Interviu cu Mitropolitul Ilarion, în urma ședinței Episcopilor Bisericii Ortodoxe a Greciei pe tema autocefaliei Bisericii din Ucraina

Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk: Ruperea cu Constantinopolul nu a făcut rău nici Bisericii Ruse, nici Bisericii din Ucraina

Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, președintele Departamentului Relațiilor Ecleziastice Externe al Patriarhiei Moscovei, a acordat un interviu agenției TASS. Vă oferim traducerea acestui interviu acordat în urma discutiilor care au avut loc recent în Sfqntul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei:

“Informatii dintre cele mai contradictorii ne parvin, în principal, din surse anonime, de la Sinodul Episcopilor Bisericii Greciei, de sâmbătă trecută. Ați putea explica ce decizii au fost luate și ce crede Biserica Rusă?

Pentru moment, am aflat din presă deciziile luate de Biserica Greacă. A fost publicat un comunicat, precum și un discurs al Arhiepiscopului Ieronim. Înainte de a trage concluzii, va fi necesară o analiză serioasă. Va exista o reacție, va fi formulată de Sfântul Sinod al Bisericii noastre, care se va întruni foarte curând pentru a lua în considerare această chestiune și altele.

În ultimii 10 ani în care ați condus Departamentul de Relații Ecleziastice Externe, s-au schimbat multe în relațiile dintre Biserica Rusă și creștinii heterodocși, între Bisericile Ortodoxe, între Biserică și statele străine. Care au fost obiectivele „diplomației ecleziastice” în urmă cu zece ani și care sunt ele astăzi? Mai general: cum diferă dialogul Bisericii cu lumea, față de diplomația seculară?Obiectivele DREE sunt întotdeauna aceleași. Dar lumea se schimbă, circumstanțele se schimbă, evenimente la care nu se poate să nu reacționezi au loc, astfel încât activitatea Departamentului este afectată, accentul nepunându-se pe aceleași lucruri. De exemplu, am acordat o mare parte din timp și atenție pregătirii Sinodului Pan-Ortodox. Trebuia să fi fost un Sinod cu adevărat Pan-Ortodox, unde s-ar fi rezolvat probleme importante pentru Ortodoxie, însă, mai multe Biserici au refuzat să participe, și a trebuit să ne abținem și noi. După aceea, evenimentele s-au grăbit într-o direcție greșită. La sfârșitul anului trecut și la începutul acestui an, ne-am confruntat cu evenimente care au provocat o schismă în familia Bisericilor Ortodoxe.

Ceea ce s-a întâmplat sâmbătă la Atena nu face decât să adâncească schisma. Cât de departe va ajunge, este greu de spus. Când delegații Papei au venit la Constantinopol, în 1054, pentru a-și clarifica relațiile cu Patriarhul Constantinopolului, aceste explicații provocând doar o rupere a comuniunii euharistice dintre Biserica Romei și Biserica Constantinopolitană, nimeni ar fi putut prevede că această ruptură va dura o mie de ani și nici care ar fi consecințele teribile.

Cred că trebuie să ne străduim să privim înainte. Printre cei care joacă șah, există oameni care sunt capabili să-și calculeze doar o singură lovitură în avans și există cei care pot calcula mai multe mișcări. Trebuie să ne gândim ce să facem și care sunt riscurile. În orice caz, nu trebuie să acționăm sub influența emoției, sub influența indignării și a nedumeririlor, ci trebuie să cântărim și să luăm în rugăciune o decizie a cârei responsabilităti va trebui să ne-o asumăm.

Ruperea comuniunii cu Patriarhia de Constantinopol a fost o decizie dificilă pentru Biserică. Ce consecințe au urmat pentru ortodocșii Ucrainei? Putem spera că Biserica divizată se va întâlni, și care este principalul obstacol în calea acestei întâlniri?

Trebuie să spun că ruperea cu Constantinopolul nu a avut nicio consecință asupra vieții cotidiene a Bisericii Ortodoxe Ruse și nici a celei a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care face parte din ea. Continuăm să trăim ca înainte, să sărbătorim ca înainte, sărbătorim Paștele și alte sărbători frumoase așa cum am făcut întotdeauna. Nu am simțit nicio deteriorare care să fi fost cauzată de această ruptură.

