
Vineri, 20 martie 2009, preşedintele Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Vladimir, Protopopul Chad Hatfield, a condus o întâlnire de meditaţie şi rugăciune a clerului din Mitropolia Detroit, în postul mare, numită „Reînnoirea preoţiei noastre”.
Treisprezece preoţi şi doi diaconi au participat la acest eveniment spiritual înălţător, sponsorizat de Frăţia Sfântul Ioan Hrisostomul din Mitropolia Detroit şi Consiliul Bisericilor ortodoxe din aceeaşi zonă (COCC).
Întâlnirea a fost organizată de preşedintele Frăţiei clerului şi consilier spiritual al COCC, Protopopul Roman Star, preot al Bisericii ortodoxe Sf. Inocenţiu din Redford.
Întrunirea, care a avut loc la Biserica Sf. Inocenţiu, a început cu oficierea, de către câţiva membri ai clerului, a Liturghiei darurilor mai înainte sfinţite, la ora 10:00, urmată de o cină de post. Apoi părintele Chad a ţinut trei predici în biserică, cu pauze scurte între ele.
Toţi membrii clerului din sud-estul şi centrul statului Michigan au fost invitaţi la eveniment, iar cei treisprezece preoţi şi doi diaconi care au participat, au fost din partea parohiilor patriarhale ale Moscovei, Bisericii ortodoxe din America (OCA), Dioceza Albaniei, Biserica ortodoxe sârbă, Arhidioceza antiohiană şi Dioceza patriarhală bulgară; un preot a condus 120 de mile tocmai din Battle Creek pentru a putea participa la eveniment.
Cugetările inspirate ale părintelui Chad şi oportunitatea de a co-oficia Liturghia şi de a sta în părtăşie cu fraţii preoţi au adus mare satisfacţie tuturor, iar membrii clerului aşteaptă şi alte întâlniri similare, în viitor.






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
