publicat în: Arhivă

Copiii în Biserică…

Asta nu înseamnă că tema copiilor în Biserică ar fi nouă sau neobișnuită…
De obicei, pe panourile de anunțuri ale bisericilor și prin pliantele parohiale găsești destul de des mesajul: nu-ți lăsa copilul să deranjeze rugăciunea în biserică. Cu alte cuvinte, ar trebui să acționeze, în biserică, precum adulții. Mai mult decât atât, luând în calcul cât de des și de constant sunt tipărite astfel de anunțuri, este ușor să ne dăm seama că autorii lor nu se îndoiesc în niciun fel că ar avea dreptate. Adică, au văzut ei pe undeva, ori cel puțin nu se îndoiesc de existența unor copii care să fie capabili să petreacă o oră si jumătate, sau două ore, în pace și liniște.
Dar, mă îndoiesc că astfel de copii există în mod natural, în realitate. Mă îndoiesc că copiii, chiar fiind zgomotoși în biserică, ar putea deranja rugăciunea. Și, în sfârșit, mă îndoiesc că un exercițiu educativ de slujire este necesar și eficient.
Oricum, haideți să o luăm cu începutul…
Să începem cu ceea ce este evident: un copil nu este un adult. Este obișnuit pentru un copil să fie agitat, să joace farse, să-și tragă nasul prin toate colțurile și să transforme chiar și cele mai grave lucruri într-un joc. Un copil, prin natura sa, nu este capabil să se comporte într-un mod asemănător adultului. Și forțându-l, de exemplu, să stea liniștit la o slujbă, dacă are prea multă energie, poate fi ori imposibil cu totul, fie este posibil prin presiune înaltă asupra psihicului său. Prin urmare, primul lucru pe care aș dori să-l spun părinților din Biserică, este următorul: atunci când îți educi copilul în credință, nu-l priva de copilărie. Un copil are dreptul de a fi copil. Acasă, la plimbare, la grădiniță, în biserică – peste tot. Aceasta este starea naturală a lucrurilor. Este inutil să lupți cu lucrurile naturale. Și, mai ales, oare este cu adevărat necesar?
„Dar cum altfel?”, o să mă întrebi. La urma urmei, copiii zgomotoși care se plimbă deranjează rugăciunea! Dar atunci, am si eu o întrebare: ce fel de rugăciune facem, încât să fie atât de ușor să fie deranjată? Trăim întreaga viață muncind, învârtindu-ne, grăbindu-ne. Trăim în agitație și o lăsăm să ne cucerească. O dată, sau de două ori, pe săptămână fugim de agitație, în biserică, și ce se întâmplă? Nu putem să ne concentrăm asupra lui Dumnezeu timp de o oră și jumătate, sau două, să-I dedicăm Lui toată atenția, încetând să mai observăm orice altceva decât pe El. La urma urmei, fiecare dintre noi ar trebui să urmeze porunca și să-L iubească pe Dumnezeu „cu toată inima, cu tot sufletul lui și cu tot cugetul lui”. Și, dintr-o dată, trăncănitul unui copil ne împiedică rugăciunea…
Știu, cu siguranță, puteți să-mi spuneti că doar sfinții s-au putut ruga în așa fel încât nimic nu-i putea opri, pe când noi suntem doar niste oameni imperfecți, slabi, păcătoși. Dar, zic eu, cum vei putea învăța să te rogi vreodată cu atenție, dacă nu te forțezi pe tine, dacă nu exersezi la a nu te lăsa distras, la a nu-ți atrage atenție orice din afară?
În plus, oare numai copiii îi distrag pe închinători! În fiecare dintre bisericile noastre, există o duzină de femei zeloase de diferite vârste, care vor face cu nerăbdare un comentariu, vor da sfaturi și mustrări cu orice ocazie. Și vor face toate acestea, desigur, nu în șoaptă și nici măcar pe un ton scăzut. Să ne amintim ce li se răspunde, de obicei, celor care se plâng de femeile în vârstă dintr-o biserică: „Unde este smerenia ta?”, „Pentru numele lui Hristos, nu poți suporta niciun minut!”, „Purtați-vă saricinile unii altora”, „O face cu bună intenție…”, „Nu-i condamna pe cei cu zel”… Mai mult, astfel de lucruri sunt spuse în principal de către cei care sunt deranjați de copii într-o biserică. Deci ce se întâmplă? Femeile în vârstă au voie să o facă, dar copiii nu? Când cei care sunt destul de capabili să stea în liniște și în tăcere, care se controlează pe sine și sunt pe deplin responsabili de acțiunile lor, îi distrag pe ceilalți, nu din neștiință, ci de plictiseală, de nemulțumire sau chiar din furie, nu are nimic. Dar, îndată ce un copil își ridică vocea, aceștia își vor întoarce capetele imediat spre mama lui. Apropo, oamenii care fac observație copiilor și părinților lor în timpul slujbei nu vă distrag de la rugăciune?
