Astăzi este Înainte-Prăznuirea Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos. Tot astăzi, Biserica îi cinstește în mod deosebit pe Sfântul Ioan Iacob Românul, de la Neamț (Hozevitul), și pe Sfântul Mucenic Evsignie, pe Sfânta Nona, mama Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, pe Sfântul Ierarh Fabian, Episcopul Romei.
Sfântul Ioan Iacob, pe nume de botez Ilie, a fost fiul lui Maxim și al Ecaterinei, conform registrelor Bisericii Păltiniș (Botoșani), rămas orfan de mic de amândoi părinți și crescut de o bunică credincioasă, cel avea să îl pună, odată școlit, să îi citească regulat din Psaltire – după ce, foarte mic fiind, preluat de ea ca orfan (încă de la vârsta de 6 luni), ajunseseră cunoscuți în sat pentru faptul că îl purta într-o traistă cu ea, atunci când se ducea la lucru, traistă din care abia dacă se zărea câteodată căpușorul copilului.
Deși intrase în Mânăstirea Neamț, urmărind o viață ascetică, Sfântul Ioan a plecat în Țara Sfântă, viețuind 2 ani într-o peșteră din pustia Iordanului si alți 8 ani în lavra Sfântul Sava de pe Valea Hebronului. În noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, împreună cu ucenicul
său Ioanichie, au intrat în obștea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul
din Pustiul Hozevei, în vara următoare retrăgându-se într-o peșteră, numită
Chilia Sfânta Ana, care ținea de aceeași mânăstire.
Aici a viețuit până la mutarea sa la Domnul, ducând o viață foarte aspră, mâncând doar posmagi sau pâine cu apă.
Mânăstirea Sfântul Gheorghe din Hozeva
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul s-a mutat la Domnul pe 5 august 1960, la vârsta de 47
de ani, fiind înmormântat de Amfilohie, egumenul Mănăstirii Sfântul
Gheorghe, în peștera în care sfântul viețuise. Despre acest moment, Patericul Românesc al Arhimandritului Ioanichie Bălan are însemnat o minune:
“În ziua stabilită pentru înmormântare, a venit starețul mânăstirii, Amfilohie, cu câțiva călugări și cu pustnicii care sihăstreau în peșterile din Pustia Ruva, din apropiere. S-au urcat pe scară, sus în peșteră și, la orele 10, sâmbată, 7 august, starețul a început Slujba Prohodului.
Deodată, însă, peștera s-a umplut de nenumărate păsărele de pustie, cărora Cuviosul Ioan le dădea zilnic pesmeți să mănânce. Acum, însă, nu veniseră să primească hrană, ci au fost trimise de Dumnezeu, spre cinstirea Sfântului Ioan, ca să-l jelească și să-l petreacă spre mormânt.
Despre aceasta, starețul Amfilohie spunea: păsările ne incomodau în timpul slujbei, zburau pe capetele noastre, ne-au stins lumânările, ne-au închis cărțile, bateau din aripi deasupra trupului Cuviosului, se așezau și pe el, pe cap, pe piept, pe picioare, și fiecare glăsuia după felul ei. Ele nu voiau mâncare, ci pe Părintele lor, pe binefăcătorul lor pe care-l pierduseră”…
