Călugării au inventat o artă, pe care ei o numesc cumpătare: tăierea oricărui gând păcătos

“Sfântul Ioan Scărarul spunea: ‘Lumina, pentru călugări, sunt îngerii; lumina, pentru laici, este viața monahală’. Această teză a Sfântului Ioan precizează însăși esența vieții monahale. Viața monahală este numită și viață îngerească. Călugărul este un om care dăruiește în mod voluntar slujirea lui Dumnezeu și Bisericii, se consacră Domnului, astfel încât nimeni să nu-l distragă de la slujirea lui Dumnezeu; astfel încât nicio grijă pământească să nu devină o povară care să îl distragă de la slăvirea îngerească, aflată în centrul slujirii îngerilor.

Cunoaștem foarte puține despre îngeri. Sfânta Scriptură învață că ei stau înaintea lui Dumnezeu, pe care Îl proslăvesc în mod constant, slujind Domnului. Știm că îngerii sunt mediatori între Dumnezeu și oameni. Domnul le trimite îngeri oamenilor, ca să le aducă vestea bună, ca să îi sprijine pe oameni în căile lor. Fiecare om, credem noi, primește un înger păzitor după Botez, însărcinat să-l apere în toate căile sale. Dar nu știm mai nimic despre îngeri.

Știm că unii dintre îngeri s-au depărtat de Dumnezeu și s-au transformat în demoni. Mai știm, de asemenea, că alții, mult mai mulți, au rămas fermi. Acești îngeri nu se mai pot îndepărta de Dumnezeu, în niciun caz. Știm că duhul îngerilor se îndreaptă spre Dumnezeu și spre existența divină.

La începutul mișcării monahale, cei care deveneau călugări vedeau în modul lor de viață o cale de a arăta asemenea îngerilor. Îngerii nu se căsătoresc, nu sunt îngreunați cu grijile lumii, atenția lor nu este împrăștiată asupra numeroaselor probleme pământești. Ei se concentrează pe a face voia lui Dumnezeu și o văd ca pe o primă slujire și chemare. Când cineva devine călugăr, renunță mai presus de orice la voința sa ori, mai exact, se lasă în totalitate în mâinile lui Dumnezeu. Voința lui omenească se păstrează în el, iar dorințele sale omenești, patimile sale, uneori intră în conflict cu voința lui Dumnezeu. Cu toate acestea, călugărul se străduiește toată viața să-și supună voința, celei a lui Dumnezeu, pentru a dărui lumii sale interioare o lume duhovncească ce vine de sus, ce vine de la Dumnezeu.

Domnul Iisus Hristos este cel mai eminent exemplu, pentru fiecare călugăr. Nu era un înger. El a fost un om, un om ca noi, fără de păcat. Voința sa omenească El a supus-o în întregime voinței divine. Între voința Sa omenească și voința divină, spun Sfinții Părinți, nu a existat niciun conflict, nicio posibilitate de conflict. Voia lui Iisus Hristos a fost mereu în armonie cu voința Sa divină. Călugării sunt oameni care învață să-și supună voia, voinței lui Dumnezeu.

Cum să cunoști, însă, care este voința divină? Aceasta este întrebarea adresată adesea nu numai de călugări, ci și de laici. Mai multe mijloace fac posibilă cunoașterea voinței divine. Mai întâi, Sfânta Scriptură, pentru că în Sfânta Scriptură, mai ales în Evanghelie, Dumnezeu ne vorbește. Vocea Dumnezeului Întrupat rezonează în Evanghelie. Citim Sfânta Scriptură și pe Apostolii Petru și Pavel, pentru a cunoaște, prin Epistolele lor și prin cele ale lui Ioan și ale celorlalți Apostoli, în ce constă voința divină.

