Tot ce trebuie să decidem, este ce să facem cu timpul care ne este dat

Uneori, mi-a trecut prin minte că este foarte deprimant să nu trăiești sub o stâncă. Dacă aș trăi sub o stâncă, nu aș mai ști cât de mult progresează lucrurile rele în lumea occidentală, dar astfel, cu ziarele, Facebook-ul și știrile de la ora șase, se obține o imagine foarte plină și deprimantă despre cât de departe a ajuns civilizația occidentală în prezent. Iar imaginea nu este deloc una bună.
Este adevărat că mass-media nu oferă niciodată o imagine completă. Dar, având în vedere prejudecățile de stânga ale mass-mediei occidentale (cel puțin în Canada), alături de abținerea sa aproape totală în a da știri care raportează persecuția asupra creștinilor care are loc, acum, în toată lumea non-occidentală, nu mai am nicio problemă să cred că imaginea nu este pe deplin exactă. Mai degrabă, cred că este, probabil, mai rea. Într-un cuvânt, cred că civilizația occidentală este în curs de a suferi o prăbușire totală, la fel ca implozia unei clădiri care este detonată pentru a fi îndepărtată din peisaj, cu diferența că această implozie poate dura o generație sau nu, poate doar câteva secunde.
Dacă te îndoiești de acest lucru sau crezi că am o reacție exagerată, meditează asupra faptului că în Anglia, în ultima perioadă, două femei – una numindu-se pe ea însăși “bărbat” – tocmai au avut un copil. A fost căsătorit cu “soția” ei de sex feminin, care refuză să se identifice cu vreun sex. Donatorul de celule reproductive masculine a fost, de asemenea, transsexual, la fel și medicul curant. Întregul spectacol a fost sărbătorit, complet cu fotografii, și oricine vorbește împotriva lui ca despre ceva care ar fi nefiresc sau nebunesc poate fi denunțat de o instanță pentru că a exprimat opinii „care nu sunt demne de respect într-o societate democratică”. Vă amintesc: aici nu vorbim despre California sau Vancouver, coasta vestică proverbială; aici vorbim despre Anglia, unde șeful statului poartă încă titlul de „Apărătorul Credinței”.
După cum spune Psalmistul: „Că au surpat ceea ce ai aşezat; dar dreptul ce a făcut?” (Psalmul 10: 3). Civilizația occidentală a fost construită aproape în întregime pe temelia Creștinismului. Într-o zi, anterior, această fundație a inclus moștenirea spirituală a părții răsăritene a creștinătății, deși de ceva timp partea de vest a creștinătății a părăsit comuniunea cu partea de răsărit. (Pentru a citi totul despre aceasta, consultați cartea excelentă a lui John Strickland, “The Age of Paradise” https://www.amazon.com/Age-Paradise-Christendom-Pentecost-Millennium-ebook/dp/B07W89XLNC .) Dar chiar și după despărțirea Vestului de Răsărit, civilizația occidentală a fost civilizație creștină. Înțelegerea sa asupra sexului, căsătoriei, asupra lui Dumnezeu, asupra sfințeniei vieții omenești, a rolului religiei și importanței rațiunii a fost toată deslușită prin Credința Creștină, astfel încât etica sa, în mare parte, a fost etică creștină. Și când a greșit (de exemplu în acceptarea sclaviei), erorile au fost ulterior corectate tot pe baza principiilor creștine.
Întrucât toti cei ca mine nu locuiesc sub o stâncă, oricine poate vedea cum temelia creștină este erodată radical, dacă nu chiar răsturnată violent. Dacă se face un pas înapoi pentru a examina peisajul general, acest lucru devine clar. Ce au în comun lucrurile atât de diverse precum pandemia pornografiei, violența împotriva femeilor, confuzia transgender, căsătoria homosexualilor, avortul, eutanasia, opoziția față de evlavia tradițională în piață publică și în școli și răspândirea violenței cu arme? Toate împărtășesc o antipatie față de valorile Creștinismului tradițional. Aceste lucruri nu sunt problema rădăcinii, ci roada problemei rădăcinii. Sunt semne că civilizația occidentală se prăbușește. Occidentul, după ce a respins efectiv Credința Creștină tradițională, își pierde suprastructura civilizației care a fost construită pe ea.
