Cu ocazia comemorării a 85 de ani de la asasinarea Regelui Alexandru I al Iugoslaviei, la Biserica Grec-Ortodoxă a Adormirii Maicii Domnului, din Marsilia, în aceste zile a fost oificiată o Slujbă de Pomenire, în prezența Prințului Alexandru al III-lea al Serbiei și a soției sale Ecaterina.
Regele Alexandru a fost căsătorit cu Principesa Maria de România, fiica Regelui Ferdinand al României și a reginei Maria, cu care a avut 3 băieți.
Pe data de 8 octimbrie 1934, Regele Alexandru al Iugoslaviei – de fapt rege al Regatului sârbo-croato-sloven începând din 16 august 1921 – a fost asasinat de un revoluționar bulgar în timp ce se afla într-o vizită de stat în Franța, chiar în Portul Marsilia, în numele unei organizații macedonene.
Bulevardul Iuliu Maniu din București s-a numit în perioada interbelică „Bulevardul Alexandru I Unificatorul Iugoslaviei”