12 noi Sfinți Mărturistori, în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Ruse. Sfântul Protopop Nicolae Florov Semenovici…
Consiliul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din 2008 a început lucrările pentru rezolvarea situației sfinților venerați în Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Țării, care fuseseră canonizați în momentul despărțirii de Patriarhia Moscovei, neincluși oficial în Calendarul Patriarhiei.
Astfel, după ce a studiat viața mai multor asceți evlavioși din perioada persecuției împotriva Bisericii Ruse din secolul XX, Comisia pentru Canonizarea Sfinților a decis să prezinte numele mai multor sfinți pentru includerea în Sinaxarul Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Bisericii Ruse, pe care Sfântul Sinod le-a aprobat:
Ieromartirul Maxim (Jijilenko), Episcop de Serpukhov (22 mai);
Ieromartirul Serghei (Drujinin), Episcop de Narva (4 septembrie);
Ieromartirul Constantin (Jdanov), preot (16 aprilie);
Ieromartirul Nicolae (Okolovici), preot (17 august);
Ieromartirul Nicolae (Prozorov), preot (8 august);
Ieromartirul Serghei (Tikhomirov), preot (8 august);
Călugării-martiri din Raifa: Ieromonahii Antonie (Cikrov), Varlaam (Pokhilyuk), Iov (Protopopov), Iosif (Gavrilov), Serghei (Guskov) și fratele Petru Tupitsin (14 ianuarie).
Ieromartirii Constantin Jdanov și Nicolae Okolovici au fost, de asemenea, sărbătoriți anterior ca sfinți venerați local în Exarhatul Belarus, iar mucenicii din Raifa erau venerati local în Eparhia de Kazan.
În cazul în care rămășițele lor pământești vor fi descoperite, vor fi venerate ca sfinte moaște.
Protopopul Nicolae Florov s-a născut pe 10 octombrie 1870, în satul Pușeyskoe, din regiunea Vyatka, în familie de preot. A absolvit Seminarul Teologic Vyatka în 1894 și a fost numit profesor la o școală parohială. S-a căsătorit în 1895 și, ulterior, a fost hirotonit diacon și apoi preot, slujind în diferite sate din Vyatka. El a fost activ în special în educarea oamenilor.
În timpul Primului Război Mondial, a fost foarte implicat în rugăciunile pentru soldații căzuți, apleând la alții să îi ajute pe răniți. În această perioadă a fost, de asemenea, foarte activ în scris; a publicat peste 120 de predici, discursuri și eseuri care atestă atenția sa specială asupra vieții oamenilor obișnuiți.
În iulie 1918, a fost luat ostatic, împreună cu alți clerici, dar a fost eliberat datorită mijlocirii unui soldat al Armatei Roșii, care era fiu de preot.
În 1923, a fost ales ca prim administrator al noului Protopopiat local. În februarie 1924, a luat poziție împotriva mișcării renovatoare, la Congresul Eparhial Renovator din Vyatka. A fost ridicat la rangul de Protopop.
În 1929, un coleg preot mărturisea despre acesta că trăia în condiții atât de dure încât umbla în zdrențe, mai rău chiar decât cele purtate de cerșetori. În același timp, Părintele Nicolae îi scria soției sale că trăia cu pace și că îi plăcea să citească Sfântul Teofan Zăvorâtul și să scrie muzică duhovnicească.
După închiderea bisericii sale, el a fost readus în fostul său sat, unde toate proprietățile sale, inclusiv casa, fuseseră confiscate. La scurt timp a fost invitat să slujească într-un sat unde patru preoți și un diacon fuseseră arestați cu doi ani înainte. Dându-și seama de pericole, el totuși s-a dus acolo și a fost arestat în octombrie 1932. Cu un an mai devreme, scrisese pe un caiet: „Voi rămâne printre creștini pentru totdeauna. 28 octombrie 1931”.
Din închisoare, el scria: „Am fost acuzat de ‘înregistrarea unei parohii’. Mi-am îndeplinit datoria pastorală, am înființat o comunitate și am oficiat slujbe.”.
Părintele Nicolae a fost condamnat la 3 ani în exil, dar fiind grav bolnav, a fost eliberat din închisoare din cauza supraaglomerării într-o stare în care abia dacă mai era viu, pe 3 iulie 1933. S-a mutat la Domnul în aceeași zi.