În afară de ceea ce se poate citi, în cărțile sacre sau nu, voința lui Dumnezeu se poate discerne și din evenimentele vieții noastre, când Domnul ne arată în mod clar care este voia Lui. Căutăm, uneori, să ne manifestăm propria voință, să acționăm conform acesteia, dar Domnul ne arată că voia Lui este alta. Atunci avem de ales: să acționăm conform voinței lui Dumnezeu, sau conform propriei noastre voințe. În afară de Sfânta Scriptură, putem să ne oprim și asupra lucrărilor Părinților, pentru a ne spune care este voia lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, trebuie să ascultăm mai întâi vocea interioară, conștiința noastră. Dacă ea sugerează evitarea unui anumit comportament, este mai bine să îl evităm, deoarece Dumnezeu vorbește prin vocea conștiinței. Astfel, călugării sunt oameni care sunt chemați să îndeplinească voia lui Dumnezeu pe parcursul vieții lor; ei sunt chemați să nu se supună niciodată voinței omenești păcătoase. Printr-un mod ascetic de viață, prin ascetism, prin faptul că îl au în mod constant pe Dumnezeu în minte, având în minte amintirea morții, ei se golesc de omul trupesc și dau viață omului duhovnicesc.

Duhul călugărului trebuie să se întoarcă în întregime către Dumnezeu. Aceasta înseamnă că monahul (călugărul) trebuie să avanseze în rugăciune. Nu trebuie să se roage o dată, sau de două ori, pe zi, ci toată ziua și toată noaptea. Indiferent dacă doarme sau mănâncă, vorbește cu alți oameni, mintea lui nu trebuie să fie distrasă de la Dumnezeu. Duhul lui trebuie să rămână întotdeauna în Dumnezeu, iar această rugăciune interioară nu trebuie să se oprească niciodată.

Călugării au inventat odată o cale sigură de a-și uni duhul cu Dumnezeu: Rugăciunea lui Iisus. Repetarea Rugăciunii lui Iisus conferă o anumită forță interioară, deoarece prin această rugăciune Domnul Însuși este prezent în inima omului și, nevăzut, dar în mod substanțial, îi transformă mintea și întreaga lui viață. Pentru a evita distragerea de către gânduri externe, de gânduri rele, de ideea de desfrânare sau de orice altceva, călugării au inventat o artă pe care ei o numesc cumpătare și care este tăierea oricărui gând păcătos.

Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă să învețe de la Sfinții Părinți, precum este Sfântul Ioan Scărarul și de la alții, ca gândurile păcătoase să nu fie lăsate să se instaleze imediat în om. Fiecare gând vine din afară, de la diavol sau din altă parte și, înainte de a prinde rădăcină, trece prin mai multe etape. Într-una din aceste etape, omul primește gândul, îl acceptă și apoi îi devine dificil să lupte împotriva lui. Dar dacă acest gând apare doar la orizontul minții, se poate să-l respingem, să nu-l lăsăm să se înrădăcineze în inimă.

Călugării au asimilat această artă, cu o virtuozitate de neegalat. Ei au știut ce gând vine de la Dumnezeu, ce gând vine de la cel rău; ei primeau anumite gânduri și le respingeau pe altele. Prin lupta împotriva gândurilor rele, ei au cucerit patimile păcătoase deoarece, așa cum spun Sfinții Părinți, nicio patimă nu poate fi instituită fără un gând rău: mai întâi vine gândul, apoi se înrădăcinează câte puțin în inima omului, aduce patima, iar patima duce la păcat.

Viața monahală nu este pentru toată lumea [deși aceasta nu înseamnă că valorile monahismului nu trebuie să fie aplicate deopotrivă vieții oricărui credincios care se crede ortodox! / Nota traducătorului]. Călugării sunt acei oameni rari care sunt hotărâți să urmeze calea urmată de Domnul Iisus Hristos până la sfârșit. Despre această cale, Domnul a spus că nu toți au putut să o înțeleagă (Sfânta Evanghelie după Matei 19,12). De fapt, nu fiecare om este capabil să urmeze calea monahală și nu fiecare om este chemat la viața monahală. Dacă cineva nu simte în sine chemarea la această viață, este mai bine să nu se forțeze în asta. Vocația monahală este o voce a lui Dumnezeu care răsună în inima omului și, în general, din tinerețe, omul înțelege că el este ales de Dumnezeu pentru viața monahală.