Acest lucru nu ar trebui să mai pară o surpriză. Orice arhitect știe că o clădire este într-o așa măsură de sigură pe cât este de sigură fundația pe care ea este construită. Domnul a spus același lucru: dacă este ridicată pe o fundație de nisip, clădirea nu va supraviețui viitoarelor furtuni. Doar dacă clădirea este ridicată pe stâncă poate fi și sigură. Iar stânca pe care se poate construi în siguranță este învățătura Sa divină (conform Sfintei Evanghelii după Matei 7).
24. De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi la îndeplineşte asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă.
25. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă.
26. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip.
27. Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit casa aceea, şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare.
S-ar putea comenta că părerea mea jalnică asupra stării noastre actuale ar putea fi rezultatul faptului că trăiesc în Canada extrem de secularizată și pe coasta de vest chiar și mai secularizată a Canadei. Este regretabil cum Canada a ajuns foarte avansată în secularismul său anti-creștin. În Canada nu există o adevărată parte de dreapta, ci doar partea de stânga, mai de stânga, chiar și mai de stânga și Partidul Verde. (Cred că Partidul Marijuana s-a desființat după legalizarea marijuanei. Susținătorii acestuia vor trebui să găsească altceva pentru a protesta. Poate căldura globală?) Toți suntem foarte anti-tradiționali aici (sau „progresivi”, așa cum ne prezentăm noi înșine), astfel încât niciun politician din Canada să nu îndrăznească să-și ridice vocea împotriva “căsătoriei” homosexualilor sau avortului. Deci, unii ar putea susține că locația mea este cea care m-a făcut nejustificat de pesimist.
Am ieșit puțin și am vizitat Sudul American. A fost revigorant, într-un mod diferit față de Vancouver-ul meu natal unde nimeni nu mi-a urat „o zi binecuvântată”. Dar chiar și acolo am asistat la aceleași simptome care ne afectează aici în Marele Nord Alb, determinându-mă să trag concluzia că boala nu se limitează la casa mea și la pământul natal. Boala nu a progresat (din fericire) la fel de mult până acolo, dar se sugerează că împreună suferim de aceeași afecțiune și că prognosticul final este același pentru noi toți. Pentru a varia metafora, apa inundației crește în toată America de Nord; doar că nivelul apei este puțin mai ridicat în unele locuri. Fundația a fost erodată pe tot continentul, care va avea aceleași rezultate dezastruoase finale.
Sugerez că dovada eroziunii fundamentale nu se află în răspunsurile date anumitor întrebări, ci în primul rând în prezența în societate a acestor întrebări. Când o fundație culturală este sigură, nimeni nu se gândește să pună întrebarea (spre exemplu) dacă doi bărbați se pot căsători între ei. Întrebarea nu poate fi pusă decât dacă s-a schimbat ceva fundamental în cultura de bază. Odată ce trecerea a avut loc, astfel încât să poată fi pusă întrebarea, rămâne doar o chestiune de timp până când este dat și răspunsul netradițional la această întrebare, care înlocuiește în cele din urmă răspunsul tradițional.
Am văzut că se întâmplă așa în viața noastră. De aceea, distrugerea culturii tradiționale începe nu cu omul din stradă care să facă afirmații, ci cu academicienii din turnurile de fildeș care pun întrebări. Procesul nu începe prin cineva care strigă: „Căsătoria homosexuală este posibilă!”, ci cineva întreabă, liniștit: „Este posibilă căsătoria homosexuală?”. Odată ce întrebarea este permisă ca o chestiune reală, răspunsul liberal este în cele din urmă asigurat, pentru că întrebarea poate fi pusă numai după ce fundația tradițională a fost deja erodată sau distrusă.
