Comunicatul de Presă oficial al Consiliului Episcopal din Muntenegru

În urma promulgării legii care confiscă bisericile și proprietățile bisericești ale Bisericii Ortodoxe din Muntenegru de sub Patriarhia Sârbă, membrii Consiliului Episcopal din Muntenegru au publicat următorul comunicat de presă:

«Podgorica, 29 decembrie 2019

Consiliul Episcopal al Bisericii Ortodoxe Sârbe din Muntenegru care, prin decizia Sfintei Adunări a Ierarhilor Bisericii Ortodoxe Sârbe din mai 2006, este alcătuit din Episcopii Mitropoliei Eparhiei Muntenegrului și Littoralului, ai Eparhiei de Budimlje-Nikšić, Eparhiei de Mileševo ​​și Episcopiei de Zahumlje-Herțegovina și Littoral, s-au întâlnit la Podgorica, în 28 și 29 decembrie, anul Domnului, 2019.

Episcopul Metodie de Dioclea, Vicar al Mitropoliei de Muntenegru și Littoral nu a participat, din cauza violenței fizice ce a avut loc împotriva lui din partea Poliției, pe podul Djurdjevića Tara, pe 26 decembrie, și din cauza căreia a fost reținut la Spitalul Academiei Medicale Militare, în Belgrad. Ierarhii reuniți îi doresc o recuperare rapidă și o revenire degrabă.

La sfârșitul slujbei de mijlocire închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – oficiată în timpul nenorocirilor și încercărilor – și care a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în Catedrala Învierii lui Hristos din Podgorica, a fost organizată sesiunea Consiliului Episcopal, în cadrul căreia ierarhii au discutat despre situația recent creată, în care sfânta Biserică Ortodoxă a lui Dumnezeu se regăsește după adoptarea de către Parlamentul Muntenegrului a legii neconstituționale, deschis anti-ecleziale și discriminatorii “Privind libertatea religioasă sau confesională și situația legală a confesiunilor religioase”.

Episcopii au căzut de acord că promulgarea unei astfel de legi, fără dialog prealabil, cu numeroase încălcări procedurale și incompatibilități cu standardele internaționale, este îndreptată, fără îndoială, împotriva Bisericii Ortodoxe, concret împotriva Patriarhiei Serbiei, având în vedere că celelalte Biserici și culte religioase tradiționale au soluționat deja problemele contestate cu Statul Muntenegrean prin intermediul unor acorduri, care nu au revenit și Bisericii Ortodoxe Sârbe.

Acest lucru s-a confirmat atât prin declarațiile celor mai înalți oficiali de stat și ale membrilor partidului de guvernământ, cât și prin discuțiile deputaților acestui partid în Parlamentul Muntenegrului și, în special, prin refuzul autorităților muntenegrene de a accepta orice soluție propusă de Biserică.

De câteva zile, am asistat la bucuria tuturor celor care urăsc Biserica Ortodoxă și a naționalistilor acerbi din Muntenegru, majoritatea atei militanți, care sărbătoresc victoria asupra Bisericii lui Hristos. Ei uită adevărul antic al Sfintei Scripturi, că „porțile iadului nu vor învinge” Biserica lui Dumnezeu. Mulți puternici au venit și s-au dus, dar Biserica lui Dumnezeu a rămas și a supraviețuit.

Ierarhii Muntenegrului resping toate acuzațiile potrivit cărora Biserica lui Dumnezeu din Muntenegru este reprezentantă sau vestigiu al unor ideologii imperialiste sau politice. Este exact invers, deoarece adoptarea acestei legi și spolierea bunurilor ecleziastice urmărește cumva disciplinarea Bisericii, întrucât ea nu este slujitoare matricei ideologic-politice a regimului actual din Muntenegru. Singura „ideologie” a Bisericii și singura sa slujire de-a lungul secolelor a fost și va rămâne Evanghelia lui Dumnezeu și slujirea lui Hristos, Dumnezeul nostru, Răstignit și Înviat.

