Interviu și noi lămuriri acordate de Patriarhul onorific Filaret (Denisenko) al noii Biserici a Ucrainei

“Patriarhul de Onoare” Filaret (Denisenko) al Ucrainei a acordat primul său interviu site-ului ucrainean “Glavcom”. Este, de asemenea, pentru prima dată când vorbește despre evenimentele care au avut loc cu o zi înainte de “Consiliul de Reunificare” de la Kiev și explică de ce nu a fost invitat la Constantinopol pentru acordarea Tomosului. Va oferim traducerea acestui interviu, în rândurile de mai jos:

“– Sanctitatea Voastră, ce emoții ați simțit când Ucraina a primit Tomosul?
– Bineînțeles, suntem încântați că Biserica Ortodoxă Ucraineană a primit în sfârșit Tomosul de Autocefalie de la Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. Am vorbit cu el de mai multe ori despre asta. Am vorbit cu el pe motiv că, în 1924, Biserica Poloneză a primit autocefalie, ori ea era parte a Mitropoliei de la Kiev. Apoi Patriarhul Ecumenic a întemeiat [autocefalia noastră] pe faptul că, în 1686, Mitropolia Kievului a fost reunită ilegal cu Patriarhia Moscovei. Aceasta înseamnă că Polonia este teritoriul canonic al Patriarhiei de Constantinopol. Am procedat în același fel. Dar, timp de 25 de ani, [Patriarhia] nu a decis să acorde Tomosul. Când Domnul a creat alte condiții, Patriarhul Ecumenic, în ciuda faptului că Moscova s-a opus categoric, ne-a acordat și autocefalia. Deși am spus de la început că facem parte din Patriarhia sa. Tocmai de aceea, Consiliul ținut la Kiev pe 15 decembrie nu a fost Consiliul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, ci cel al Mitropoliei de la Kiev, ca parte a Patriarhiei de Constantinopol. Nu reprezentantul Bisericii Ucrainei a prezidat acest Consiliu, ci reprezentantul Patriarhiei de Constantinopol. La Consiliu au fost prezenți ierarhii Patriarhiei de Constantinopol care au avut drept de vot. Doar după acest Consiliu, Patriarhul Ecumenic a acordat Tomosul de Autocefalie. Aceasta înseamnă că, de la data de 6 ianuarie, când s-a întâmplat acest lucru, suntem deja o Biserică legitimă, adică o Biserică autocefală canonică.

– Ați fost invitat la Istanbul pentru solemnitățile de acordare a Tomosului?
– Nu am primit nicio invitație. Nu am fost invitat, pentru că ei [Patriarhia Constantinopolului] nu vor să recunoască Biserica Ortodoxă Ucraineană cu statut de patriarhat, iar ei o recunosc acum cu un statut mitropolitan. Acum, eu sunt patriarh și dacă aș fi fost prezent la această ceremonie ca patriarh, ar fi însemnat că Patriarhul Ecumenic ar fi recunoscut Biserica Ortodoxă Ucraineană cu statut de Patriarhie. El (Patriarhul Ecumenic) nu exclude că Biserica Ucraineană poate avea statutul de Patriarhie. Când și care sunt condițiile pentru a ajunge acolo? Dacă toată Ortodoxia Ucraineană se unește într-o singură Biserică, va fi baza acordării statutului de Patriarhie Bisericii Ortodoxe Ucrainene. De asemenea, suntem o Patriarhie, dar numai în Ucraina, adică o Patriarhie nerecunoscută. Și suntem recunoscuți ca Mitropolia Kievului. Totodată, scopul nostru, sarcina noastră, este de a continua unirea [în noua Biserică] a parohiilor și a clerului Patriarhiei Moscovei. Când ne vom uni, ne vom întoarce la Patriarhul Ecumenic să-i cerem să ne acorde statutul patriarhal.