Acesta este și motivul pentru care apelul la „dialog” este periculos, dar și mai mult neplăcut. Ceea ce se cere în apelul la dialog nu este un dialog adevărat, ci acceptarea unei noi fundații culturale. Nu poate exista dialog asupra lucrurilor care sunt în mod clar greșite, atunci când există o fundație culturală tradițională. Abia când fundația creștină a fost destabilizată, oricine va putea considera că este un subiect autentic pentru discuții.
Am vorbit despre prăbușirea civilizației occidentale în Occident și nu doar în America de Nord, deoarece văd aceeași boală și opoziție față de dogmele și etica creștină și în Europa. Acest lucru relevă faptul că prăbușirea nu are rădăcini în evoluțiile specifice din America de Nord, ci în respingerea Credinței Creștine, căci numai Credința Creștină era comună Americii de Nord și Europei.
Unii oameni, alarmați de aceste evoluții, au căutat un răspuns în imigrație – cu alte cuvinte… luându-și zborul. Îi simpatizez. Psalmul citat la începutul acestui eseu făcea aluzie la sfatul:
„Cum veţi zice sufletului meu: “Mută-te în munţi, ca o pasăre?” (versetul 1)
– sau, eventual, în Rusia, ca o pasăre? Unele familii ortodoxe din America au decis, într-adevăr, să-și ia zborul și și-au făcut mutarea în Rusia. Nu-i judec. Dar cred că este o greșeală.
Îmi împărtășesc tristețea pentru colapsul actual și crescând al civilizației occidentale tradiționale. Aș putea murmura ca Frodo în “The Lord of the Rings”, „Aș vrea ca toate acestea să nu se fi întâmplat pe vremea mea”. Dar asta ar provoca răspunsul evident, „La fel și toți cei care trăiesc și prind astfel de vremuri. Dar nu le revine lor decizia. Tot ce trebuie să decidem, este ce să facem cu timpul care ne este dat”. Iar, de e bine sau de este rău, Providența Divină ne-a plasat acolo unde ne aflăm în aceste vremuri. Civilizația occidentală s-a prăbușit și înainte și, fără îndoială, cei care au trăit în acele zile de întuneric crescând și de prăbușire finală s-au lamentat în mod similar, că au trăit pentru a prinde acele vremuri.
Dar Providența lui Dumnezeu ne-a plasat pe toți unde suntem și, odată cu aceasta, ne-a dat obligația de a lupta pentru adevăr pe câmpul de luptă în care ne regăsim. Rezultatele eforturilor noastre nu sunt ale noastre, încât să le cunoaștem dinainte. Poate că ne vom înălța; poate că vom cădea în flăcări. Poate că civilizația occidentală poate apărea din nou, ca o Pasăre Phoenix din cenușă, pentru a se construi pe temelia pe care o păstrăm în secret. Poate că trăim la sfârșitul zilelor, iar schimbările pe care le vedem reprezintă apostazia / revolta finală pronunțată de Sfântul Pavel în 2 Tesaloniceni 2: 3.
“Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării”…
Nu putem ști. Nu trebuie decât să decidem ce să facem cu timpul care ne este dat. Nu trebuie să zburăm ca o pasăre către munți. Acum nu este momentul pentru zbor. Acum este timpul pentru luptă, pentru stăpânirea pământului nostru, pentru rostirea adevărului, pentru faptele generoase și, poate, pentru martiriu. Temeliile sunt distruse, dar ce fac cei drepți? Putem face ceea ce am făcut întotdeauna: să iubim și să cântăm și să slujim Domnului. Și ridicați-vă capetele când puterile cerurilor sunt agitate, căci răscumpărarea noastră se apropie.
(Traducere și adaptare Lăcașuri Ortodoxe, ianuarie 2020, după un cuvânt al Pr. Lawrence Farley / No Other Foundation – paroh al Bisericii Ortodoxe Sfântul Gherman, Langley, BC)
Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.