Patriarhia din Constantinopol a făcut o mare greșeală și continuă să persiste în această eroare, cerând ca alte Biserici locale să recunoască așa-numita Biserică Ortodoxă din Ucraina. Este, însă, evident că noua Biserică din Ucraina nu este în fapt o Biserică. A constat inițial din două grupări schismatice, dar deja în cele câteva luni de când există acesta s-a divizat deja în două tabere și nu a fost urmată de oameni. Patriarhul Bartolomeu a crezut că Episcopii Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice [de sub Patriarhia Moscovei / LO] se vor alătura ei imediat ce va primi autocefalia. Ea a primit un Tomos, dar Episcopii au ramas grupați în jurul Mitropolitului Onufrie, ierarhii Bisericii Ucrainene exprimându-și dorința de a rămâne uniți cu Biserica Ortodoxă Rusă, spunând că sunt complet satisfăcuți de starea actuală a Bisericii lor. Este destul de evident că schisma nu a fost depășită, dimpotrivă, schisma nu a făcut decât să se adâncească.

Unitatea cu Constantinopolul a devenit imposibilă pentru Biserica Rusă, nu numai din cauza dezbaterii pe tema competenței asupra Ucrainei, dar și din cauza opiniilor diferite asupra puterilor depline ale Patriarhului din Constantinopol. Retragerea Tomosului de Autocefalie acordat Bisericii Ortodoxe din Ucraina va fi necesară pentru restaurarea unității? Dacă nu, ce se întâmplă? Unitatea poate fi restaurată?

Constantinopolul nu trebuie să-și retragă Tomosul pe care l-a acordat. Patriarhul Constantinopolului a anulat o decizie a unuia dintre predecesorii săi, care datează de trei sute de ani, deci nu luăm în serios aceste rezoluții și considerăm că nu au nicio valoare din acest punct de vedere canonic. Cred că este prematur să vorbim despre orice îmbunătățire a situației și de vindecarea rănilor. Evident, va fi nevoie de ceva timp până când Bisericile Ortodoxe vor găsi o soluție împreună.

Ar trebui să existe o consultație panortodoxă, așa cum s-a făcut deja, sau un Sinod? În ce formă se poate găsi o soluție?

Îmi este greu să vorbesc despre formă, din moment ce nu văd cum Constantinopolul ar fi pregătit pentru dialog. Noi nu vedem acum decât pași făcuți în sensul recunoașterii de către celelalte Biserici Ortodoxe a deciziilor luate în grabă. Dar acest lucru nu poate duce decât la un impas, deoarece o mare parte a Bisericilor nu le va accepta oricum și aceste recunoașteri nu vor face decât să agraveze schisma care a avut loc deja.

Recent, Arhiepiscopul Ioan (Renneteau) a fost primit în comuniunea Bisericii, precum și clerul și laicii Arhiepiscopiei Parohiilor de Tradiție Rusească din Europa de Vest. În ce formă va exista fosta Arhiepiscopie a Patriarhiei Constantinopolului sub Biserica Rusă, care va fi poziția sa în ceea ce privește exarhatul patriarhal în Europa de Vest? Care sunt particularitățile liturgice și parohiale care au existat deja în zecile de ani de existență ale Arhiepiscopia, care să poată fi păstrate?Parohiile care serbează după noul stil vor continua să serbeze după noul stil. Parohiile unde oamenii serbează în franceză, germană sau alte limbi vor continua să serbeze în limba pe care oamenii sunt obișnuiți. Arhiepiscopia va exista ca o structură separată, condusă de un Arhiepiscop, în timp ce face parte din Biserica Ortodoxă Rusă. Nu va fi integrată în Exarhatul Europei de Vest, nici în Biserica Rusă din Afara Granițelor, ci va avea propria structură, cea care există deja, cu tradițiile sale.

Patriarhul Chiril al Moscovei și al Întregii Rusii a spus că această reunificare a pus capăt divizării Bisericii Ruse și a diasporei ruse din străinătate. Acest lucru înseamnă că obiectivele de catehizare și misiune pe care Biserica Ortodoxă Rusă le avea în străinătate trebuie revizuite? De exemplu, vor exista slujbe în alte limbi decât slavona Bisericii?

Ne continuăm activitatea misionară în diferite țări, iar slujbele sunt oficiate în diferite limbi. De exemplu, am fost șase ani în fruntea Eparhiei Ungariei a Bisericii noastre. În majoritatea parohiilor, slujba este oficiată în maghiară. În Biserica Ortodoxă Japoneză, slujba dumnezeiască se oficiază în limba japoneză; în Moldova, este sărbătorită în limba moldavă. În parohiile îndepărtate, practicile diferă: acolo unde majoritatea enoriașilor sunt ruși, folosesc slavona Bisericii, predica se pronunță în rusă. În cazul în care majoritatea enoriașilor aparține populației locale, slujba și omilia sunt făcute în limba locală. Această practică există deja.

