Reacția la insultă

Se întâmplă, de asemenea, ca cineva să creadă că se păzește pe sine în pace și tăcere; dar când fratele său îi spune un cuvânt insultător, se supără și consideră că are dreptul să se întristeze legat de el, spunându-și: „Dacă n-ar fi venit să mă supere cu cuvintele lui, n-aș fi păcătuit”.

Ce gândire ridicolă! Ce amăgire diabolică! Fratele care i-a spus cuvântul a fost cel care a plasat patima în el? N-a făcut decât să-i arate ceea ce se afla deja în el, astfel încât, dacă dorește, să se pocăiască pentru asta.

Acest tip de om este ca o pâine stricată, care arată bine în exterior, dar care este doar mucegai în interior, iar atunci când cineva o rupe, iese la iveală putregaiul. La fel se întâmplă cu acest tip de om: s-a păzit, sau așa a crezut, în pace, dar patima se afla în el și nu știa de ea. Fratele i-a spus doar un singur cuvânt și a scos la iveală putregaiul ascuns în el.

Astfel, dacă vrea să primească milă de la Dumnezeu, atunci să se pocăiască, să se curățească și să avanseze; și să ajungă să vadă că ar fi trebuit chiar să-i mulțumească fratelui său, pentru că i-a adus un astfel de câștig”.

(Traducere Lăcașuri Ortodoxe, din “Învățătura și scrisorile mântuitoare de suflet ale lui Avva Dorotheos” / limba rusă, Moscova, 1991, Pg. 98–99)