În ziua de 29 august 2019, în care credincioșii ortodocși pomenesc
în mod aparte Tăierea Capului Sfântului lor Proroc Ioan Botezătorul, în
post negru, pentru a treia oară consecutiv începând din anul 2017,
piatra pe care a răsărit-o sau a așezat-o acolo special Dumnezeu, tainic
doar de El știută – după simbolul treimic iconografic, din (sau pe) o
suprafață aproape perfect tringhiulară, pe care altfel ar fi umplut-o cu
flori de pădure – între brazii înalți ai Bucegilor din zona Moeciu-lui
de Sus, Părintele Gheorghe Colțea, din Moeciul de (mai de) Jos, a
săvârșit Sfănta Liturghie.
Alături i-au fost un
alt părinte apropiat și doar câțiva credincioși, care la o oră când
soarele abia dacă-și permitea să trimită câte o rază, smerit, spre
înlăturarea negurii desișurilor din codru, se încumetau la pas de
drumeție, pe cărările unui parc în întregime natural, pe care tot ei,
astfel, încearcă, chemându-L în rugăciunea lor pe Dumnezeu, să-l
protejeze în propria-I splendoare.
Părintele
cunoaște această piatră din tinerețe, de pe când păscând oile, acum
păstor, pe atunci ciobănaș, își promitea ca locul să fie cândva închinat
slăvirii lui Dumnezeu nu doar ca semn, ci chiar prin sfânta jertfire
“măcar” a unei Sfinte Liturghii, după cum altădată, nu foarte demult în
legea (timpului) lui Dumnezeu, înaintașii cinstitori ai Vechiului
Testament, într-un același spațiu – iar asta Părintele de acum o spune
cel mai bine! – sigilau în var, ca semn și, se vede, model pentru
posteritate, un astfel de loc, deosebit, de cinstire.
Soarele,
care în momentul Epiclezei a ajutat cu sfântă căldură credincioșii
rugători aproape înghețați până atunci de răzvrătirea dimineții
împotriva nopții – la săvârșirea acestei mari Taine înconjurându-l în
iubire pe Părintele lor – surprins în câteva imagini realizate tot de
ei, și ploaia minunată de stele aurii scuturate la modul real de brazii
protectori, ca semn de har de sfântă pustnicie, la care cu toții au fost
martori reali în acele momente, au stat dovadă a prezenței înălțătoare
divine.
Deși o mărturie scrisă nu poate cuprinde
frumusețea divină a realității trăite în această sfântă și deplină – și
cu adevărat firească și naturală – comuniune, alături de aceste
puțin-numărate rânduri, totuși ne permitem să mai alăturăm și
smeritele fotografii la fel de lipsite de pricepere în fața adevăratei
revelări, din Raiul ascuns de căile ce ni se par mereu
înguste spre Piatra Craiului (Împăratului) nostru…
