Colinde TV
Publicat pe 09.04.2009

Satanistii, pe motiv Anti – NATO, distrug biserici

 

 

 

Violenţa este oarbă, se spune. Ea loveşte la întâmplare, fără excepţie, iar sataniştii au dreptul sa loveasca în manieră nevrotică, fără să îşi stăpânească impulsurile.

 

De data aceasta, cei care s-au manifestat prin violenţă, au fost opozanţii întâlnirii la vârf, NATO, de la Strasbourg. Amintirile din războiul mondial ne revin în memorie.

 

Printre daunele provocate, cele mai grave sunt cele provocate prin atacul asupra unei biserici, aşa cum arată şi fotografiile.

 

Au fost plasate intariri în faţa catedralei pentru a o proteja de atacurile celor care se auto-numesc „Blacks Blocks”. 300 de persoane au fost interpelate şi 23 sunt tinute sub observaţie.

 

In acest timp, “Salonul Bej” retransmite apelul parohiei Sf. Ioana d’Arc:

 

„Parohia Sf. Ioana d’Arc din Port-du-Rhin – fara şanse. Sâmbătă, 4 aprilie, manifestanţii anti-NATO au desprins de pe ziduri burlanele şi jgheaburile pentru apă. Poarta a fost ruptă, zidurile exterioare acoperite cu grafitti. Parohia este compusă din şomeri, africani francofoni fără servici… în acest cartier nimeni nu poate face donaţii generoase. Din luna februarie, colecta s-a ridicat abia la suma de 600 euro. O picătură de apă!”

 

Construită în 1932, această biserică face apel la drepturile franceze şi nu la cele locale din Alsacia-Moselle valabile pentru bisericile construite înainte de 11 noiembrie 1918.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.