– Care a fost cea mai mare complicație în pregătirea Consiliului de Reunificare? Doi ierarhi au venit din Biserica Patriarhiei Moscovei, cât de mulți ați așteptat?
– 12 ierarhi ai Patriarhiei Moscovei s-au adresat Patriarhului Ecumenic, să-i ceară să acorde Tomosul. Este adevărat că numai doi dintre ei au venit la Consiliu, motiv pentru care Patriarhia de la Kiev [una dintre grupările schismatice / LO] a stat la baza realizării acestui Consiliu. În opinia mea, dacă acești doi ierarhi nu ar fi venit, Consiliul ar fi avut totuși loc și rezultatele ar fi fost aceleași. Dar dacă Patriarhia de la Kiev s-ar fi divizat, nu ar fi existat un Consiliu, nici un Tomos. De aceea, la baza realizării Consiliului au fost Patriarhia de la Kiev și Biserica Ortodoxă Autocefală din Ucraina [o altă grupare schismatică / LO]. Acesta din urmă avea 1000 de parohii înregistrate și 15 ierarhi. Dar din Patriarhia Moscovei erau doar doi ierarhi și aproximativ 30 de parohii. Desigur, participarea Patriarhiei Moscovei la acest Consiliu a fost minimă, însă, formal, a avut loc reunificarea celor trei Biserici.

– Ați spus că dacă Patriarhia de la Kiev s-ar fi divizat, nu ar fi avut loc un Consiliu. Ținând cont de conflictul care a apărut între dumneavoastră și Mitropolitul Mihail [Zinchevici, un alt candidat], înainte de începerea Consiliului, a existat o schismă reală?
– Nu a existat nicio dezbinare în Patriarhia de la Kiev. Aceasta înseamnă că, chiar dacă Mitropolitul Mihail nu și-ar fi retras candidatura [pentru alegerea ca primat], Patriarhia de la Kiev ar fi existat. Dar nu ar fi existat un Consiliu.

– Mitropolitul Mihail a trebuit să-și retragă candidatura. A fost o condiție impusă de dumneavoastră?
– Nu, a fost condiția Patriarhiei de Constantinopol, când [Patriarhul Bartolomeu] a văzut că Patriarhia de la Kiev era divizată când apăruse problema care să devină candidat la postul de primat. Nu a fost vorba despre schisme în cadrul Patriarhiei de la Kiev, ci tocmai despre alegerea unuia sau a celuilalt candidat. Condiția Patriarhului Ecumenic era să renunț la candidatura mea ca Patriarh. Pentru că sunt Patriarh, iar Patriarhul Ecumenic a acceptat să acorde Tomosul Bisericii Ucrainene cu statut de Mitropolie. Am refuzat [cererea] și acest lucru l-a satisfăcut pe Patriarhul Ecumenic. În același timp, el a spus că cel pe care îl vom recomanda va deveni primat. L-am recomandat pe Mitropolitul Epifanie. Consiliul Episcopilor Patriarhiei de la Kiev l-a sprijinit, iar apoi Mihail și-a depus candidatura. Văzând această situație, reprezentantul Patriarhului Ecumenic, Mitropolitul Emmanuel, după consultarea Patriarhului, a hotărât să părăsească întâlnirea și să nu mai organizeze un Consiliu. Dar am avut dreptul să susțin candidatura Mitropolitului Epifanie.

– Dar ce a împiedicat, ca printr-un vot obișnuit să fie ales un candidat demn între ierarhi? Nu așa ar fi fost onest?
– Dacă, din partea Patriarhului Ecumenic, nu ar fi fost pusă condiția că trebuie renunț, ca patriarh, să fiu primat, aș fi obținut majoritatea voturilor. Înțelegeți unde este problema? Pentru că dacă nu renunțam și aș fi fost ales, deveneam primat cu rangul de patriarh. Apoi, Biserica Ucraineană nu ar mai fi avut statutul de Mitroplie, ci de Patriarhie.

– Dar aici vorbim despre Episcopii Epifanie și Mihail, care la momentul votului ar fi putut sublinia cu calm cine se bucură de susținere…
– Da, am insistat ca Mitropolitul Mihail să-și retragă candidatura, pentru că am vrut ca Primatul să fie Mitropolitul Epifanie. Patriarhul Bartolomeu mi-a dat dreptul să renunț la candidatura mea, dar și să susțin candidatura care, în opinia mea, era cea mai bună.

