Dacă le pasă cu adevărat de unitatea Bisericii, să-și pună pe ei haina smereniei și a împăcării și să se întâlnească toți la Ierusalim!

Mitropolitul Timotei de Bostra, exarh al Sfântului Mormânt în Cipru, a făcut următoarea afirmație privind întâlnirea Primaților propusă de Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului:

„Nu ar fi pentru prima dată când Alexandria, Antiohia și Ierusalimul se întâlnesc în Orașul Sfânt, pentru chestiuni de cea mai mare importanță pentru Biserică! După Sinodul de la Ferrara-Florența, cei trei Primați s-au întâlnit la Ierusalim și au condamnat semnarea unirii [cu Roma, de către Patriarhia de Constantinopol].

Să nu uităm că Biserica din Ierusalim a fost centrul în care Sfinții Apostoli s-au întors din misiunile lor în rândul neamurilor, pentru a discuta problemele apărute în rândul păgânilor, iar aici, în Ierusalim, au decis măsurile care trebuiau luate.

În mod firesc, istoric, centrul a fost transferat acolo unde se afla puterea politică. Mai întâi la Roma, apoi la Constantinopol, motiv pentru care Moscova reclamă astăzi un astfel de loc. Orașul Sfânt a rămas, însă, în conștiința creștinilor ‘Catedrala Împăratului Hristos’, așa cum se consemnează în Faptele Sinoadelor Ecumenice, iar Biserica Sionului s-a bucurat de respectul tuturor Bisericilor, ale Primaților, ca fiind fără îndoială ‘Maica tuturor Bisericilor’.

Bisericile locale de astăzi, din cauza impasului creat în Ortodoxie pe marginea chestiunii ucrainene și care experimentează deja o tristă schismă ar trebui, dacă le pasă cu adevărat de unitatea Bisericii, ceea ce reprezintă o problemă majoră în viețile și acțiunile succesorilor Apostolilor – ca toți să fie una – să lase deoparte interesele și privilegiile lor de origine lumească și să pună haina smereniei și împăcării, pentru a se reuni, cu ocazia raportului Patriarhului Ierusalimului, Teofil. Și asta, pentru a delibera în Duhul Sfânt, după multă rugăciune, pentru a găsi o soluție la problema care divide Biserica lui Hristos, pentru a restabili unitatea ortodocșilor.”

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.