Strategia noastră misionară în străinătate se bazează pe două principii. Primul este să avem grijă de credincioșii noștri, adică de oamenii care aparțin deja Bisericii noastre. Al doilea principiu presupne să fim deschiși reprezentanților altor tradiții, care doresc să ne descopere Biserica, indiferent de naționalitatea și limba lor; îi întâmpinăm cu dragoste. În același timp, nu facem prozelitism, nu mergem la Bisericile de alte confesiuni și nu le spunem că credința noastră este autentică și a lor nu. Dar, dacă oamenii vin să ne vadă, le deschidem ușa și nu ascundem că prețuim credința noastră autentică, și nu o alta.

Cum se dezvoltă exarhatele patriarhale în Europa de Vest și Asia de Sud-Est, create anul trecut?

Exarhatul Patriarhal din Asia de Sud-Est a fost creat pentru a răspunde nevoilor și așteptărilor credincioșilor noștri și se dezvoltă foarte dinamic. M-am deplasat în Filipine nu demult, am participat la o slujbă unde era o mulțime de enoriași și preoți filipinezi. În eparhiile Bisericii noastre sunt rânduiți nu numai ruși, nu numai vorbitori de rusă, avem mulți clerici care vorbesc doar limba lor maternă și oficiază în limba lor maternă.

Exarhatul patriarhal din Europa de Vest se dezvoltă dinamic, sunt deschise noi parohii, practic la fiecare întâlnire a Sinodului creăm noi parohii. Interesul pentru Biserică, într-adevăr, departe de a slăbi, nu face decât să crească, și îl observăm atât în ​​țara noastră, cât și în străinătate.

În Filipine, situația este deosebit de interesantă. Președintele Rodrigo Duterte, care a invitat misionari ortodocși în țara sa în timpul forului Valdai, la Sochi, se declară ateu în unele dintre discursurile sale, și chiar au existat conflicte între autorități și Biserica Catolică. Aceasta i-a afectat și pe ortodocșii locali?

Activitatea noastră misionară se dezvoltă intens, Biserica Ortodoxă Rusă are deja peste 30 de parohii în Filipine. Dificultățile întâmpinate de Biserica Catolică în relațiile sale cu autoritățile nu afectează activitatea noastră misionară. Mai ales că Biserica Catolică este foarte amabilă cu prezența noastră în Filipine, și m-am putut convinge de aceasta când m-am întâlnit cu Arhiepiscopul Manilei, Cardinalul Tagle, care este în fruntea Bisericii Catolice din Filipine.

Mai există reprezentanți ai primului val de emigrare în Filipine, cei care au fugit de acolo din China în anii 40?

Cei care astăzi frecventează parohiile din Filipine sunt fie emigranți din ultimul val, fie locali, care sunt interesați de Ortodoxie și devin ortodocși. Nu a mai rămas nimic din emigrarea de dinainte de război în Filipine, deoarece acei emigranți erau în tranzit. La un moment dat, a existat într-adevăr un grup mare de ruși, Sfântul Ioan de Shanghai chiar a trăit acolo ceva timp, dar apoi și-au continuat drumul lor și cei mai mulți s-au stabilit în Australia, unii în America.

Există conflicte cu Patriarhia Constantinopolului, care consideră că țările din care sunt alcătuite aceste exarhate intră sub jurisdicția ei?

Începând cu anii 1920, Patriarhia Constantinopolului a afirmat că numai Patriarhia Constantinopolului poate fi prezentă în diaspora și că nu poate exista o prezență a celorlalte Biserici Ortodoxe în paralel. Dar Bisericile locale dezaprobă această teorie, au eparhii și parohii în diaspora, atât Biserica Antiohiei și Biserica Rusă, cât și cele din Georgia, Serbia, România, Bulgaria; toate au parohii în ceea ce se numește diaspora.

