Joi, 23 aprilie 2009, la Reşedinţa patriarhală din Bucureşti, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-a primit pe Alteţa Sa Serenisimă Prinţul Albert al II-lea de Monaco aflat în România într-o vizită oficială.
În cadrul convorbirilor, au fost discutate mai multe teme de interes comun, precum: afirmarea valorilor creştine în context european; dialogul intercreştin, interreligios şi intercultural; soluţiile oferite de spiritualitatea creştină la criza economică globală etc.
În acest sens, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat faptul că valorile creştine, care constituie însăşi matricea Europei, trebuie afirmate şi apărate cu tărie în contextul unei accentuate secularizări care ameninţă însăşi identitatea continentului nostru.
Preafericitul Părinte Patriarh a amintit de sprijinul pe care comunităţile ortodoxe române din străinătate îl primesc din partea altor Biserici creştine, prin oferirea de lăcaşuri de cult, ceea ce constituie o modalitate concretă de cooperare intercreştină. Drept urmare, Preafericirea Sa a remarcat trecerea graduală de la un dialog intercreştin şi interreligios teoretic la unul practic, existenţial, care răspunde solidar problemelor concrete ale oamenilor.
Alteţa Sa Prinţul Albert al II-lea de Monaco a subliniat importanţa tezaurului cultural creştin european şi nevoia unei cooperări practice în domeniul cultural, economic şi ecologic. În acest sens, a apreciat receptivitatea României pentru sursele energetice alternative: energie solară, eoliană etc.
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
