Și o voce sună din Rai… Când Iordanul refuză să mai curgă spre… Marea Moartă

Oamenii își părăseau orașele lor păcătoase – orașe pline de zgomot, murdărie, patimi, intrigi, curse de șobolani, lipsă de sens și de scop, disperare, boală, sărăcie și exces – și se îndreptau spre Râul Iordan, către cel care striga în pustie, să fie botezați de el, să fie spălați de nelegiuirile lor, să fie curățați de fărădelegile lor, de toate păcatele lor. Au intrat în râu, pătați și murdăriti de păcat, iar apele au luat mizeria asupra lor. Dacă păcatele lor ar fi asemănate cu frunzele uscate care pluteau pe suprafața râului, ele ar fi fost purtate de curent în jos, spre Marea Moartă, și s-ar fi amestecat acolo cu păcatele străvechi ale Sodomei și Gomorei, făcând marea să fie și mai sărată, mai amară, mai moartă.

Când Hristos a ajuns să fie botezat, Ioan, conform Evangheliei, ezită: „ Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? ” (Sfânta Evanghelie după Matei 3:14). Ioan nu numai că și-a dat seama că cel mai mare nu poate primi binecuvântare din partea celui mai mic; mai cu seamă Cel Care, El Însuși fiind “împărăția cerurilor”, nu avea nevoie să Se pocăiască sau să-Și mărturisească păcatele (cf. Sfânta Evanghelie după Matei 3: 2, 6).

Unii ne învață că, atunci când Hristos a insistat să fie botezat – „că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea” (Sfânta Evanghelie după Matei 3:15) – El a acționat conform naturii noastre umane pe care El a luat-o asupra Sa, arâtându-Se ca exemplu tuturor celor care L-ar urma, afirmând că, deși cu adevărat Dumnezeu, El a fost și cu adevărat om. Într-adevăr, dreptatea Vechiului Legământ este credința față de acesta. Hristos a venit nu pentru a strica Legea, ci pentru a o împlini” (Sfânta Evanghelie după Matei 5:17) – pentru a o umple de semnificație, de scop, de Sine Însuși, pentru a o umple pe deplin întru Sine.

În zilele lui Iosua, când s-a confruntat cu prezența lui Dumnezeu, apa Iordanului „care curgea din sus s-a oprit şi s-a făcut perete pe o foarte mare depărtare” (Cartea lui Iosua Navi 3:16). „Marea a văzut şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi.” (Psalmul 113: 3). Cum ar fi putut să-L atingă apele pe Cel Care „a pus nisipul hotar împrejurul mării”? (Ieremia 5:22). Cum ar putea să îndrăznească să se verse apele peste Cel al Cărui nume este „Domnul Savaot…, Sfântul lui Israel” (Isaia 47: 4)?

Dar în momentul în care Hristos a intrat în apele Iordanului, conform tradiției Bisericii, păstrată în numeroase imnuri de sărbătoare, râul și-a inversat cursul. E ca și cum Hristos ar trage înapoi, în El Însuși, amărăciunea și sarea care plutesc pe râu, a luat asupra Sa „durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat” (Isaia 53: 4). Asemenea mulțimii de pești care a rupt mrejele lui Petru (Sfânta Evanghelie după Luca 5: 6), Hristos a scos din apele Iordanului mulțime de păcate omenești, pe care le-a purtat în Trupul Său până la Cruce (cf. Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 2: 24).

Poate că nu doar smerenia lui Hristos a fost botezată, ca Fiu al omului întru Care Tatăl a binevoit (Sfânta Evanghelie după Matei 3:17), ci și Jertfa Sa, în acel moment, ca Fiul lui Dumnezeu. El a purtat asupra Sa Însuși „toate nelegiuirile lor… și toate nedreptăţile lor şi toate păcatele lor”, punându-le pe capul Lui (Leviticul – cartea a treia a lui Moise 16:22, 21). Așa după cum apele curățau oamenii de păcatele lor, acum ei erau curățați și sfințiți de luarea acestor păcate de Hristos. Și „a doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce ridică păcatul lumii” (Sfânta Evanghelie după Ioan 1:29) – le făcea să dispară nu într-un mod magic, ci prin luarea lor asupra Sa, răstignindu-le în El Însuși și ridicându-le pe Cruce, cu El Însuși. Dacă dorim să participăm la viața în Hristos, trebuie să ne amintim cum calea învierii nu este una prin magie; este prin Cruce. „Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii” (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 6: 4)

Hristos este botezat. El iese din ape și poartă lumea cu El. El vede cerurile deschise, pe care Adam le-a închis în fața lui și a urmașilor săi. Duhul mărturisește Divinitatea lui Hristos, pentru că El Se grăbește spre creația Sa; și o voce sună din Rai, căci din Cer S-a coborât să dea mărturie, și El este Mântuitorul sufletelor noastre.

(Traducere Lăcașuri Ortodoxe, ianuarie 2020, după un cuvânt al Pr. Serghei Sveșnikov – pravmir.com)