Orice nație care a slăbit în simțământul religios a fost și este căzută în prada celor mai puternici, a celor mai răi, a celor mai vicleni, și este pre calea pieirii

Fraților Preoți! După răceala care se vede asupra credinței, după disprețul ce se vede asupra Bisericii Ortodoxe, asupra orânduielilor și moralului ei, către Religie și către Persoanele Bisericești, putem crede cuvintele Marelui Apostol Pavel, care zice: “Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor” (Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel 4, 3). Aceștia vor fi, a zis Marele Apostol, clevetitori de religie, fără conștiința despre faptele lor, iubitori de sine, trufași, nemulțămitori, vânzători, iubitori de argint, neînfrânați, de părinți neascultători, care pururea se învață, iar la cunoștința adevărului niciodată nu vor veni (Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel 3, 2-7). Dintre care unii sunt chiar învățători de morală și de Religie, când ei singuri sunt corupți și nu au Religie, având numai chipul bunei credințe, iar puterea ei tăgăduind (cf Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel 3, 5). Aceștia nu vor a fi Un Dumnezeu Creator, al tuturor celor văzute si nevăzute, vor a le crede toate făcute de sineși. Nu vor a fi providență, ci toate a se cârmui de întâmplare. În vreme ce universul cu toată regulata lui frumusețe și statornicie, precum și natura întreagă, dovedesc pre un atot puternic creator și chivernisitor, Care este Dumnezeu, aceștia nu vor să fie de nici o credință, să n-aibă nici o religie, ci voiesc fiecare dintr-înșii să-și aibă credința sa, Religia sa: pentru că le place libertatea naturii, a trăi dobitocește în toată desfrânarea. Nu le place nici un guvern, nici o legiuire, nici o regulă: pentru că nu vor să fie supuși, nu vor să aibă nici un respect, nici către cei mai mari, pentru că toata stăpânirea de la Dumnezeu este rânduită (cf. Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 13, 1), nici către cei bătrâni, nici chiar către părinții lor.

(…)

Și datoria noastră este ca acestor ateiști să le arătăm că au rătăcit, s-au abătut de la cunoștința adevărului și să-i facem a înțelege că nu poate fi de sineși nimic, toate urmează a avea un început, un autor, și acest mare creator este Atotputernicul Dumnezeu, a cărui ființă este veșnică, de ființă spirituală nematerială, destinată a guverna universul și peste ființele create de Dânsul spre gloria Lui, și toate sunt supuse Lui.

(…)

Iar dacă stau foarte împietriți în rătăcitele lor socoteli, datori suntem să ne ferim de dânșii noi și toată turma. Păziți-vă de învățații mincinoși, care vin la voi îmbrăcați în chipul bunei credințe, iar din lăuntru sunt lupi răpitori (cf. Sfânta Evanghelie după Matei 7, 15). Nu dați cele sfinte câinilor, nici aruncați mărgăritarii boțirii înaintea porcilor ca nu cumva să-i calce cu picioarele și întorcându-se să vă rumpă și pre voi (Sfânta Evanghelie după Matei 7, 6), a zis Însuși Mântuitorul Hristos. De omul stricat la credință, după o sfătuire și două, de nu înțelege, ne învață Marele Apostol, să fugim (cf. Epistola către Tit a Sfântului Apostol Pavel 3, 10): căci cuvântul lor, suflarea lor, cangrenă este, care molipsește chiar aerul: Că omul cel rău din comoara inimii sale, cele rele scoate, și nu poate pomul putred să facă poame bune (cf. Sfânta Evanghelie după Matei 7, 18).

(…)

Iubiților! Dragostea nu este numai poruncă de lege, dar este firească în om, este naturală pentru că toți suntem frați, toți suntem fii ai Aceluiași Părinte, toți avem un Tată, pre Dumnezeu, și, dacă suntem despărțiți prin dogme, forme de religie, și administrație bisericească, aceasta este fapta egoiștilor. Iar a fi despărțiți sub deosebite guverne mirenești este fapta supuitorilor de noroade, fapta despoților. Și dacă aceștia ne apasă și ne împing, sau ne lasă a cădea din rătăcire în rătăcire, o fac cu scopul să ne slăbească, sa ne corupă spre a ne putea târî după dorințele lor, a fi instrumentul lor infernal asupra fraților noștri. Însă nu este vina lor, este a noastră că n-avem dragoste între noi, nu ne iubim decât pentru interes material și de față, iar la viitor și la Dumnezeu, înaintea Căruia avem să dăm seama, nici nu gândim. Om asupra omului, și frate asupra fratelui: ura, vrajba, duhul de răzbunare, egoismul și interesul ne fac slabi, ne despart și aduc suferințe în biata omenire. Iar unirea ne face nebiruiți; iubirea formează societățile și dragostea între frați le susține neînvinse. Morala Bisericii Ortodoxe cultivă spiritul omenesc. Religia lui Hristos a întors omenirea din calea rătăcirii catre cunoștința de Dumnezeu, către cunoștința adevărului, către adevărata dragoste, către fratele său, și a civilizat-o.

Așadar nu este numai poruncă și datorie firească a ne iubi, dar este și un interes social, și omul este făcut pentru societate, el se bucură sau suferă deopotrivă cu cei de subt un guvern.

(…)

În sfârșit, voi ca păstori adevărați sunteți datori a arăta turmei voastre că orice nație care a slăbit în simțământul religios a fost și este căzută în prada celor mai puternici, a celor mai răi, a celor mai vicleni, și este pre calea pieirii.

Orice nație care nu mai are viață spirituală, morală, nu mai are nici un preț pentru onoare, pentru virtute: nu mai are patrie. Tot face pentru interes chiar contra fraților săi, se face instrumentul străinilor, care vor a ne învrăjbi ca să vie ei să ne împace spre paguba nostră și folosul lor.