Cu binecuvântarea IPS Irineu: Workshop de restaurare pictură pe lemn în Biserica din Vința

Conferințele ASTREI. Workshop de restaurare pictură pe lemn la Muzeul ASTRA
Ediția a VI-a

În perioada 10-14 iunie 2019, Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, fiind organizate în parteneriat media oficial Lăcașuri Ortodoxe®, organizează prin Centrul ASTRA pentru Patrimoniu evenimentul Conferințele ASTREI. Workshop de restaurare pictură pe lemn, Ediția a VI-a.

Muzeul ASTRA va fi gazda acestui eveniment care va reuni peste 50 de participanți. Specialişti din cadrul Centrului ASTRA
pentru Patrimoniu, studenţi ai Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu și invitați din Satu Mare, Bacău, Covasna, Harghita, Hunedoara, Argeș, București, Călărași, Dolj, Braşov, Vâlcea, Gorj, Prahova, Neamț, Vaslui, Sibiu vor participa la această acțiune ce are ca scop redarea stării de sănătate a elementelor din lemn pictat din componența iconostasului Bisericii din Vința, județul Alba.

,,În urma acordului de salvare a picturii din interiorul bisericii din Vința, județul Alba, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop IRINEU, echipa Muzeului ASTRA a efectuat operația de consolidare profilactică a straturilor picturale, urmată de desprinderea controlată a pânzelor interstițiale și demontarea elementelor din lemn pictat, respectiv boltă și iconostas (naos), peretele despărțitor dintre naos și pronaos și tavan pronaos. Pictura a fost realizată în perioada 1819 – 1821 de Simion Silaghi-Sălăjeanu. Până în prezent s-au efectuat investigații fizico-chimice, investigații biologice și intervenții de restaurare pe elementele din lemn pictat ce formează bolta bisericii, în cadrul Centrului ASTRA pentru Patrimoniu. În urma restaurării (2019-2021), cele 65 elemente din lemn pictat, aproximativ 100 m² de pictură (41 elemente reprezentând bolta, iconostasul din naos, peretele despărțitor dintre naos și pronaos și 24 elemente reprezentând tavanul din pronaos) vor fi valorificate prin repunerea lor în interiorul bisercii reconstruite în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Biserica se va reloca în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului cu toate elementele constitutive”, a declarat conf. univ. dr. Geanina Ionescu, Director Centrul ASTRA pentru Patrimoniu.

Deschiderea oficială a Workshop-ului de restaurare, aflat la cea de-a VI-a ediție, va avea loc luni, 10 iunie 2019, ora 9 la Centrul ASTRA pentru Patrimoniu, Pădurea Dumbrava, nr. 16-20, Poarta 3, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. În cadrul evenimentului se va face o prezentare a Bisericii din Vința, se vor prezenta elementele din lemn pictat care formează iconostasul, se vor efectua analize cu spectrometrul de fluorescență de raze X portabil. În perioada 10-14 iunie 2019 se va desfășura procesul de restaurare a celor 7 elemente din lemn pictat din structura iconostasului Bisericii din Vința. În data de 14 iunie 2019, în clădirea Centrului ASTRA pentru Patrimoniu vor avea loc dezbaterile finale.

INFO TEXT & Coordonator eveniment: Conf. univ. dr. Geanina Ionescu, Director Centrul ASTRA pentru Patrimoniu
Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu. Lăcașuri Ortodoxe® este partener media oficial al evenimentelor.
Cosmin Călinescu
Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA Sibiu

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.