Episcopii au confirmat concluziile convorbirii lor în cadrul conferinței din 26 decembrie 2019 și și-au exprimat hotărârea de a se opune acestei nedreptăți cu care se confruntă Biserica, prin toate mecanismele juridice naționale, dar și adresându-se instituțiilor internaționale competente cu apărarea drepturilor și libertăților omului. Consiliul Episcopal informează publicul că știe că dispoziții foarte asemănătoare cu cele privind spolierea bunurilor bisericești din Muntenegru se află de asemenea în fața instanțelor de procedură din Priština, a căror intenție este de a elimina din Eparhia de Ras și Prizren a Patriarhiei din Serbia drepturile sale de proprietate asupra vechilor noastre lăcașuri sfinte și biserici din Kosovo și din Metohia.

Consiliul Episcopal și toți Episcopii își exprimă individual atașamentul față de tradiția noastră de opt secole laică și rămân fideli structurii canonice a Patriarhiei din Peć/Serbia, amintind că fiecare din Eparhiile sale este moștenitoare a Episcopiilor vechi care au fost fondate în secolul al XIII-lea de Sfântul Sava, de primii arhiepiscopi ai țărilor sârbe și de pe litoral. Episcopii fac apel către ortodocșii credincioși din Muntenegru să nu dispere și să își pună încrederea în Dumnezeu și în puterea Lui.

În aceste zile de dinaintea Crăciunului [după calendarul vechi LO], trebuie să ne aduna în biserici, pentru a ne ruga cu demnitatea și hotărârea noastră creștină, fără a ceda provocărilor celor al căror obiectiv este separarea între frați și să arătăm că regimul muntenegrean nu ne-a afectat în niciun fel, zdruncinat sau înspăimântat în efortul nostru hotărât de a apăra lăcașurile noastre sfinte și drepturile și libertățile noastre religioase.

„Dură este nuca, fructul pe care tu încerci să-l spargi, dar îți vei rupe dinții” [Niegoch]. Toate comunitățile ecleziale din Eparhiile noastre sunt libere să exprime, în spirit de rugăciune, într-un spirit de pace creștină și armonie frățească, poziția lor împotriva amenințării la adresa drepturilor și libertăților fundamentale ale credincioșilor.

Cerem tuturor forțelor de poliție și conducătorilor lor, în sarcina Președintelui, Primului Ministru, să nu folosească forța, utilizată chiar și împotriva Episcopilor, care se reunesc în mod pașnic pentru a-și apăra și manifesta drepturile religioase.

Le reamintim că le-am spus în mod repetat, public, că disprețul față de Biserica Ortodoxă, care s-a manifestat aproape în ultimele două decenii și care a fost demonstrat în procesul de pregătire și punere în aplicare a acestui act legislativ rușinos, poate avea consecințe grave pentru societatea muntenegreană și, de asemenea, că distruge pacea și armonia frățească – această comoară neprețuită a întregii societăți contemporane.

Adoptarea unei astfel de legi nu servește cinstei și atragerii binecuvântării, nici asupra celor care au propus-o, nici asupra celor care au votat-o ​​și promulgat-o. Procedând astfel, toți cei care sunt ortodocși, observăm cu tristețe, că ei s-au auto-exlcus din la Biserica Ortodoxă și, ca urmare, sunt excomunicați.

De asemenea, ordonăm clericilor noștri credincioși, să nu le administreze „niciun ritual eclezial”, conform expresiei Sfântului Petru de Cetinje, până la pocăința lor, pentru care ne rugăm.

Solicităm, celor care sunt la putere, să îșî alăture forțele și, cât mai curând posibil, să deschidă un dialog real pentru a îndrepta ceea ce se mai poate, înainte ca posibila aplicare a acestei legii să devină sursa divizării serioase a societății, cu consecințe imprevizibile. Doar un acord ar putea fi o adevărată victorie pentru Muntenegru și pentru toți cetățenii Muntenegrului.

AMFILOHIE, Arhiepiscop de Cetinje, Mitropolit de Muntenegru și Littoral,
Atanasie, Episcop de Mileșevo,
Ioanichie, Episcop de Budimlja-Nikšić,
Dimitrie, Episcop de Zahumlje-Herțegovina și Littoral,
Atanasie, Episcop Emerit de Zahumlje-Herz”

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.