TRIODUL a fost scris pentru învinși, nu pentru câștigători…

Am intrat în perioada Triodului, o perioadă de căință a anului liturgic, în care sunt cântate imnuri puternice și de foarte mare profunzime. Imnurile Triodioului dezvăluie tainele înfricoșătoare și condițiile necesare câștigării vieții veșnice. Este un studiu autentic și adevărat al morții, care duce la Înviere, și nu la lumina care să strălucească la capătul unui tunel imaginar. Este o perioadă plină de figuri sfințite, precum Ioan Scărarul și Maria Egipteanca, fiind împodobită cu cântările Maicii noastre, culminând cu imnurile Săptămânii Mari. Apoi, fiecare persoană îndurerată este refăcută. Puterile sale pierdute sunt restaurate și merge mai departe către Înviere.

Recent, s-a deschis o discuție despre limbajul și stilul Triodului. Se pare că unele urechi sunt jignite de anumite extrase din Scripturi ca punct de plecare pentru imnurile Triodului. S-au lansat apeluri, ca textul să fie făcut mai plăcut. Alții vorbesc despre traducerea acestuia într-un limbaj mai simplu. Unii ar dori doar să fie retușat. Alții ar dori ca acesta să fie adaptat astfel încât să respecte spiritul de prietenie, tolerant și cosmetizat al epocii noastre. În cele din urmă, unii oameni sugerează excluderea mai multor imnuri, deoarece conținutul lor ar fi medieval și obscurantist. Putem vedea că acesta este un atac asupra libertății morale – care ne afectează pe toți – și dorința de a reduce cartea de imnuri la nivelul unui „ghid de buzunar”.

Cei în favoarea celor de mai sus nu știu – sau pretind că nu știu – că tocmai din aceste motive a fost scris Triodul. Conținutul său vine în contrast puternic cu compromisurile laice și religioase. În imnurile sale, emoțiile nu sunt îndulcite și nici nu există vreo atmosferă diplomatică veselă. În mod poetic, se mărturisește adevărul istoric al anumitor evenimente și se evaluează importanța lor eshatologică (privind sfârșitul vieții omului pe pământ și mântuirea lui, realitățile ultime ale sfârșitului lumii și viața veșnică / LO). Dacă simțim acest lucru, trebuie să studiem această carte sacră în serios și cu credință, ca ghid al pelerinilor, și nu ca pe un ghid de călătorie.

Cei care vorbesc despre traducerea Triodului cred că limbajul arhaic în care este scris este un obstacol. Ei consideră că fixează textul și îl plasează în categoria unui gen literar fosilizat, inaccesibil publicului de astăzi. Deși această viziune are o valoare în filozofia pozitivă, în esență este o scuză. Chiar dacă întreaga imnologie a Triodului ar fi simplificată, oamenii tot nu s-ar deranja să-i acorde atenție, întrucât nu se potrivește stilului epocii. Triodul a fost scris pentru învinși, nu pentru câștigători. Pentru persoanele care au început să se îndepărteze pe sine de centrul universului. Cine se agață de catargul rupt al vreunui vas naufragiat, strigând lui Dumnezeu după ajutor, nu se va întrista niciodată pentru faptul că nu are un iaht. Cât de mult mai au nevoie oamenii astăzi de pocăință, având în vedere că s-au îmbuibat cu romane, cinema și teatru, dans si opere de balet? Nu limbajul arhaic este de vină, ci propria noastră cultură – care este în contradicție cu spiritul Triodului.

În mod special, nu se poate discuta despre retușarea sau modificarea textului. Triodul este steagul flotei liturgice a Bisericii. Dacă este scufundat hoțește, atunci întreaga literatură liturgică se va afla într-un dezavantaj tactic. Aceasta va cădea prizonieră spiritului modern de înțelegere reciprocă și pseudo-toleranță. Am putea câștiga astfel o catedră de studii bizantine la o universitate grandioasă, dar identitatea noastră liturgică va fi predată spiritului de secularizare globală.