APEL al Episcopului Teodosie de Raška-Prizren, pentru asistarea persoanelor vulnerabile din nordul Kosovo și Metohija

“Din cauza situației umanitare grave din nordul provinciei Kosovo și Metohija, cauzată de decizia instituțiilor kosovare de a impune tarife de 100% pentru toate bunurile provenite din centrul Serbiei, precum și alte măsuri restrictive ale Priștinei, Eparhia Raska-Prizren se adresează urgent fâcând apel la toate Eparhiile Bisericii Ortodoxe Sârbe și la organizațiile umanitare, să organizeze colectarea de ajutoare umanitare pentru populația cea mai vulnerabilă.

Prin impunerea de tarife de 100% pentru toate bunurile din centrul Serbiei, contrar tuturor regulilor organizației CEFTA, care garantează comerțul liber și echitabil în conformitate cu standardele internaționale și mai ales europene, a fost impusă o povară, în special populației sârbe din Kosovo și Metohija, care până acum a fost alimentată în mare măsură cu bunuri importate din Serbia centrală, întrucât sunt mai accesibile decât produsele disponibile în prezent în magazinele din sudul Kosovo.

Discriminarea bazată pe originea bunurilor, care ne amintește de cele mai întunecate vremuri din istoria europeană, este cea mai gravă încălcare a drepturilor omului. Alături de acțiunea de incendiere demonstrativă și de distrugere a bunurilor sârbești, din urmă cu câteva luni, la care autoritățile din Pristina nu au reacționat, s-a produs o deteriorare multilaterală a relațiilor și securității interetnice pe întreg teritoriul Kosovo și Metohija, cu consecințe imprevizibile.

În acest moment, situația din nordul Kosovo amenință cu seriozitate să devină alarmantă, în special pentru populația cea mai săracă și vulnerabilă din punct de vedere social, care nu are nicio posibilitate să achizitioneze bunuri mai scumpe din sudul Kosovo sau să călătorească în afara provinciei și să aducă mărfuri în cantități mai mici acasă. Dacă această situație nesustenabilă va continua, ea va influența evacuarea treptată a populației sârbe rămase, ceea ce este în mod evident obiectivul autorităților din Priština, care reprezintă cu ipocrizie această problemă umanitară drept politică și îi folosesc pe sârbii din Kosovo ca ostateci. Chiar și trimiterea de ieri a unor cantități ridicole de mărfuri de către instituțiile de la Pristina pe strada bosniacă din nordul Mitrovica era în primul rând o demonstrație teatrală pe care presa independentă o putea verifica.

De aceea, Eparhia Raška-Prizren, care a stat întotdeauna alaturi de poporul său, în cele mai dificile momente, și acum, printr-un apel de ajutorare, informează publicul că două puncte umanitare bisericești vor fi deschise în curând – la Biserica Sfântul Dimitrie, din Mitrovica de Nord, și în Mănăstirea Banjska, din Municipiul Zvečan. Cantitățile existente de alimente și alte bunuri vor fi transferate de urgență din rezervele bucătăriilor din Eparhie, care hrănesc zilnic aproximativ 2000 de persoane vulnerabile, în primul rând în Pomoravlje, în Kosovo. Prin aceasta, Biserica noastră va încerca să ajute cât mai mult posibil, prin livrarea de pachete umanitare. Ajutoarele vor fi distribuite tuturor persoanelor vulnerabile, indiferent de religie și origine etnică, așa cum am făcut de mai mulți ani.

Ne așteptăm ca organizațiile umanitare, în special Crucea Roșie, atât în ​​țară, cât și în străinătate, să răspundă rapid la apelul nostru umanitar și că bunuri umanitare vor fi livrate în Kosovo și Metohija în următoarele zile și săptămâni.

Vă atragem atenția că acest apel nu constituie o ingerință în politică, ci este mai degrabă o reacție a Bisericii la abuzuri fără precedent comise împotriva oamenilor nevinovați, în special a oamenilor credincioși din nordul Kosovo și Metohija, care sunt privați de libertățile și drepturile fundamentale, prin măsuri restrictive. De asemenea, așteptăm ca instituțiile internaționale să răspundă mai urgent la această situație și să ajute la găsirea unor soluții care să protejeze drepturile cetățenilor și să permită o viață normală, care acum nu este posibilă.

Episcopul de Raška-Prizren
Teodosie”

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.