Ziua Învierii Domnului, cunoscută şi sub numele de Paşti începe, din punct de vedere liturgic, în noaptea dinainte; la miezul nopţii, când se spune că mormântul s-a deschis şi a înviat Hristos.

Bucuria învierii este atât de mare încât Biserica, fiind conştientă de însemnătatea realităţii lui Hristos răstignit, îngropat şi înviat, a făcut să răsune cât mai mult posibil propria bucurie pentru fiinţa salvată şi îmbogăţită de darul Duhului Sfânt. Cele 50 de zile care încep din duminica Învierii şi până la Rusalii se celebrează într-o unică bucurie, ca o singură zi, la fel ca şi Duminica Învierii.

Această mare bucurie au trăit-o şi credincioşii din parohia Tufări – Orşova, care în a doua zi de Paşti au avut prezent în mijlocul lor pe Prea Sfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.
Sfânta Liturghie s-a oficiat în biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, adunând întru bucuria prăznuirii credincioşii din plaiurile orşovene, care au fost întru unitate spre a cinsti cea de a doua zi de la Învierea lui Hristos.
În cuvântul de învăţătură, Chiriarhul locului a vorbit despre sobornicitatea şi dimensiunea mondială şi chiar universală a singurului eveniment care a schimbat lumea şi tot ceea ce este în ea, Învierea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar la final a binecuvântat pe toţi cei prezenţi, împărtăşindu-le gânduri de sănătate, bucurie şi spor duhovnicesc.






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
