Mass-media trebuie să înceteze să sporească isteria unuia împotriva celuilalt

Protopopul Nicolae Danilievici, vicepreședinte al Departamentului de Probleme Externe al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, condusă de Mitropolitul Onufrie al Kievului, de sub Patriarhia Rusă, a cerut încetarea retoricii agresive în relațiile dintre Rusia și Ucraina.

„Între membrii Bisericii țărilor noastre, nu există tensiune, conflictul există doar între politicieni și state. În opinia mea, s-ar putea începe o reconciliere prin ‘lumea informațiilor’. Mass-media trebuie să înceteze să sporească isteria unuia împotriva celuilalt. Trebuie să abandonăm punctele de vedere și declarațiile radicale de ambele părți”, a spus Protopopul, într-un interviu acordat publicației „Apostrof”, citată de Interfax.
Potrivit Părintelui Nicolae, Biserica și preoții trebuie să facă apel la pace și împăcare, nu la război și confruntare. „Aceasta este ceea ce stă scris în Evanghelie. Asta încercăm să facem”, a spus Protopopul, care a menționat că Biserica Ortodoxă din Ucraina este adesea acuzată că ar vrea ‘să fie cu Moscova’, pentru a susține interesele Rusiei, ‘Lumea rusă’ etc.

„Nu este așa, este fals. După cum a spus Mitropolitul Onufrie, când i s-a pus o întrebare similară: „Nu construim o lume rusă, ci construim lumea lui Dumnezeu”, a spus Părintele Nicolae. El a invitat la amintirea faptului că Biserica este separată de stat, atât de cel ucrainean, cât si de cele rus și american.

„Biserica trebuie să se afle în afara politicii. De asemenea, pentru Biserica Ortodoxă din Ucraina, ceea ce este important nu sunt nici Moscova, nici problemele politice, ci problemele ecleziale, aspectele păstrării ordinii canonice în Biserică. Trebuie să înțelegeți și să separați aceste lucruri”, a spus el.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.