– Încă înainte de alegerea sa ca primat, este corect ca Mitropolitul Epifanie să fie numit “mâna voastră dreaptă”. Primatul noii Biserici este un tânăr. Este bine sau sau rău pentru Biserică?
– Am devenit exarh când aveam 37 de ani. Tinerii nu reprezintă un obstacol în conducerea Bisericii. O persoană tânără poate să facă și ea asta. Când am devenit tânăr exarh, am făcut-o în așa fel încât exarhatul ucrainean al Patriarhiei Moscovei să aibă 60% din parohiile întregii Patriarhii a Moscovei. Sub conducerea mea, închiderea de biserici s-a oprit. În timpul predecesorului meu, Mitropolitul Ioasaf, bisericile au fost închise cu zecile și sutele. Ceea ce joacă un rol improtant nu este vârsta, ci abilitățile. Iar experiența se dobândește în timp. Și dacă luăm în considerare cazul Mitropolitului Epifanie, el este tânăr, neexperimentat, așa că trebuie să o dobândească, să asculte, să nu facă greșeli, să aibă un scop precis. La ce ar trebui să aspire? La ceea ce este util Bisericii Ucrainene. Nu Moscovei sau Constantinopolului, ci Bisericii Ucrainene. Și ce este util Bisericii Ucrainene? Îi este utilă reunificarea într-o singură Biserică Ortodoxă Ucraineană. Acesta este scopul lui! Dacă merge pe această cale, va avea sprijinul poporului și al Bisericii. Dacă dorește să fie agreabil unuia sau altuia, nu va avea sprijinul oamenilor.

– Cum îl puteți caracteriza pe tânărul primat, ce tip de persoană este el?
– Am propria mea impresie despre asta, dar nu vreau să vorbesc despre ea.

– La începutul lunii februarie, a avut loc prima sesiune a Sinodului. Printre membrii săi, majoritatea covârșitoare a constat din reprezentanții fostei Biserici a Patriarhiei de la Kiev. Asta nu ajută pe toată lumea. Într-un interviu pentru Glavkom, Episcopul Macarie [Maletici] s-a plâns de faptul că se presupune că ar fi existat un acord pentru un anumit procent de reprezentare a fiecăreia dintre cele trei Biserici vechi, care nu s-a observat. Deci, despre ce a fost vorba?

– Am căzut de acord cu Patriarhul Ecumenic că Patriarhul Filaret, Mitropolitul Macarie și Mitropolitul Simeon vor fi membri permanenți ai Sinodului. Și ceilalți ierarhi, așa cum a cerut partea greacă, trebuie să fie, la rândul lor, membri ai Sfântului Sinod. Mitropolitul Epifanie a ales componența provizorie a Sinodului, pentru un an sau un an și jumătate. Și după aceea trebuie să vină și alții, la rândul lor, din tot episcopatul Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Aceasta este ordinea pe care ne-au oferit-o grecii. Aceasta nu înseamnă că o astfel de comandă ne satisface. Personal, asta nu mă ajută. De asemenea, la următorul Consiliu Local, va fi necesar să se adopte statutul Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Mitropolia de la Kiev nu se află în structura Patriarhiei din Constantinopol, pentru a folosi aceste statute, aceste statute grecești. Noi, ca Biserică Autocefală, trebuie să avem statutele noastre ucrainene, care trebuie să fie confirmate de Consiliul Local. Din acest motiv, așteptăm convocarea Consiliului Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, unde va trebui să adoptăm statutul Bisericii noastre.

– Cum vor diferi de redactarea lor “grecească”, acum folosită de Biserica Ortodoxă Ucrainiană?
– Principalul lucru este schimbarea numărului de membri permanenți ai Sinodului. Nu să fie trei, ca acum, ci mai mult, cam doisprezece. Pentru ceilalți, rămâne posibilitatea ca, la rândul lor, să fie membri temporari ai Sinodului. Membrii permanenți ai Sinodului trebuie să fie ierarhi autoritari din centrul, vestul, estul, sudul și nordul Ucrainei. Pentru ca toată Ucraina să poată fi reprezentată la Sinod de către membri permanenți, adică așa cum s-a întâmplat până acum în Patriarhia de la Kiev. Așa a fost în Biserica Ucraineană, aceasta a fost ordinea și tradiția care nu sunt noutăți pentru noi.

