Traducerea unei amintiri despre renumitul Părinte Alexander Schmemann, a Diaconului Peter Danilchik – Seminarul Sfântul Vladimir din New York”:
O săptămână mai târziu, am primit o scrisoare al cărei plic avea adresa de returnare, a Seminarului, cu două inițiale mici deasupra sa „A.S.” Când am deschis-o, mă așteptam sigur să aud câteva cuvinte de genul: „Cine crezi că ești? Nu știi cine sunt? Lasă-mă să-ți arăt cât de greșit te porți!”. Ei bine, acesta ar fi cea mai îndepărtată variantă de cea adevarată.
Părintele a început cu „Dragă domnule Danilchick, mulțumesc pentru inspirata ta scrisoare”. Apoi a continuat să spună cum scrisori precum a mea și ale altor laici ortodocși erau o „gură de aer curat”. El a spus că acestea arată că „interesul comun, frământarea și dialogul există” și că „abisul dintre cler și laici, despre care auzim atât de des, este un mit”.
Părintele Alexander a continuat, apoi, cu multă smerenie și amabilitate, să comenteze critica mea, începând cu: „Trebuie să spun că, de fapt, sunt de acord cu tot ceea ce spui”. Apoi a continuat să-mi explice, simplu, succint și – mai presus de toate – cu blândețe, reflecțiile sale vizavi de comentariile mele despre „Biserică” versus Hristos, experierea lui Dumnezeu, natura radicală a Euharistiei și activismul în Biserică.
În concluzie, el a spus că ar fi „extrem de fericit să mă întâlnească și să continue discuția”. A încheiat cu cuvintele: „Încă o dată, nu-ți poți imagina cât de importante sunt pentru mine reacțiile tale”.
Aceasta a fost prima dintre multe astfel de conversații și corespondențe. Cât de întăritor este să vezi de la un individ extrem de învățat, cu o responsabilitate enormă, o asemenea smerenie și deschidere de a face față și de a discuta numeroasele probleme cu care se confruntă Biserica. Nu am mai întâlnit pe cineva așa. El a continuat să mă inspire până astăzi. Pomenirea Pr. Alexandru să fie veșnică!
