Activitatea jurnalistului creștin reprezintă o slujire bisericească, în lumea de astăzi

Pe 6 septembrie 2019, la Budapesta, s-a întrunit un Forum Internațional al Jurnaliștilor Creștini, pe tema „Creștinismul în lumea de azi”.

La eveniment au participat reprezentanți de frunte ai Bisericilor Ortodoxe locale, ai Bisericii Romano-Catolice și ai comunităților protestante, reprezentanți ai autorităților și ai societății civile maghiare.

În comunicarea pe care a prezentat-o ​​participanților la forum, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, participant la întrunire, a constatat că activitatea jurnalistului creștin reprezintă o slujire bisericească în lumea de astăzi.

„Un credincios care lucrează în mass-media trebuie să fie, în felul său, un predicator al lui Iisus Hristos și al Învățăturii Sale. Să devii mărturisitor al Evangheliei, în fața lumii înconjurătoare, este sarcina jurnalistului creștin”, a spus Episcopul Hilarion, citat într-un comunicat al Departamentului de Probleme Externe Ecleziastice al Bisericii Ortodoxe Ruse, pe care acesta îl conduce.

Potrivit ierarhului, jurnalistul este chemat să întruchipeze idealurile morale creștine, în profesia sa. Vorbind despre războiul actual de informații împotriva Creștinismului, atât împotriva fundamentelor credinței, cât și împotriva bisericilor și, în special, a unora dintre reprezentanții lor, Episcopul Hilarion a punctat faptul că jurnalistul creștin „nu trebuie să se folosească de procedurile malițioase ale anumitor publicații seculare”.

Acesta s-a mai concentrat, totodată, pe problema persecutării creștinilor din întreaga lume.
„În ultimele decenii, această problemă a atins proporții de anvergură, dar până de curând nu a atras atenția instituțiilor internaționale și mass-mediei. Conform datelor oferite de diverse organizații internaționale, în prezent, aproximativ 100 de milioane de credincioși ai lui Iisus Hristos sunt reprimați. Trebuie recunoscut că creștinii sunt cea mai persecutată comunitate religioasă de pe planetă”.

Încheind adresa sa, Mitropolitul Hilarion le-a cerut reprezentanților mass-mediei, prezenți în sală, să nu renunțe niciodată la principiile și conștiința lor creștină.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.