„Dar trebuie să fie posibil”, totuși, vei zice, „să faci ceva”. Oricum, “nu este normal ca un copil să facă zgomot în biserică”. Nu, nu este. Iar comportamentul nerezonabil al mamelor care, trecând pragul bisericii, uită complet că au venit cu un copil și se grăbesc să se cufunde în rugăciune, în timp ce copilul lor este lăsat la propria sa dispoziție, trebuie să se revizuiască. Da, sunt de acord, trebuie să se facă ceva, într-adevăr, în acest sens. Dar, iată o problemă: unii părinți nefericiți, dar „foarte bisericoși”, fac uneori ceva exact așa cum nu ar trebui să facă. Ei încep, spre exemplu, să certe în mod deschis un copil de trei sau patru ani, cerându-i să stea liniștit în biserică. Îl amenință că preotul se va supăra pe el, sau chiar că Domnul Se va supăra. Îl pedepsesc pentru zgomotul în biserică, pentru că vorbește ori se joacă împreună cu alți copii. Aceste lucruri insuflă complexe și vinovăție în copil: „Alți copii se roagă, iar tu nu!”, „Nu vrei ca Dumnezeu să o pedepsească pe mama, din cauza ta!”… Și, atunci când copilul crește, părinții ajung să se plângă că mergeau la biserică în fiecare duminică, vizitau locuri sfinte și chiar îi vizitau împreună pe marii duhovnicei, iar acum nu mai trec nici macar o dată pragul bisericii și nici nu vor să audă de spovedanie. Dar ce ai vrut, draga mea? Cu prețul unor eforturi extraordinare, ai obținut faptul că, încă din copilărie, această persoană asociază Biserica în mod imediat cu nemulțumirea părinților, cu presiunea și constrângerea. Ce viață bisericească așteptai de la el?
Vă întrebați, atunci, ce trebuie făcut? Ar trebui să acționăm cu înțelepciune, cu dragoste și moderație.
În primul rând, nu este nevoie, dacă nu este absolut necesar, să duci un copil mic la întreaga slujbă. La început, puteți veni cu el în mod special la momentul împărtășirii, crescând treptat timpul în care copilul să stea în biserică, pe măsură ce se adaptează. Un copil în creștere nu trebuie să fie împovărat cu reguli de rugăciune pentru adulți, cu pregătire îndelungată pentru împărtășire și cu posturi complete. Este suficient să aibă 5-10 minute de rugăciune dimineața și înainte de culcare, să refuze carnea în post în adolescență și să citească 3-4 rugăciuni din cele de „După Sfânta Împărtășanie”. Trebuie să vorbești cu copilul despre comportamentul din biserică, dar nu în timpul slujbei sau după slujbă, ci acasă, într-o atmosferă relaxată și cu o voce calmă. Nu trebuie să sperii copilul. Dumnezeu nu pedepsește pe păcătos. Fiecare dintre noi am devenit atât de pricepuți în a ne chinui unul pe celălalt, încât Dumnezeu pur și simplu nu mai are nevoie să trimită pedeapsă cerească asupra noastră, chiar dacă El ar fi vrut-o. Dar El nu o vrea! Și, aceasta este exact ceea ce trebuie transmis copilului. Dumnezeu nu este un rege înspăimântător și nu este un judecător fără milă. Nu este un învățător de grădiniță supărat, revărsându-și furia asupra unui copil, doar pentru propria sa nefericire în viață. El este Tatăl, ca să zic așa, Cel mai important Tată din lume, iubindu-și la nesfârșit copiii Săi păcătoși, slabi, proști. Și dacă părinții nu au reușit să formeze exact o astfel de percepție a lui Dumnezeu la copil, atunci nu ține de “problemele de comportament ale copilului”, ci de problemele de viziune ale părinților asupra lumii. Nu puteți cere seriozitate în biserică de la un bebeluș. Dacă a fost calm și liniștit timp de douăzeci de minute, acesta este deja un motiv de laudă și de bucurie. Și apoi s-a împărtășit și s-a dus să se joace cu alți copii din curte. Nu există nimic reprobabil în asta. Copiii ar trebui să se simtă bine în biserică: rugându-se și comunicând, stând la slujbă cu părinții și alergând prin jurul clădirii cu alți copii. Nu uitați de exemplul personal al părinților. Un copil nu va învăța cum să se roage sincer, dacă tatăl și mama lui sunt creștini doar duminică dimineața, dacă își petrec timpul de dimineața până seara în lupte de putere, judecând și sortând relații, combinând cu îndemânare postul cu bârfa, scandalul și calomnia. El va merge la biserică, va sta la slujbe, se va spovedi cu ușurință și va lua comuniunea, dar cu aceeași disponibilitate, la maturizare, va părăsi Biserica și nu se va mai întoarce niciodată către ea. Doar o persoană care are venerație pentru închinare, sfințenia relațiilor de familie și imaginea lui Dumnezeu în aproapele său poate vedea respect pentru Biserică, pentru rugăciune și pentru Sfintele Taine în propriul său copil.
Iar dacă copilul tău, se mai întâmplă, să rupă tăcerea bisericii, nu te grăbi să-ți arăți nemulțumirea, nu te enerva, nu te pedepsi pentru spectacol. Calmează-ți copilul, ține-l în brațe sau lasă-l să stea lângă tine. Dacă este necesar, părăsește chiar biserica împreună cu el și așteaptă până se linistește. Și nu fiți atenți la nemulțumiri, nu vă grăbiți să faceți vreun comentariu sau să dați sfaturi privind educația! Până la urmă, copiii nu fac zgomot decât în acele biserici… unde nu există deloc copii. Iar dacă oricum nu există copii în acea parohie, vor exista, astfel, în viitor?
(Traducere și adaptare Lăcașuri Ortodoxe, februarie 2020, după un articol semnat de Pr. Protopop Vladimitr Pucicov, pentru revista Pravoslavnaia Jizni / pravlife.org)

”Şi aduceau la El copii, ca să-Şi pună mâinile peste ei, dar ucenicii certau pe cei ce-i aduceau. Iar Iisus, văzând, S-a mâhnit şi le-a zis: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.
Adevărat zic vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea. Şi, luându-i în braţe, i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei.” (Sfânta Evanghelie după Marcu 10, 13-16)