– Potrivit prevederilor statutare și condițiilor din Tomos, primatul Bisericii Ucrainene poate defini candidaturile Sinodului conform principiului vechimii întronizării episcopale. Dar, la prima compunere a Sinodului, mulți ierarhi au fost absenți, care erau hirotoniți înaintea celor aleși. Printre altele, Episcopul Mihail, care a fost menționat anterior, s-a plâns într-un interviu pentru Glavkom că tocmai acesta era cel care, potrivit datei hirotonirii, urma să fie ales în Sinod. Deci, după ce principiu se formează Sinodul?
– Așa cum am spus deja, tradiția care a fost stabilită în Biserica Ucraineană este, în plus, aceeași cu cea din Patriarhia Moscovei, anume că membrii Sinodului reprezintă regiunile. Acesta este primul punct. Al doilea este autoritatea ierarhilor. El poate fi vechi prin hirotonie, dar de fapt nu poate să administreze. Avem astfel de ierarhi și nu este doar unul. Ei au slujit mult timp, dar nu au o capacitate determinata. Astfel de oameni nu pot conduce întreaga Biserică. Și acest principiu al vechimii hirotonirii nu este corect. Biserica nu a fost niciodată ghidată de acest principiu. A înființat primați tineri, iar cei bătrâni au rămas în eparhiile lor.

– L-ați sfătuit pe primat să numească pe cineva în Sinod?
– Până acum nu, toți sunt candidații săi.

– Statutul nu precizează exact cum ar trebui să funcționeze componența prezentă a Sinodului. Cât timp trebuie să așteptați rotația, după ce principiu ar trebui să aibă loc?

– Ordinea trebuie să fie următoarea: convocarea mai întâi a Consiliului local, adoptarea statutului Bisericii Ortodoxe Ucrainene. În acest statut, trebuie să fie înregistrată toată această ordine. Și apoi, în baza statutului, alege Sinodul. Dar subliniez din nou: în Sinod trebuie să fie reprezentate toate regiunile Ucrainei, atât între membrii săi permanenți, cât și între cei temporari.

– Aceasta înseamnă că alți episcopi, Episcopul Mihail menționat sau Episcopul Clement al Crimeii, care prin statutul curent, în funcție de vechimea întronizării lor episcopale ar fi trebuit să fie membri ai celei de-a doua componențe a Sinodului, ar putea să fie excluși, să nu aibă dreptul la rândul lor?
– Ar putea să nu ajungă acolo, ar putea muri (zâmbește)… În ultimii ani, astfel de situații au avut loc de mai multe ori. De asemenea, pentru noi, nu este ceva nou, neobișnuit. Am experimentat acest lucru de peste 25 de ani.

– Cum vede Patriarhia Ecumenică faptul că Ucraina dorește să schimbe statutul elaborat cu Constantinopolul?
– Ne-au spus următoarele: adoptați pentru moment statutele pe care vi le propunem și când primiți Tomosul veți fi o Biserică autocefală și veți adopta statutele care vă sunt vouă necesare.

– Cum s-ar spune, nu există nicio limitare, niciun conflict?
– Nu. Noi acționăm în mod legal, nu împotriva Patriarhiei Ecumenice. Suntem recunoscători Patriarhului Ecumenic pentru ceea ce a făcut. Dar dacă suntem o Biserică autocefală, trebuie să acționăm în interesul Bisericii noastre, al țării noastre și al Statului nostru.