Însăși noțiunea de „diaspora” este destul de discutabilă, nu este interpretată peste tot în același mod în lumea ortodoxă. Din punct de vedere istoric, au fost create parohii și eparhii ale Bisericii Ortodoxe Ruse acolo unde au fost ruși sau membri ai Bisericii noastre Ortodoxe de alte naționalități. În total, Biserica noastră are 800 de parohii în ceea ce se numește diaspora, iar numărul acestora crește. Nu avem de ce să credem că toate aceste parohii și toți acei credincioși trebuie să se întoarcă la Patriarhul Constantinopolului, mai ales când vedem ce grijă există față de credincioșii noștri.

În Turcia, de exemplu, până de curând, Biserica Rusă nu a fost deloc prezentă, pentru că noi considerăm că Turcia face parte din teritoriul canonic al Patriarhiei Constantinopolului, dar nicio lucrare nu a avut loc cu credincioșii noștri . Au existat, ocazional, unele slujbe, dar oamenii s-au simțit abandonați. Ni se adresau, dar nu puteam răspunde cererilor, pentru că ne-am gândit că Patriarhia Constantinopolului trebuie să aibă grijă de ele. Am propus, de mai multe ori, Patriarhiei din Constantinopol, să trimită acolo preoți ruși, care să fi fost sub jurisdicția sa, dar a refuzat categoric. Având în vedere situația actuală, credincioșii noștri nu mai pot primi Sfânta Împărtășanie în parohiile Patriarhiei din Constantinopol, motiv pentru care sunt preoți ai Bisericii Ortodoxe Ruse care acum oficiază și au grijă de îngrijirea pastorală a credincioșilor noștri care locuiesc în Turcia.

Au trecut câțiva ani de la întâlnirea Patriarhului Moscovei cu Papa de la Roma, în Havana. Cum se desfășoară dialogul cu Biserica Romano-Catolică, sunt necesare întâlniri similare în Rusia, de exemplu, deoarece Papa Francisc a vorbit de multe ori despre dorința sa de a veni în Rusia, sau la Vatican?Întâlnirea Papei Francisc cu Patriarhul Chiril a avut o dimensiune istorică, a deschis un spațiu larg de cooperare în toate domeniile. Lucrăm pentru a întruchipa acordurile Papei cu Patriarhul. Deocamdată nu am auzit de noi întâlniri.

Lucrăm împreună pentru a ajuta creștinii din Orientul Mijlociu. Acest ajutor este exprimat în diferite forme, în primul rând la nivel politic, dar există și ajutor umanitar, acțiuni pentru îmbunătățirea situației creștinilor care rămân în Siria și în alte țări din Orientul Mijlociu, și care au nevoie de ajutor. Biserica Catolică are o lungă istorie a activității de caritate în Orientul Mijlociu, dar în ultimul timp am început să ne coordonăm eforturile și deja vedem roadele acestei coordonări. Cred că vom intensifica interacțiunea în acest domeniu, precum și în alte domenii în care este important.

Avem un grup de lucru pentru colaborare între Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Romano-Catolică, eu sunt președinte, cu Cardinalul Koch, și discutăm despre diferite proiecte culturale, caritabile și sociale.

În ceea ce privește ajutorul care vine de la Biserica Ortodoxă Rusă în cooperare cu reprezentanții altor culte religioase din Rusia, am trimis deja mai multe tranșe de ajutoare umanitare, ridicându-se la 77 de tone. Aceste ajutoare sunt distribuite populației siriene, indiferent de apartenența religioasă.

De ceva timp, teologia face parte dintre disciplinele științifice în Rusia. Există deja o comunitate academică rusă de teologi? Această disciplină atrage studenții din instituțiile de învățământ superior seculare, care să gândească să devină mai târziu misionari religioși?

Comunitatea științifică se află în etapa de pregătire. Din momentul în care teologia a fost legalizată ca disciplină științifică, până la formarea unei comunități de teologi în spațiul universitar secular va dura ceva timp. Este suficient să spunem că, atunci când am creat primul consiliu de susținere aprobat de stat, acesta era compus din mai mult de 20 de medici, dar niciunul dintre ei nu era doctor în teologie, din simplul motiv că teologia nu era recunoscută ca știință. De atunci, au existat mai multe susțineri ale tezelor de doctorat și putem crede că, peste câțiva ani, vom avea suficienți absolvenți de teologi pentru a constitui singuri noi consilii de susținere.

Dezvoltarea teologiei ca știință în spațiul universitar secular este o necesitate a timpului nostru. Observ un mare interes pentru această disciplină, printre rectorii marilor unități superioare, și sper că teologia se va dezvolta nu numai în școlile confesionale, ci și în spațiul academic laic.”