În Troparul Sfântului Serghie, cântăm: ‘L-ai iubit pe Hristos din tinerețea ta, fiind binecuvântat’. Noi vedem la copiii noștri, la copiii pe care îi aducem la Biserică, cum pe unii suntem nevoiți să-i aducem aproape cu forța: nu le place Biserica, se plictisesc, se grăbesc să iasă, n-au stare; alții, dimpotrivă, de la o vârstă fragedă, sunt atrași de Biserică, se bucură de ea, slujba îi atrage, sunt interesați de Sfânta Scriptură și de obiectele sfinte, toate îi atrag. Ei sunt copiii pe care Domnul Însuși îi cheamă, nu neapărat ca monahi, deși unii pot alege această cale mai târziu. Într-o etapă a vieții sale, omul trebuie să recunoască vocea lui Dumnezeu, să o audă, să asculte la ceea ce îl cheamă Dumnezeu și, dacă Domnul îl cheamă la monahism, trebuie să răspundă cu umilință, cu recunoștință și teamă față de Dumnezeu, acestei chemări dumnezeiești.

Nu trebuie să devii călugăr din alte motive, cum ar fi o căsătorie ratată, spre exemplu, sau pentru că nu ai găsit un partener de viață, sau din vreun alt motiv secundar. Numai o vocație de neclintit, când cineva este sigur că a fost făcut pentru această viață, că vrea să ducă o astfel de viață, poate fi motiv de a deveni călugăr.

Sfântul nostru Părinte Serghie a demonstrat, în toată viața sa, idealul vieții monahale. Contemplând călătoria sa, ne rugăm și venerăm sfintele sale moaște, alergând să ne rugăm în ziua sărbătorii sale. Venim la această mănăstire sfântă, pentru a atinge duhul în care a trăit și care a inspirat zeci, sute, mii de călugări de-a lungul secolelor. Această inspirație pe care a insuflat-o monahismului rusesc, care dăinuiește în această mănăstire sfântă, nu s-a stins, va rămâne până la sfârșitul veacurilor. Credem că viața monahală nu va fi niciodată epuizată, că în fiecare generație Domnul va ridica oameni dedicați pentru a se alătura acestei oștiri de luptători ai lui Hristos, astfel încât viața monahală să nu moară, ci să continue să sporească.

Să ne amintim perioada recentă a persecuțiilor împotriva Bisericii, din secolul al XX-lea, când autoritățile nu au permis construirea de mănăstiri sau, chiar mănăstirilor existente, să primească noi călugări. În Biserica Ortodoxă Rusă erau 20 de mănăstiri. Astăzi sunt aproape 1000.

De unde vin oamenii de astăzi pentru a umple mănăstirile? Sunt în principal tineri bărbați și femei care au venit să se dedice vieții monahale. Nu poate fi decât un singur răspuns: Dumnezeu i-a chemat, astfel încât să avanseze pe acea cale îngustă pe care puțini sunt capabili să o înțeleagă. Noi credem că viața monahală va continua să sporească în Biserică și că, între zidurile acestei sfinte Lavre, viața monahală nu va fi niciodată sărăcită de rugăciunile Sfântului nostru Părinte Serghie și ale tuturor călugărilor sfinți. Amin.”

O traducere KSLCătălin, după un cuvânt susținut pe 18 iulie 2019, la Sărbătoarea Sfântului Serghie de Radonej, făcătorul de minuni, de către Mitropolitul Ilarion, președinte al Departamentului pentru Relații Externe al Patriarhiei Moscovei, în Biserica Pogorârea Duhului Sfânt, din Lavra Sfintei Treimi și a Sfântului Serghie.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.