Câți oameni nu și-au dorit să scape în vreun fel de teroarea acestor zile…

Intrăm astăzi în zile grele: zile în care ne amintim de Pătimirile lui Hristos. Câte sute de oameni buni nu și-au dorit să nu treacă prin această săptămână, pentru a fi scutiți de ceea ce s-a întâmplat: departe de mânie, de frică și oroare. Dar viața nu i-a lăsat să scape de asta…

Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu nu a putut fugi nicăieri, unde să scape de Pătimirile Domnului; nici Ucenicii Domnului nu s-au putut ascunde de teroarea acestora, nici chiar în acele momente în care frica i-a stăpânit și încercau să se ascundă de mânia oamenilor. Nici Nicodim, nici Iosif din Arimatea, nici ucenicii ascunși ai lui Hristos, nici credincioasele femei mironosițe nu aveau cum să scape undeva… Nu aveau a fugi niciunde, pentru că teroarea locuia în inimile lor; pentru că teroarea îi învăluise atât în ​​interior, cât și în afară. Iar cei care se străduiau cu ură, cu încăpățânare și cu mânie să ducă la bun sfârșit uciderea lui Hristos, nu aveau nici ei cum să se ascundă de acestea.

Deci, amintindu-vă acest lucru, nu vă veți găsi oare locul în Biserică, în timpul acestor zile groaznice? Gândurile lor zburau și ele, inimile le înghețau și forța le slăbea și ea; dar au trecut prin aceste evenimente. Și ceea ce se va întâmpla în aceste zile nu este o amintire moartă a ceva ce s-a întâmplat cu ceva timp în urmă; este un eveniment care are loc în centrul zilelor noastre, iar pe el lumea noastră și viața noastră sunt întemeiate și construite.

Prin urmare, indiferent de ce experimentăm sau oricât de puțin experimentăm, să participăm la aceste slujbe, să ne cufundăm în ceea ce trebuie să ne transmită. Să nu încercăm să stoarcem cu forța unele sentimente din noi înșine: este suficient să veghem; este suficient să auzim. Lăsați evenimentele, ca ele însele – căci acestea sunt evenimente și nu doar amintiri – să ne miște trupul și sufletul. Dacă vom uita de noi înșine și ne vom gândi mai degrabă la Hristos, la ceea ce se petrece cu adevărat în aceste zile, vom ajunge și ca – în acea Sâmbătă Mare, când Hristos este pus să Se odihnească în mormânt – să găsim odihnă. Când vom auzi, noaptea, vestea Învierii, vom putea și noi să înviem brusc din această groaznică amorțeală, din acea moarte cumplită a lui Iisus, din moartea lui Hristos, la care vom lua parte cel puțin puțin în aceste zile ale Pătimirilor.

Amin!