– Dacă permiteți, să revenim la ziua acordării Tomosului Bisericii Ucrainene, din Istanbul. La acest eveniment solemn au fost prezente numeroase personalități. Printre acestea, s-a aflat Victor Iușcenko. Care este rolul său în acordarea autocefaliei Bisericii Ucrainene?
– Rolul lui a fost grozav. Când a fost Președinte, a ajutat activ Biserica să primească Tomosul. L-a întâlnit pe Patriarhul Ecumenic, și-a trimis reprezentanții acolo. Ei au ajuns la acest punct încât Patriarhul Ecumenic să accepte să primească Biserica Ucraineană în sânul Patriarhiei de Constantinopol. Adică nu am fi fost o Biserică autocefală, ci o parte din Patriarhia Constantinopolului. Dar nu am fost de acord cu asta. Îmi amintesc că am adunat toți ierarhii din această sală, l-am invitat pe Victor Iușcenco și i-am spus că nu suntem mulțumiți de statutul de Biserică recunoscută, ci în sânul Patriarhiei Constantinopolului. A făcut multe. Dar Petru Poroșenco a făcut ceea ce ne-am dorit. Și am vrut să devenim Biserica Autocefală. Iar Patriarhul Ecumenic a fost de acord atât cu Poroșenco, cât și cu noi, ierarhii. Unii spun că Statul s-a implicat. Statul nu s-a amestecat, a ajutat. Iar noi am trimis apelul, toți ierarhii Patriarhiei de la Kiev, ai Bisericii Autocefale și 12 ierarhi ai Patriarhiei Moscovei. Adică, Biserica lansat apelul, iar apelul Președintelui este de ajutor. Și de ce a ajutat Președintele, când Biserica este separată de Stat? Pentru că fără o Biserică independentă nu poate exista nici un Stat independent. Pentru că, prin îngrijirea Statului, a independenței sale, a ajutat Biserica să devină independentă. Și dacă, în Ucraina, nu s-ar fi produs divizarea din 1992 de la Consiliul de la Harkov și Biserica ar fi fost una, nu ar fi existat niciun război. Putin nu a r fi avut niciun sprijin din partea Bisericii și a societății, în Ucraina. Fără sprijin, nu ar fi decis să atace. Dar el are sprijinul Patriarhiei Moscovei. Acest lucru l-a înțeles Iușcenco și apoi și Poroșenco.

– La Istanbul a fost prezent, de asemenea, omul de afaceri Alexander Petrovsky. În fotografii, îl putem vedea cu purtătorul de cuvânt al Parlamentului, Andrei Parubi și cu Mitropolitul Epifanie. De ce este important acest om pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană?
– Este important ca orice mecena protector. Rolul lui este acela de protector, dar protectorii nu conduc Biserica. Dacă vor să conducă Biserica, noi ne distanțăm de ei.

– Au existat din aceștia?
– Au fost unii în Patriarhia Moscovei. În perioada mea, niciunul dintre protectorii bogați nu a încercat să conducă Biserica noastră.

– Alexander Petrovsky are o reputație controversată. I se atribuie un trecut criminal. Poate acest lucru să se reflecte negativ asupra autorității noii Biserici?
– Dacă Biserica va merge conform voinței lui, aceasta îi va afecta autoritatea. Dar dacă Biserica ignoră dorințele și voința lui, dacă acestea nu sunt utile Bisericii, nu va fi influențată. Există mulți patroni în Ucraina. Ei sunt utili Bisericii, dar unii vor să o conducă.

– Cum s-ar spune, domnul Petrovsky este util Bisericii?
– Până acum nu am văzut că ar dăuna Bisericii. Reputația lui este problema lui. Și nu a fost dăunătoare pentru Biserică, pentru că nu am lăsat să se întâmple asta.

– Într-unul din ultimele interviuri, Mitropolitul Epifanie a menționat că mai mult de 400 de parohii au trecut de la Patriarhia Moscovei la Biserica Autocefală. Dar dintr-un total de 12000. Ce rezultat ați așteptat?
– Considerăm că majoritatea covârșitoare, mai mult de două treimi, trebuie să treacă de la Biserica Patriarhiei Moscovei la Biserica Ortodoxă din Ucraina. Și asta va trebui făcut. Fie că se întâmplă acest lucru în trei ani, cinci ani sau douăzeci și cinci de ani, acest lucru trebuie să se întâmple absolut. Pur și simplu pentru că există Statul Ucrainean. Și el nu poate exista, dacă nu există o Biserică Ortodoxă unită. Și oricine ar fi Președinte ucrainean, datoria lui va fi să păstreze independența Statului. Acest lucru nu înseamnă că în Ucraina există doar Biserica Ortodoxă. Există greco-catolici, romano-catolici, protestanți, evrei și musulmani. Dar cea mai importantă religie din Ucraina este Biserica Ortodoxă. De aceea are o misiune care nu este ușoară. Desigur, Biserica Greco-Catolică joacă un rol important, deoarece 9% din populația ucraineană îi aparține.

– Scopul Bisericii Ucrainene este reunificarea, dar cum să se ajungă la ea dacă reprezentanții Patriarhiei Moscovei nu doresc niciun contact? Cum vedeți această unificare, ce s-ar putea discuta cu Biserica Patriarhiei Moscovei?
– Adevărul este că astăzi nu sunt de acord, dar mâine vor fi. În 1992, nimeni nu credea că Ucraina va primi Tomosul de Autocefalie. În același mod, sunt 100% sigur că va avea loc reunificarea. Dar când, nu știu. Ierarhii, clericii și enoriașii se vor alătura Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Ei vor veni, pentru că trăiesc în Statul Ucrainean.

