PS Vincențiu (26 de ani de arhierie): Dumnezeu a creat o istorie a iubirii părintești pe care El a avut-o pentru oameni

“Prăznuim momentul în care Părinții Mântuitorului nostru Iisus Hristos Îl aduc pe Pruncul de 40 de zile să fie închinat Domnului Dumnezeu, în Templul din Ierusalim. Era o tradiție veche, ca la 40 de zile de când dădea naștere unui prunc, mamei să i se citească o rugăciune de dezlegare, copilul de parte bărbătească fiind închinat Creatorului, în amintirea izbăvirii din robia egipteană.

Și iată, ca împletire a acestei tradiții, se mai face o nouă profeție privind misiunea pe care Pruncul născut din Sfânta Fecioară Maria o va avea de împlinit, Dreptul Simeon venind la îndemnul Sfântului Duh. Dreptului, i se vestise că nu va închide ochii și nu va părăsi lumea aceasta, până când nu Îl va vedea pe Hristos Mântuitorul. Și, tot acum, iată și cuvintele pe care Dreptul Simeon le rostește – o rugăciune pe care noi o spunem la fiecare Vecernie:

Și, tot în acest moment, Proorocița Ana va vesti omului, despre Cel Care fusese vestit de Profeți, iată, întrupat la plinirea vremii. Ce însemna plinirea vremii: la momentul în care toate punțile dintre Cer și Pământ, dintre Dumnezeu și om, erau distruse, Creatorul avea să-L trimită pe Unicul Său Fiu, pentru a reface legătura dintre Pământ și Cer, dintre Dumnezeu și Creația Sa și mai ales cununa creației Sale: omul.

Dumnezeu a creat o istorie a iubirii părintești pe care El a avut-o pentru oameni și a chemat întreaga Creație, la această iubire. Iată de ce, indiferent cât de mari sunt faptele răului și răutățile venite asupra noastră, cei care primesc iubirea lui Dumnezeu rămân neatinși de acestea. Sigur, cei care nu fac loc lui Dumnezeu și nu primesc iubirea Lui, sunt cuprinși de toate ispitele pe care mintea diavolească le poate închipui. Însă, prin dragostea lui Dumnezeu, ne putem mântui, căci iată, Dumnezeu ne cheamă, pe noi, la dragostea Sa. El, Care este Calea pe Care noi trebuie să O urmăm, Adevărul pe Care să Îl mărturisim și Viața pe Care să O primim…

Omul – care culmea, este Cununa Creației lui Dumnezeu – se îndepărtează de Creatorul Său, iar vremurile pe care le trăim sunt vremuri în care el face ca acest lucru să fie din ce în ce mai vizibil. Acest început de secol XXI este un moment când parcă întreaga lume se depărtează de Dumnezeu, de dragostea și ajutorul pe care Dumnezeu i le dă. Civilizația occidentală s-a îndepărtat de mult timp, de Dumnezeu, iar civilizația poporului nostru caută să imite lucrarea celui rău.

Este posibil să fi văzut cum copiii de grădiniță sunt scoși la plimbare de către educatoarele lor, purtând un șnur, de care stând prinși, nu se vor putea pierde unii de alții. Așa suntem și noi: parcă primind un astfel de șnur, luăm exemplul cel rău, și nu exemplul ce bun, al celor care se consideră cu mulți ani înaintea noastră – din nefericire, cu mulți ani în rău și în păcat, nu în fapte bune sau în desăvârșire. Iată ce trebuie să conștientizăm…

Un mare filozof a spus că secolul XXI va fi ori un secol al credinței, ori nu va fi deloc. Haideți să ne dăm silința să fie un secol al credinței, însă nu putem face un astfel de lucru, decât dacă reconsiderăm poziția lui Dumnezeu în viața noastră, în viața familiilor frățiilor voastre.

De ce sunt importante familiile? Pentru că familia este Biserica cea mică, temelia Bisericii lui Hristos. Așa încât, să-L considerăm pe Dumnezeu temelia vieții noastre, după cum centrul vieții noastre trebuie să fie Sfânta Euharistie, Cea Care Se săvârșește la Sfânta Liturghie. Iar Sfânta Euharistie este cinstită de noi prin participarea, la Duminici și Sărbători, la Sfânta Liturghie, săvârșită în Casa lui Dumnezeu, în Sfânta Biserică.

Noi nu construim Bisericile pentru a sta în ele, sau pentru a lucra în ele, ci pentru că acestea sunt Casa lui Dumnezeu. Vedeți, fiecare icoană este o fereastă către Dumnezeu, spre veșnicie. Biserica aceasta, prin tot ceea ce are în ea, totul, ne îndeamnă și ne îndrumă spre Dumnezeu, spre cunoașterea Sa, spre trăirea Cuvântului Evangheliei Vieții.”