A fi monah în Ucraina de astăzi. Interviu cu Maica Serafima, Egumena Sfintei Mânăstiri Sfântul Arhanghel Mihail, din Odessa
”– Maică egumenă, știm cât de dificilă este viața astăzi pentru ortodocșii din Ucraina. Am dori să auzim de la dumneavoastră cum viețuiți. Este dificil să fii călugăr sau călugăriță în mănăstirile Bisericii Ucrianene a Patriarhiei din Moscova?
– Trăim în calm, mulțumind Domnului pentru marea Sa milostivire, pentru că fiecare dintre noi, călugări și maici ai Bisericii Ortodoxe din Ucraina, știe foarte bine că temelia noastră este de nezdruncinat. Biserica este creată chiar de Domnul. El este șeful și nimeni altcineva. Nu este Patriarhul Constantinopolului, așa cum a spus unul dintre fanarioți, ale cărui declarații pot fi găsite pe internet. Deci știm exact Cine este adevăratul nostru șef, așa că nimic nu ne amenință.
– Dar în mănăstiri, în afară de călugări, există enoriași și părinți, a căror părere vizavi de evenimentele din Ucraina nu coincide uneori cu părerile monahilor sau chiar, dimpotrivă, sunt diametral opuse…– Trebuie să fim atenți la faptul că nicio mănăstire a Bisericii Ortodoxe Ucrainene nu a trecut la noua structură [Biserica autocefală], dar nici nu am auzit ca un călugăr sau o călugăriță din mănăstiri să-și fi exprimat o dorință similară. Deși au existat cazuri în parohiile din vestul Ucrainei, unde unii dintre enoriași și-au exprimat o astfel de dorință, nu s-a întâmplat nimic similar în mănăstiri, inclusiv în cele din vestul Ucrainei. În Volhynia, în Rovno, în regiunea Lvov, iar acestea sunt cele mai problematice regiuni, călugării și călugărițele au susținut în unanimitate pe Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Chiril, și se roagă pentru Primatul lor. Acest lucru atestă faptul că monahismul din Ucraina este hotărât să mențină unitatea cu maica sa, Biserica Ortodoxă Rusă.
– Probabil că următoarea întrebare îi preocupă pe toți cei ale căror rude se situează pe poziții diferite ale conflictului în țările în care relațiile politice s-au agravat. Spuneți-mi, pentru cine și cum vă rugați?– După cum se potrivește ortodoxului, ne rugăm zilnic pentru puterea și armata țării noastre, Ucraina, să fie păzite de Dumnezeu. Și desigur, pomenim pe Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril, la fel ca pe Părintele nostru. Este obligația directă a tuturor membrilor Bisericii – să-și comemoreze propriul Primat. Îl pomenesc continuu pe Patriarhul Chiril în timpul slujbei și în rugăciunile mele personale. Îl consider unul dintre pilonii Ortodoxiei actuale. De asemenea, îi comemorez pe alți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ruse pe care îi cunosc personal, pe care i-am cunoscut în viața mea și care mi-au cerut să mă rog pentru ei, și fac acest lucru cu bucurie în inima mea. Pomenesc mulți cunoscuți ai mei care locuiesc în Federația Rusă. Sunt oameni care îmi sunt aproape, pe care îi respect. Îi pomenesc, căci mai presus de toate suntem creștini. Surorile își comemorează părinții, de aproape sau de departe, care locuiesc în Rusia, sunt rude ale lor și, în mod natural, se roagă pentru acești oameni. Ne rugăm absolut pentru pace în întreaga lume și mai ales în Ucraina, așa cum ne-a poruncit Patriarhul. În timpul fiecărei slujbe, când se rostește rugăciunea pentru pace în Ucraina, toți credincioșii îngenunchează. Chiar și în timpul marilor sărbători, când rugăciunile se fac fără a se îngenunchia, văd că enoriașii se roagă în acest fel. Ei fac acest lucru în speranța că Domnul le va vedea râvna, că El le va auzi cererile și că El îi va ajuta. Oamenii își doresc pacea și suferă foarte mult din cauza absenței acesteia. Simt asta ca pe o mâhnire a lor personală.
– Maică egumenă, conferințele internaționale de Crăciun, care au avut loc [la Moscova, după calendarul vechi] în ianuarie, la început de an, au fost dedicate celei de-a 75-a aniversări a victoriei poporului sovietic în timpul Marelui Război Patriotic. Ziua Victoriei mai este o sărbătoare pentru credincioșii Ucrainei?
– Cei 75 de ani de la victoria Marelui Război Patriotic reprezintă o mare sărbătoare pentru noi toți, o sărbătoare cu lacrimi în ochi. Și când apare întrebarea, în Ucraina, dacă să o mai serbăm astăzi, nici eu, nici surorile noastre, nici nimeni dintre oamenii din Odessa pe care îi cunosc nu avem o altă părere: trebuie să fie serbată, absolut! Odessa a suferit foarte mult în timpul războiului. monumente, piese unice de arhitectură au fost distruse, câteva sute de mii de oameni au fost uciși, inclusiv zeci de mii de evrei. Fasciștii i-au batjocorit, apoi i-au ars de vii, închizându-i în barăci vechi pe care le stropeau cu benzină. Există Muzeul Holocaustului, în Odessa, care a fost înființat de comunitatea evreiască. Recent, am întâlnit un deținut de ghetou care are acum 92 de ani. El este plin de viață, cu o sănătate bună și am fost foarte fericită că am intrat în contact cu un martor viu al acestor evenimente teribile, i-am urat sănătate deplină, mulți ani, i-am întins mâna, lui… omul este unul dintre martorii oculari ai violenței malefice a fascismului și poate vorbi despre ororile ocupanților hitleriști posedați de o ideologie oribilă. A fost foarte instructiv să întâlnim o întruchipare vie a istoriei. Odessa este un oraș multinațional. Reprezentanții a 132 de naționalități trăiesc în regiunea Odessa și toți coexistăm pașnic. Pacea, pentru oamenii din Odessa, este un concept foarte important și de aceea este atât de important să ne amintim de Marele Război Patriotic, victoria!”
(Traducere Lăcașuri Ortodoxe, februarie 2020, a unui interviu acordat de Maica Serafima (Șevcic)
– egumena Sfintei Mânăstiri Arhanghelul Mihail,
din Odessa, și președintă a Departamentului Sinodal „Biserică și
Cultură” al Bisericii Ortodoxe din Ucraina, a cărui Primat este
Mitropoltul Onufrie al Kievului, de sub Patriarhia Rusă – publicației rusești „Monastyrski Vestnik” / Vestitorul Monahilor – monasterium.ru)