– Care poate fi catalizatorul reunificării?
– Catalizatorul este faptul că Biserica Rusă din Ucraina nu poate fi numită Ucraineană, conform legii adoptate de Parlament. Acesta este primul punct și ajută. Al doilea punct este legea alegerii unui centrului pentru fiecare comunitate religioasă. Până în prezent, nu exista un astfel de mecanism, dar acum există datorită Parlamentului. Aceasta, de asemenea, permite reunificarea.

– Biserica Patriarhiei Moscovei acuză Statul de imixtiune. Se pare că au fost trimise scrisori de către administrația regională catre șefii administrațiilor raionale, obligându-i să organizeze adunări parohiale, astfel încât comunitățile să se conformeze legii și să-și schimbe numele lor, în funcție de centrul organizației lor religioase. Sunt cunoscute astfel de fapte?
– Statul contribuie, este un fapt. În același mod în care Președintele a ajutat la obținerea Tomosului. Dar Statul contribuie, așa după cum a făcut și Președintele, din pozițiile sale de guvernare, pentru a se apăra. Dacă Președintele trebuie să apere Statul? Toți spun că trebuie. Și cum? Prin modul în care o face. Autoritățile, la fața locului, contribuie la unitatea societății ucrainene sau nu? Sau ar trebui să dividă societatea?

– Dar Statul și Biserica sunt separate, unde este limita dintre amestesc și cooperare?
– Da, sunt separate. Biserica nu se amestecă în politică, iar Statul nu interferează cu viața internă a Bisericii. Știu vremurile când se amesteca, știu cum acționa puterea sovietică și cum acționează acum puterea actuală. Este o atitudine diametral opusă față de Biserică. Dacă, în epoca sovietică, exista o dependență totală a Bisericii față de Stat, acum avem libertate totală. Dar nu trebuie să uităm că Biserica este poporul, iar poporul este Statul. De asemenea, Biserica influențează Statul, dar din punct de vedere moral, ea neinterferând cu problemele sale interne.

– Patriarhia Moscovei acuză Statul Ucrainean pentru că este de partea unei Biserici…
– Bineînțeles, Statul se află de partea Bisericii care îl susține. Nu este numai de partea Bisericii Ortodoxe, ci și de a Bisericii Greco-Catolice, a Bisericii Romano-Catolice, a musulmanilor și a evreilor. Biserica este de partea tuturor celor care susțin Statul și contra celor care acționează împotriva Statului.

– Adică, considerați legitim că Statul îi obligă pe funcționari, prin asemenea scrisori, să influențeze parohiile?
– Nu văd nimic în neregulă cu asta. Este un apel la a respecta legea.

– Din ianuarie, de când Biserica Ucraineană a primit autocefalia, nicio Biserică locală nu a recunoscut încă Biserica Ortodoxă a Ucrainei. De ce această întârziere?
– Acest lucru se datorează faptului că Moscova influențează toate Bisericile, astfel încât să nu recunoască decizia Patriarhului Ecumenic de a acorda Tomosul de Autocefalie Bisericii Ucrainene. De exemplu, Biserica Antiohiei a afirmat categoric că nu susține Tomosul Patriarhului Ecumenic. Pentru că Siria depinde de Rusia. Această Biserică este finanțată în întregime de Biserica Rusă. O să asculte de Biserica Rusă? O va face. Ea o face. Ca și ceilalți. Moscova le influențează într-un fel sau altul.

– Moscova influențează cu adevărat majoritatea?
– Ea influențează pe cei care au făcut deja declarații similare cu cele ale Bisericii Antiohiei. Dar asta nu ne îngrijorează și nu trebuie să ne facem griji. Pentru că datoria noastră este să unim Ortodoxia Ucrainei într-o singură Biserică. Când ajungem acolo, indiferent dacă o vor sau nu, ei vor fi forțați să recunoască Biserica noastră. Pentru că va fi a doua după Biserica Rusă. Și, mai mare decât celelalte Biserici Ortodoxe.”