Iubirea omenească are întotdeauna o măsură de egoism…

„În numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt.

Mulți își caută calea către Dumnezeu, dar și-L imaginează undeva departe de oameni. Ei își închipuie că Dumnezeu observă omul din cer, că El îl pedepsește pentru păcatele sale și îl încurajează atunci când face fapte bune, dar că El este atât de departe încât este imposibil să și-L apropie. Este posibil, totuși, cred ei, să-I adreseze cereri, la care El răspunde uneori, dar nu întotdeauna.

Noi, creștinii, știm că Dumnezeu este cu totul altfel. El este aproape, El este foarte aproape de noi. În Sărbătoarea Nașterii Domnului Hristos, slăvim pe Dumnezeu făcut Om. Dumnezeu a devenit Unul dintre noi, astfel încât să nu simțim distanța gigantică și insurmontabilă pentru simplele forțe omenești, care ne separă de Domnul, pentru ca noi să putem simți Taina mântuirii din toată inima noastră și să ne împărtășim de ea.

Distanța care îi separă pe oameni de Dumnezeu și pe care este imposibil să o străbată doar prin eforturi omenești, Domnul Însuși a străbătut-o. S-a născut într-o familie obișnuită. El a avut părinte, pe care îl sărbătorim în Duminica de după Crăciun: Sfântul Iosif, tatăl “adoptiv” al lui Iisus Hristos, fără a fi tatăl Său fizic, întrucât Hristos S-a născut din Duhul Sfânt și Fecioara Maria. Regele David, strămoșul după trup și ceilalți strămoși sunt menționați în genealogia din Evangheliile lui Matei și Luca. Iacov, fratele Domnului, nu este un frate născut din aceiași părinți, ci avea legături părintești cu El, acesta, după moartea și Învierea Lui, a îndrumat comunitatea creștină din Ierusalim.

Dar cei pe care îi comemorăm acum nu sunt singurii părinți ai Domnului în trup: Domnul ne face pe fiecare dintre noi părinții, tatăl Său, sora Sa, fiul Său sau fiica Sa. El ne adoptă prin participarea la viața Bisericii și prin Comuniunea cu Sfintele Taine ale lui Hristos, prin care ne unim cu El duhovnicește și fizic. Așa cum spun Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Simeon Noul Teolog, prin Comuniunea cu Sfintele Taine ale lui Hristos suntem legați de Domnul în trup. Aceasta înseamnă că El nu ne consideră ființe omenești străine, ci rudenii ale Sale. El ne iubește, El are grijă de noi, El Își amintește mereu de noi.

Dragostea lui Dumnezeu pentru noi este simultan paternă, maternă, fraternă, depășește toate formele de iubire umană, fiind lipsită de orice fel de egoism. Iubirea omenească are întotdeauna un element de egoism: iubim pentru că cineva ne iubește, pentru că ne este aproape. Uneori îl privim pe cel pe care îl iubim ca pe ceva ce ne apartine, îl urmărim cu gelozia noastră etc. Multe componente ale iubirii umane se raportează la ego și sunt doar manifestări ale egoismului.

Dragostea lui Dumnezeu pentru oameni nu este egoistă, ci este o iubire prin lepădare de sine. Această iubire s-a manifestat la cel mai înalt grad în suferințele și în moartea Dumnezeului Întrupat, Domnul Iisus Hristos, prin moartea Sa pe Cruce, al cărei scop a fost răscumpărarea oamenilor.

Domnul nu ne iubește pentru că El ar avea nevoie de noi; noi suntem cei care au nevoie de El. Îl iubim pe Domnul în funcție de capacitățile noastre și de cele ale inimii noastre. Îi dăm o parte din timpul nostru, din viața noastră. El S-a dat pe Sine în întregime. La Crăciun, ne amintim de evenimentul excepțional din istoria umanității, de Întruparea Divină. Îl slăvim pe Dumnezeu Care este aproape de noi, Care a devenit Unul dintre noi, a ajuns să trăiască împreună cu noi și nu ne abandonează niciodată.

Adunați în biserică pentru Sfânta Liturghie, înălțând rugăciuni împreună, slăvim pe Dumnezeu făcut Om. Domnul așteaptă să Îi aducem daruri, în aceste zile de sărbătoare. Nu pentru că El are nevoie de ele, ci pentru că această ofrandă ne este nouă necesară, pentru a „întoarce” în mod simbolic lui Dumnezeu dragostea Lui, jertfa pe care a făcut-o pentru noi.

Magii veneau de departe. Au umblat zile și zile, poate luni, pentru a-și aduce darurile, aurul, smirna și tămâia, Domnului. Hristos nu avea nevoie de aceste daruri, dar ei aveau nevoie să I le aducă, să se închine Mântuitorului lumii.

Domnul așteaptă daruri duhovnicești, nu materiale, de la noi. El așteaptă ca noi să păzim poruncile Sale, să ne străduim să trăim așa cum a poruncit: citind Evanghelia și comparându-ne viața cu Evanghelia, făcând lucrări bune pentru aproapele nostru, iubindu-i pe ceilalți, nu cu dragoste egoistă, ci total dezinteresat, asemenea iubirii cu care ne-a iubit Dumnezeu. De fiecare dată când Sfânta Liturghie este oficiată în biserică, Domnul ne invită să ne împărtășim cu Sfintele Taine, pentru a nu încerca să ne apropiem de Dumnezeu prin propria noastră putere, sperând doar în faptele noastre bune, în meritele noastre, ci prin a primi de la El forțele necesare pentru a deveni cei pe care El vrea să îi vadă.

În aceasta perioadă din preajma Crăciunului, să slăvim pe Dumnezeu făcut om, pentru a veni la noi și să locuiască printre noi. Să-L rugăm să ne călăuzească pe calea către Împărăția Cerurilor.

Amin!”

(Traducere Lăcașuri Ortodoxe, a unui cuvânt rostit în ziua de 12 ianuarie 2020 – conform calendarului vechi iulian fiind vorba despre Duminica de după Nașterea Domnului Hristos – de către Mitropolitul Hilarion de Volokolamsk, președintele Departamentului Relațiilor Externe Bisericești al Patriarhiei Moscovei, în Biserica Maicii Domnului a Tuturor cel Necăjiți, din Moscova, unde a slujit alături de Protopopul Chad Hatfield, din Biserica Ortodoxă din America, președinte al Seminarului Ortodox Sfântul Vladimir, din New York).