Patriarhul Chiril al Moscovei a sosit în 2 aprilie la Sankt Petersburg, oraşul său natal, pentru prima oară de când a fost ales patriarh al întregii Rusii. Această vizită a durat până în data de 5 aprilie.
La sosirea sa în Sankt Petersburg, patriarhul a mers la mănăstirea Sfântul Ioan, unde se află moaştele Sfântului Ioan de Kronstadt. El a oficiat Liturghia darurilor mai înainte sfinţite la Viritsa, în regiunea oraşului Sankt Petersburg. Acesta a mai avut întâlniri cu clerul şi cu credincioşii din oraş şi a vizitat mai multe locuri importante.

„Vizita la Sankt Petersburg este un eveniment foarte important pentru mine, a declarat patriarhul, jurnaliştilor; este vorba despre oraşul meu natal. Aici mi-am petrecut primii ani din viaţă, tinereţea mea. Aici am învăţat preoţia”.
Patriarhul s-a bucurat, în special, pentru că a putut merge la Academia de teologie: “Academia este casa mea, am fost rectorul ei timp de şase ani”.
Totodata acesta şi-a împărtăşit convingerea că „importanţa oraşului Sankt Petersburg, ca centru de ortodoxie rusă, va creşte”.
La 3 aprilie 2009, la cea de a patruzecea aniversare de la tunderea in monahism, Patriarhul Chiril a oficiat Liturghia lângă moaştele Sfântului Serafim de Viritsa. „Acest sfânt a fost foarte apropiat familiei mele. Părinţii mei l-au cunoscut şi el a jucat un rol foarte important pentru noi toţi”.






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
