publicat în: Arhivă

Îndoială, necredință sau… propriile pofte?

Îndoiala este prezentată ca un rău în Noul Testament. Iacov spune că cel care se îndoiește este o persoană îndoielnică, nestatornică în toate căile sale (Epistola soborniceasca a Sfantului Apostol Iacov 1, 8), iar cel ce le scria evreilor avertizează: „Luaţi seama, fraţilor, să nu fie cumva, în vreunul din voi, o inimă vicleană a necredinţei, ca să vă depărteze de la Dumnezeul cel viu.” (Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel 3, 12).
Aș dori să sugerez totuși că există diferite tipuri de îndoieli. Sau pentru a vorbi mai clar, o mulțime de feluri diferite de experiențe interioare care pot fi etichetate drept îndoială sau necredință.
O astfel de experiență care poate fi numită îndoială este ceea despre care vorbesc Iacov și Epistola către Evrei. Este vorba despre o întrebare din mintea cuiva, care îl face să se îndepărteze de Dumnezeu, să se retragă din Biserică. Această îndoială se manifestă ca un fel de scuză pentru a-și răsfăța dorințele.
De exemplu, dacă aș fi crescut într-o casă în care nu se bea alcool, s-ar putea să trec printr-o perioadă în care, dorind să fac ceea ce fac alții sau condus de curiozitate sau chiar de revoltă, să îmi permit să mă îndoiesc asupra logicii părintelui meu care îmi interzice, doar ca scuză pentru a-mi răsfăța dorința. Nu am întreprins cu adevărat o lucrare mentală și duhovnicească a gândirii, însă găsesc într-adevăr potrivit și îmi doresc atât de mult să beau o bere (sau mai multe) cu prietenii mei… Doar mă folosesc de faptul că aș avea câteva îndoieli cu privire la interdicția părinților mei, ca scuză pentru a face ceea ce voiam să fac oricum. Aceasta, în opinia mea, este similar cu depărtarea la care se face referire în Evrei și cu îndoiala despre care vorbește Iacov.
Acesta este genul de îndoială cu care se confruntă Eva în Grădina Edenului. Faptul că șarpele i-a injectat un element de îndoială în minte Evei („Chiar a zis Dumnezeu?…) nu a fost pentru Eva un păcat. Ceea ce face Eva cu acest gând, va face toată diferența. În cele din urmă, Eva se folosește de îndoială ca scuză pentru a se răsfăța cu ceea ce-i atrăgea simțurile: „femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat… plăcut ochilor la vedere… vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă”…
Dar nu toate îndoielile urmează această direcție. Sfântul Apostol Toma se îndoia de Înviere. Și nu numai Toma, căci la sfârșitul Evangheliei Sfântului Apostol Matei se spune că unii se îndoiau. Dar ce a făcut Toma cu îndoiala lui? „S-a retras” dintre ceilalți Ucenici? Nu, el a rămas cu ei, chiar dacă ei credeau în Hristos Cel Înviat, iar el pur și simplu nu putea. Și-a folosit îndoiala, cumva, pentru a scăpa de situația înfricoșătoare și a se ascunde într-o “camera de sus” (poate o mansardă?) de frica evreilor? Nu, nu a renunțat la relație, prefăcându-se doar că nu-i venea să creadă. Toma a rămas unde era. A rămas cu îndoiala lui până când s-a lămurit.
Și când îndoiala lui Toma s-a clarificat, Toma devine prima ființă umană din Biblie care Îl numește, pe Iisus, Dumnezeu. Văzând Învierea, vede Divinitatea lui Hristos într-un mod pe care probabil că ceilalți Ucenici încă nu O văzuseră. Luptând cu îndoiala, agățându-se acolo, în ciuda îndoielii, în cele din urmă, Toma nu numai că Îl vede, ci Îl și atinge. Îmi amintește de marea încercare a lui Iov, care, după ce a fost încercat cu greu, refuzând să-L blesteme pe Dumnezeu, Îl vede cu ochii lui pe Dumnezeu pe Care nu-L auzise decât cu urechile.
Cineva a spus odată că secretul pentru a face față cu succes îndoielilor este să-ți păstrezi drumul. Este ca și cum ai traversa o cameră, când deodată se sting luminile. Atâta timp cât vei continua să mergi în funcție de ceea ce ai văzut ultima dată înainte de a se stinge luminile, vei fi în siguranță. Altfel, dacă în întuneric începi să-ți schimbi direcția, există șanse mari să dai cu genunchii peste masa de cafea.
Aceasta nu înseamnă că nu va exista niciodată un timp în care să schimbi o direcție. La fel de bine, îndoiala poate fi adesea începutul respingerii a ceva fals. Pentru a reveni la exemplul de a mă îndoi de o interdicție împotriva consumului de alcool, îndoiala poate fi începutul unei înțelegeri mai profunde. Îndoielile pot duce adesea la o înțelegere nuanțată. Îndoiala ne poate determina să punem întrebări grele și să rezolvăm răspunsuri grele; ne face să privim serios la noi înșine și să căutăm înțelepciunea celorlalți. Secretul este să-ți păstrezi drumul, să rămâi legat și să nu lași îndoielii să devină doar o scuză pentru a face ceea ce vrei.
(Traducere Lăcașuri Ortodoxe, a unui articol semnat de Protopop Michael Gillis, Biserica Nașterea Domnului, St. Langley, BC, Canada – https://holynativity.blogspot.com/)