânt, Care a coborât asupra Lui sub forma unui porumbel la Botezul Său din Iordan, ci prin creatura sa, o femeie care „căzuse în multe păcate”. „Unsul”: aceasta reprezintă pretutindeni o marcă a regatului; este și înțelesul însuși al titlului de Mesia sau Hristos.

Și Hristos a fost recunoscut în mod deschis de către popor: când a intrat în Ierusalim. Și-au întins veșmintele înaintea Lui și au strigat “Osana Fiului lui David!” (Sfânta Evanghelie după Matei 21: 9), așteptându-L să-i ajute la eliberarea de sub jugul roman, pentru a restabili împărăția în Israel. Dar, întrucât lupta Sa nu era împotriva trupului şi a sângelui (Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 6:12), oamenii au fost dezamăgiți în speranța lor, iar entuziasmul lor în scădere a oferit curând ocazia conducătorilor evrei de a acționa.

Aceste cuvinte atârnă în aer în ultima săptămână a vieții pământești a lui Hristos, timp în care Iuda devine un spion pentru dușmanii Lui. Încredințat cu punga de bani, falsul ucenic abia că își mai poate deghiza lăcomia. Invocând grija pentru săraci, el acuză “risipa” femeii în timp ce aceasta Îl unge pe Domnul cu mir costisitor. Chiar la acea oră, Iuda, sufocat de o înșelăciune interioară slabă, vedea torentul iubirii femeii pentru Cel pe Care el se hotărâse să-L vândă…

Cu toate acestea, ea se pocăiește. Iar în inima ei se adună toate dorințele lui Israel de comuniune cu Dumnezeu: secole de jertfe, de rugăciuni și de avertismente profetice. Falsul ucenic poate trăda; conducătorii evreilor pot complota și trage la răspundere; soldații romani pot batjocori – dar această femeie, ca Samuel de altădată, unge în secret pe adevăratul Rege al evreilor, iar în numele poporului ei mărturisește pe Mesia lui Israel.

Ea unge pe Domnul nu de dragul unei împărății pământești, care trece, ci ca pregătire pentru moarte și înmormântare, la care Domnul Se va supune “ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, și să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa”. (Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel 2: 14–15).

Adam și Eva, ca niște robi cu fața rușinată, s-au ascuns de la fața Domnului în Paradis. Dar eliberată de vinovăția păcatului prin pocăința ei, această femeie se apropie de acele frumoase picioare, cu mir și lacrimi. Ea este răscumpărată prin Hristos și ridicată la demnitatea de cetățean al Noului Ierusalim.

În calitate de creștini ortodocși, și noi am fost unși cu Sfântul și Marele Mir, ca să fim înălțați, și încă mai presus de demnitatea de cetățean: ca să domnim cu Hristos pentru totdeauna (cf. Apocalipsa 22: 5). Ungerea noastră, precum cea a lui Hristos, este o pregătire pentru înmormântare. Înainte de a putea domni cu El, trebuie să suferim cu El și să nu-L tăgăduim (Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel 2:12); căci doar fiind îngropați cu El, vom putea umbla şi noi întru înnoirea vieţii (cf. Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 6: 4).

Printr-o astfel de luptă, o femeie iubitoare de păcat a fost transformată într-o mireasă curată, împodobită pentru Soțul ei. De-a lungul nopții lungi și fără lună din acest veac, ea veghează cu bucurie pentru venirea la miezul nopții a Mirelui divin. Înțeleaptă în curăția ei reînnoită, își păstrează candela plină cu ulei, arzând luminos. Este gata, când Acesta va veni, să fie condusă de El în cămara Sa de veșnicie.

*Traducere și adaptare Lăcașuri Ortodoxe, a unui cuvânt al Arhimandritului Gherman (Majkrzak)